Archive for 30 mars 2011

De cand ma stiu, n-am ezitat sa declam ceea ce iubesc. La mine, durerea e muta, ma chirceste, ma inchide. Iubirea insa ma face sa cant, este motorul si energia vietii mele, este carburantul meu… Eu imi rostesc si declar iubirea. Dar, conform unui studiu,  « numarul oamenilor care vorbesc despre ceea ce urasc e mai mare decat numarul celor care vorbesc despre ceea ce iubesc. » Intr-un inventar non-exhaustiv, as putea nota: iubesc mintile sclipitoare, umorul fin, dialogurile inteligente, rasetele, cartile, scrisul, toti centimetrii patrati ai barbatului iubit, mangaierile, aroma corpului sau, ciocolata, cafeaua, vinul alb sec, soarele, vara, trandafirii, muzica, pantofii cu toc, rochiile, bronzul, parfumurile, bananele, sa gatesc, obloanele dupa-amiezelor, saruturile, viteza, culoarea rosie (nu la semafor), tangoul, otrava (aceea), sinceritatea, plimbarile pe jos, nisipul fierbinte, marea, lavanda, livezile de maslini, viile, Provence, New York-ul, mirosul de primavara, mirosul de iarba, baia de la miezul noptii in Mediterana, trifoiul, mirosul gelului de dus pe pielea mea proaspat spalata… bucuriile simple, adica 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Teoretic, urand violenta, mintea mea respinge orice informatie despre crime. Desi de ele e plin chiar si in jurnalele televiziunilor de stiri. La prima vedere, o stire socanta. Un baiat de 14 ani din Constanta, suspect de crima, banuit in uciderea unui barbat de 39 de ani. In prima faza, te infiori de varsta la care apare violenta, dusa la extrem, pana la capat, pana la omor. Te poti intreba ce genereaza un asemenea « comportament ». Cum e familia din care vine, ce a vazut cu ochii lui de copil si adolescent. Caror forme de violenta a fost supus la randul sau pentru a ajunge atat de « firesc » la asta. Informatia din subsidiar, insa, este ca acel copil il acuzase pe barbat de viol acum 7 ani, cand el avea 7 ani. Nu stiu nici daca el a comis crima, nici daca a fost violat acum 7 ani. Dar luam prin reducere la absurd o poveste in care asa ar fi fost. Acel barbat l-ar fi violat pe copil, iar el, devenit adolescent, 7 ani mai tarziu, l-ar fi omorat. Nu cred ca  legile acestei tari sunt facute in asa fel, dar eu consider ca violatorii ar trebui omorati. Mai ales violatorii de copii. Pur si simplu. Violul este un lucru atroce, si poate mai rau decat atat nu e decat moartea. Sau poate chiar moartea e mai buna, pentru ca moartea e moarte, nu s-a stabilit ce e dincolo. Insa violul lasa urme adanci. Care nu se vindeca niciodata. Se vindeca intr-o masura. Se inchid. Dar nu de tot. De tot, nu trece niciodata. Iar repercursiunile sunt diverse, insa foarte importante. Nu as fi crezut ca o sa pledez vreodata validand o crima, dar totusi, asa am simtit instinctiv, auzind stirea. Sunt pasnica, de felul meu. Toleranta, buna si impaciuitoare. Dar la unele subiecte mi se intuneca vederea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mi-ai invadat toate gandurile, mi-ai estompat toate amintirile anterioare aparitiei tale. Am o memorie foarte buna, de obicei. Acum cautam sa-mi amintesc ceva, si dintr-o data, mi-a navalit in cap un cuvant legat foarte tare de tine, care a eclipsat orice alt cuvant, si care mi-a anihilat orice incercare de a-mi aminti. M-ai umplut, pur si simplu. Am fost surprinsa, dar nu peste masura. M-am bucurat. Gandul la tine e instinctiv. Si e o fericire. Esti in mine, prezent, prin gesturi, prin cuvinte, un fel de familiaritate creata natural si atat de fireasca. La fel, zilele trecute, mi-au cazut  privirile, intr-o discutie, pe un cuvant. Efectul, imediat, ca cel al madeleinei lui Proust. Folosisei acel cuvant candva, intr-o circumstanta, intr-un mesaj. Brusc, acel cuvant nu mai era un simplu cuvant. Era impregnat de tine. Era legat de tine. Era o punte intre noi. Asa cum scriam despre geografia sentimentelor, asa exista si semantica sentimentelor, limbajul senzatiilor. Cuvintele capata intelesuri noi, se incarca de valente diferite, suplimentare. Asa cum trotuarele nu mai sunt simple trotuare, ci râuri de senzatii, cuvintele nu mai sunt neutre, ci incarcate de sentimente, de trairi. Silabele strecoara intre ele, nevazute, dar atat de pregnante, emotii, vibratii ale sufletului. Consoanele ascund in duritatea lor intensitati nebanuite si vocalele contin inflacarari. Daca cineva imi spune un cuvant care i se pare banal, dar mie-mi va aminti de tine, voi incepe sa zambesc, simtindu-l altfel decat ca pe un orice alt cuvant. Simtindu-te aproape, cuvantul acela care-mi aminteste de tine e ca o mangaiere pe care mi-o trimiti, de departe. Ca un clin d’oeil al destinului catre mine. Cuvantul acela ma umple. De caldura, de tine, de dorinta. Te iubesc inca si mai mult, si mai intens. Se poate mai mult? Nici nu stiu… « Car ma vie, car mes joies, aujourd’hui, ça commence avec toi » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It