Archive for mars 2010

Sase si atat

15 mars 2010

Am inceput aceasta zi, in care se implineste a sasea saptamana de la sfasiere, am inceput-o si am trait-o, intr-un mod … aproape anesteziat. In primul rand ca si-au facut aparitia niste neplaceri ale imediatului cotidian. In al doilea rand, ca acum cand scriu, sunt dupa 38 de ore de nesomn. E luni seara si sunt treaza de duminica de la pranz. Noaptea de duminica spre luni a fost noapte alba. Iar ziua de azi a fost plina de alergaturi. Acum sunt in picioare de 38 de ore. Poate ca asa a fost si intentia subconstienta. De a ma aduce in aceasta stare, anesteziata, cum spuneam, pentru a diminua ceea ce simt. Sa fiu in felul acesta, la capatul resurselor fizice, pentru a-mi micsora resursele de a suferi. Dar a fost neconstientizat, involuntar. Nu o alegere gandita, cantarita, voita. Ironia sortii face ca aseara am fost in una din zonele sensibile ale geografiei personale. Viata, cateodata, ne face glume din acestea… glume? Si poate tot ironia intamplarilor si a lucrurilor face ca ieri am ales din dulap tocmai acea pereche de pantaloni maron pe care ii purtam pe 17 decembrie. Nu i-am mai purtat de atunci. Nu ii evitasem, nu in mod voluntar. Dar am atat de multe haine, si-n plus am stat atat de mult inauntru iarna asta, incat… Pur si simplu, mainile mele nu s-au indreptat spre acel obiect vestimentar in tot timpul asta. Iar aseara, nu stiu cum, m-am trezit imbracata in ei… si culmea! Am stat toata noaptea in acelasi cartier… Dulapul meu contine toate senzatiile, toate trairile. Scriam acum cateva luni: « Cateodata, nu pot alege rochia verde, sau cea rosie, sau cea galbena, pentru ca… E ca si cand as duce pe cineva cu mine, ascuns in cusaturi, in captuseala, microscopica prezenta, dar infinit de pregnanta. » Si uite asa, n-am ales pantalonii maron toate lunile astea. Nu i-am evitat in mod constient, spre deosebire de itinerarii, pe care le ocoleam voluntar. Dar, cum nimic nu e intamplator in viata, m-am trezit aseara imbracata cu acei pantaloni. Acestea sunt lucruri exterioare. Intesate de sens, dar exterioare. In interior, sunt chircita. Iar faptul ca n-am dormit de 38 de ore ma face sa prefer descrierea lucrurilor exterioare. Numar in continuare minutele, orele, zilele. Mi-as dori sa nu mai numar. Mi-as dori sa nu fi avut punctul de plecare de la care numar… Mi-as dori sa ma trezesc. Asa anesteziata cum sunt, mi se pare ca dorm. Si ca sunt intr-un cosmar. Din care pot sa ies, daca deschid ochii. Un cosmar, care ma arde, ma doare, ma pustieste. Numar, si mi-as dori sa nu fi avut de ce sa numar. Cineva m-a intrebat acum 2 saptamani, cand se implineau patru: « Dar ce s-a intamplat acum 4 saptamani? Te-ai lasat de fumat? » Cat de superficiala privire! Superficiala in sensul de suprafata, de privire care ramane doar pe exteriorul lucrurilor si nu patrunde deloc sensul lor. Eh, m-am lasat de fumat de niste ani, si tocmai, m-am reapucat acum sase saptamani…Ma voi lasa iar. M-am lasat deja, de…

📌
2💬 read more

Pentru tine

14 mars 2010

Dragul meu prieten, vroiam sa-ti scriu de ceva vreme. Dragul meu prieten, recunosc, am o viata ceva mai chinuita in ultimul timp. Au si cazut toate pe capul meu, in acelasi timp. Si daca Dumnezeu mi le da, asta inseamna ca le pot duce. Le voi rezolva, le voi descurca pe toate, voi fi la inaltime, asa puternica si apartinand rasei invingatorilor, cum ma stii. Si le voi descurca chiar mai inainte sa-mi tragi tu un perdaf, din acelea de ale tale, care de obicei ma ambitioneaza si ma face sa avansez. Nu va fi usor, dar le voi duce la capat. Pe toate. Promit. Nimic nu e ireversibil, iremediabil. Doar moartea. Nu mi-e jena sa spun ce simt, nu mi-e rusine sa exprim ce traiesc, si stii asta, doar ma cunosti de atata timp, de ani intregi. Am traversat bune si rele impreuna, au fost momente cand am crezut ca acolo se termina tot, si altele in care am avut certitudinea ca vom fi unul langa celalalt, dincolo de furtunile vietii, razbatand prin toate uraganele, pana la capat si dincolo de el. Cel putin pana la sfarsitul vietii terestre. Stiu ca intre noi exista acele fire nevazute, pe care le invoc, si pe care le simt atat de tare in ultimul timp. Canale de comunicare privilegiate si directe, firele acelea ne permit sa stim cum e celalalt, in ce stare e, cand are nevoie de ceva. Si sa fim intotdeauna alaturi de celalalt. Si-ti scriu toate astea ca sa te asigur de fidelitatea mea eterna, in prietenie. Stii ca pentru mine acest cuvant chiar conteaza, stii bine cat de extremist traiesc lucrurile in care cred, cat de vehement imi apar valorile, si cum le respect, cu sfintenie. Nimic nu s-a schimbat. Si sunt aici. Si voi fi aici. Oricand. Oricat. Pentru orice. Si-ti scriu toate astea pentru a-ti cere iertare, acum. Ma doare ca imi exprim trairile, acele trairi, sentimentele, sub ochii tai. Stiu ca ma citesti, si stiu ca nu spui nimic. (spui doar atunci cand e de spus…). Stiu ca-mi vezi perioada neagra. Stiu ca nu ai cerut explicatii, stiu ca nu ai pus intrebari. Stiu ca tu, desi ma stii atat de bine, atat de demult, desi n-ai inteles cripticele imprejurari descrise vag, evocate evaziv, nu ai cerut lamuriri. (spre deosebire de altii, proaspete cunostinte, care se apuca, total deplasat, sa intrebe lucruri, ca si cand nu e evident ca daca scriu atat, atat trebuie scris). Tu nu ai intrebat nimic, desi ma cunosti demult. Sau poate tocmai de asta. Tu nu ai intrebat nimic desi vorbim des, aproape zilnic, desi comunicam mult si adanc. Dar stiu ca-mi citesti innegurarile, stiu ca-mi vezi zvarcolirile. Stiu ca imi privesti, cu sprancenele ridicate, chinurile, durerile, lacrimile. Si vreau sa-ti cer iertare pentru asta. Singurul pentru care n-as fi vrut sa scriu aceste lucruri intr-un loc accesibil public, esti tu. Singurul pentru care imi pare rau ca traversez ce traversez si ca exprim ce traversez, esti tu. Singurul pe care as fi…

📌
2💬 read more

Omul cu care am vorbit mai multe carti

11 mars 2010

El este omul cu care am vorbit mai multe carti. Am vorbit mult, minute intense, ore condensate. Zile intregi si bucati de noapte. Insiruiri de argumente, cuvinte, expresii, explicatii, intrebari, pledoarii, jocuri, probleme, rezolvari, ipoteze, concluzii. Si iar: interogari, reactii, emotii, enunturi, contradictii, renuntari. Intr-o zi, dorind sa recitesc ceva, am copiat discutia intr-un document. Avea 40 de pagini. Doar o discutie, dintr-o singura zi. Atunci am inteles ca el este omul cu care am vorbit mai multe carti. Pana acum, exista conceptul de om orchestra. Eu am definit discutiile bibilioteca. Fiecare carte avea un alt subiect. Era din alt domeniu. Si cu fiecare pagina, fiecare capitol, fiecare carte, viziunea mea asupra lumii, asupra vietii, se modifica, se imbunatatea. Acum, biblioteca a ars, ca cea din Alexandria. Iar motivul pentru care a ars e incert, ca in cazul Alexandriei. Sau poate n-a ars. Dar imi e inaccesibila. Si-atunci, poate ca ar fi chiar mai bine sa fi ars. Insa, in mintea mea, cartile au ramas. In sufletul meu, emotiile sunt. De nesters. De neinlaturat. Cuvintele, argumentele, discutiile, mirarile, exclamatiile, aprobarile. Silaba cu silaba. Reconstitui, reconstruiesc, rememorez. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Independenta si autenticitate

9 mars 2010

In ultimele zile mi s-au spus cateva lucruri… pe care le consider cele mai frumoase complimente.  Unul e: « te stimez enorm pentru curajul de a te arata asa cum esti« , celalalt « Imi place stilul tau independent si direct« . Si am realizat ca nu e prima oara cand mi se spune asta. Mi se spune ca ma arat asa cum sunt, ca e un curaj de a face asta. Pentru mine sunt complimente pentru ca e una din valorile mele cele mai importante. Adevarul, autenticitatea. Si mi s-a tot spus asta de-a lungul vietii, poate ca si mai mult acum, in ultimul timp… « Reiterez ca esti curajoasa, pentru ca a scrie si a impartasi asta tine de intimitate, si prin tranzitivitate, rezulta ca impartasesti intim trairile. » Am auzit asta de la oameni complet diferiti, multi, femei ca si barbati, cu varste diverse, trecut diferit, trairi diferite, experiente de viata diferite. Eu am avut asta in mine de la inceput. Asa sunt eu construita. Poate ca e ceea ce numea mama, in copilaria mea « extremism ». Latura aceasta de autenticitate, de independenta cu orice pret, de ne-aliniere. Oh, nu-s anarhista. Ma « incolonez » si eu. Dar trebuie sa cred cu adevarat ca sa adopt o cale, o idee, un crez. Dar ce nu inteleg e… cum adica, ceilalti, majoritatea, nu traiesc asa? Nu-s autentici? Si cum traiesc? Disimuleaza tot? Ascund trairi, ascund esenta lor ca oameni? Isi invaluiesc in sute de draperii opace sufletul si ceea ce sunt? De ce? Cum? La ce foloseste? Si interactioneza cu ceilalti prin intermediul unei personalitati disimulate, false, create din bucati de personaje inexistente? Si ce relatie interumana autentica poate iesi intre doua personaje disimulandu-si trairile si esenta umana? Retorice intrebari, evident… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
8💬 read more