Iubirea miroase a nemurire

8 juillet 2011

SMS noaptea trecuta, la 2. « De data asta eu nu am somn- poate de la reflexo. Ma intreb cum stii daca ai ales corect si daca omul acela merita. M-am tot gandit. Si la capat ce e? Asa ajungi la fericire? Noapte buna, te pup. » Dormeam, si pentru ca nu dormeam de prea mult timp, nici n-am auzit mesajul. Insa mi-a dat de gandit dimineata, la dus, dupa dus, in drumul spre intalnirile zilei… Indoielile nu sunt acestea, insa, deloc. Cel putin eu nu vad lucrurile asa.

Cand iubesti, indoiala nu este « daca ai ales corect« , intrebarile si indoielile sunt cu totul altele. Te perpelesti intrebandu-te: « Ma iubeste, nu ma iubeste? Pot sa ii daruiesc ceva? Pot sa-l fac fericit? » Interpretezi orice tacere ca pe o raceala subita, te sperii, iti sare inima din piept. Apoi, iti zambeste, revine spre tine, si infloresti.  Ti-e inima calda, iti bate tare, sacadat, in stomac, si-ti canta. Privirile iti stralucesc. Apoi, iar te sperii…. Paradis si infern. Extaz si temeri. Dar nu, nu pui niciodata problema « daca ai ales corect. » Cel putin eu nu-s asa, n-am fost asa niciodata. Daca iubesc, iubesc. Sufletul, mintea si corpul imi spun la unison ca EL ESTE. Nu exista niciun dubiu. Nu incape indoiala. E axioma, dinainte de nasterea mea, inca. In momentul, fractiunea de secunda cand as gandi (ipotetic), « oare am ales bine?« , deja eu as fi departe, as iesi brusc din relatie. NU, nu pot cantari asa. Sentimentele sunt, sau nu sunt.
Eu cred ca atunci cand ai intrebari de genul « oare e cel potrivit? oare am ales bine?« , nu e vorba de iubire, ci de o decizie de a intra intr-o relatie, din diverse alte motive. De un aranjament. Nu condamn, spunand asta. Descriu. Neutru. Nu judec. Doar spun ca eu nu functionez asa. Dar sunt oameni care asa functioneaza, si e bine pentru ei. Nu am nicio problema cu acest mod de functionare, daca lor le este in regula cu el.
Eu, insa, sunt intreaga, pe deplin langa cel pe care-l iubesc. Expresia « trup si suflet », la mine, are sensul propriu.  Spuneam zilele trecute: « Am stiut ca te iubesc cu adevarat atunci cand am gandit ca as prefera sa fii cu dusmanul decat sa-ti risti pielea« , si da, chiar asa gandesc. Intr-o tara in razboi, daca am face parte din tabere adverse, tot te-as iubi. Stiu, suna intr-un fel, poate parea « mult », dar nu. E doar iubire, iar iubirea asa e.  Fara farduri, fara tertipuri femeiesti, fara strategii. Fara conditionari, fara cantariri, fara comparatii. Iubirea doar ESTE. Se impune in fata celui care iubeste, il umple pe deplin, launtric.
Prima secunda cand as gandi in termenii « oare am ales bine? », pentru mine ar fi ultima secunda din povestea respectiva. (si vorbesc prin reducere la absurd, caci eu n-am putut niciodata gandi asa). Nu facem targuri cu sentimentele. Nu negociem cu pornirile inimii, cu atractiile mentale, cu frisoanele fizice.

Mesajul spunea apoi: « Si la capat ce e? Asa ajungi la fericire?  » Pai la capat… care capat? Si traira fericiti pana la adanci batraneti… Care capat?
« Asa ajungi la fericire? » Cand iubesti, esti fericit. Fericirea ta este daruirea pentru celalalt, neconditionata. Fericirea, ca un scop…? da, cred ca pot intelege, poate fi « implinirea », contopirea cu celalalt. Da, cred ca asa ajungi la fericire. Oricum asa ajungi, nu cantarind. Ajungi la fericire iubind. Daruind. Punand dorintele celuilalt mai presus de ale tale. Eu asa sunt fericita. Poate altii sunt altfel, si spun iar, nu-i judec. Unii au liste pentru tot. Si pentru pasii pe care-i fac in secunda urmatoare. E o nevoie teribila de control, aproape bolnavicioasa. Pentru mine, fericirea este darul catre celalalt. Sa-i vad zambetul in ochi. Sa-i simt surasul, si bucuria. Sa ma cutremur sub atingerea sa. O secunda sau o viata. Oricat. Durata umana nu conteaza. Iubirea are iz de eternitate oricum. Miroase a nemurire.