Cinci saptamani

Minut pentru minut, ora pentru ora, zi pentru zi.

Intamplarea (oare exista intamplari inocente, coincidente? -mi-e greu sa cred, viata mea contine prea multe si prea ciudate) a facut ca saptamana trecuta, cand se implineau patru saptamani, sa fiu exact in locul in care eram cand s-a intamplat (caci nu eram acasa). Si e ciudat ca eram tot acolo. Merg rar acolo. Foarte rar. Ei bine, uite asa s-a intamplat. Asa a fost sa fie. Cum spuneam, nu cred ca-s coincidente. Asa cum n-a fost o intamplare sa fiu atunci, acolo. Cred ca daca eram acasa, singura, imi pierdeam mintile, innebuneam de durere, ma “stricam de cap”. Insa, cu totul neprevazut si intamplator, am fost cu prietena mea. M-a tinut (psihic) de mana. Chiar si fara sa vorbim, si fara sa ii spun prea multe. Fara sa-i povestesc ce mi se intampla, ce traiam in acele momente, in biroul ei. Nu m-a lasat sa alunec in abis.
In seara aceea, cand D m-a adus acasa, am coborat din masina mai mult moarta decat vie, adunata din franturi, cu sufletul bucati, si corpul fragmente. Ma gandeam cum sa pasesc de cand am coborat din masina pana la usa, fara sa ma dezintegrez. Ma simteam atat de putin unitara! Nu ma mai tinea nimic, nu ma mai mentinea nimic. Tot echilibrul meu, toata coeziunea mea interioara, toata armonia mea se dusese. Brusc, in prapastie, in abis. Cazuse, disparuse.
M-am adunat incetisor, ca sa pasesc. Sa fac primul pas, pe trotuar, spre scara. Sa nu ma frang, sa nu ma imprastii, sa nu explodez. Nu ma intrebati cum am dormit. Nici cum am adormit. Nici cum m-am trezit. Nici cum am adormit dupa. A doua, a treia, a sasea, a opta, a 14a, a 20-a noapte. Nici cum am trait. Nici cum am mancat, nici cum am vorbit. Nici cum am ras, nici cum am privit in jur. Nu ma intrebati nici macar cum am plans. Nu ma intrebati nimic, e mai bine. Oricum, va anunt eu.

Ei bine, acum o saptamana, la implinirea a 4 saptamani, culmea! eram din nou acolo. Simpla coincidenta (? hm)… Cu totul alte scopuri, cu totul alte circumstante. Cu totul alt deznodamant.
Am revenit acasa, si am resimtit, coborand din masina, acelasi gol in suflet si in corp. Aceeasi imposibilitate de a ma misca, de a parcurge drumul pana la intrare, de a urca in casa. Aceeasi paralizare, acelasi influx de moarte care-mi invada venele. Nu am povestit asta saptamana trecuta, atunci cand am trait-o. Era prea dureros si prea proaspat. Exact ca si cu ciorba, exact asa, tot asa si la patru saptamani, nu am putut spune ce traiesc in acel moment. Exista acel decalaj, acea traire care ma impiedica sa spun ce simt pana nu se consuma, sau pana nu ma obisnuiesc cu ea… pana nu o imblanzesc. Pana nu mi-o insusesc si nu mi-o asum pe deplin, cu toate durerile sale…

Cinci saptamani lungi ca cinci ani de absenta. Cinci saptamani dureroase ca cinci rani deschise. Cinci saptamani goale ca cinci celule de inchisoare. Cinci saptamani arzatoare. Cinci saptamani de vid. Cinci saptamani de moarte. Si totusi, arat vie. Desi in interior e moarte.

Cinci saptamani ca cele cinci degete ale unei maini. O mana intinsa.

Mostra de interactiune pe internet

La capitolul “Asa nu!” Aseara, in niste imprejurari unde trebuia sa astept cateva ore, si aveam la dispozitie un computer, ma trezesc cu o cerere pe FB, de la cineva. Cum am spus si mai demult, nu accept toate cererile. Normal ca ma uit daca persoana are ceva in comun cu mine, daca avem prieteni relevanti, si in general, daca din punctul meu de vedere, merita sa intre in lista mea.

De data aceasta, era vorba de un personaj care reunea mai multe incompatibilitati cu mine: opinii despre religie cel putin dubioase, stil de muzica “toate genurile dar manelele doar la un chef de pomina cu multe grade la indemana” (deci si manelele, in anumite conditii),  cu preferinte Vacanta mare, Trazniti in Nato, Oreste la B1TV, ma rog, cam multe nepotriveli in acelasi personaj. Cea mai grozava, insa: visul sau profesional este o afacere swing club.

Teoretic, o cerere de la acest individ ar fi obtinut un ignore, si atat. Fara detalii, explicatii. Ca n-am de ce. Dar cum ma plictiseam, era noapte si trebuia sa mai stau acolo… am decis sa fac o fapta buna. Sa-i explic. Poate pricepe ceva, si poate schimba ceva, ca sa nu mai trezeasca reactii…  Si a urmat acest dialog:

Mirandolina:  “Salut. Uite ce e. Nu vreau sa par uracioasa sau elitista. Sunt foarte deschisa si foarte dornica de a cunoaste oameni.
Insa ma uit pe cine accept in lista mea, iar detaliul cu swingclubul nu prea ma incalzeste, oricat as fi de liberala in gandire.
Apropo de Facebook si acceptarea oamenilor in lista, ai mai multe detalii aici: http://www.mirandolina.ro/2010/02/24/popularitate-in-real-si-n-virtual/
Ce sa zic… cam asta. O seara buna”

Individul “scz ca ti-am solicitat prietenia VIRTUALA iti doresc un 8 martie nemaipomenit.Iti cer scz ca nu am sa ma uit pe www,mirandolina.ro,nu prea ma incalzeste o noapte buna si dv(tie)”
 
Mirandolina : “Sa fi sanatos! A fost fapta mea buna pe ziua de azi.
Ma gandeam ca poate inveti ceva din asta si esti mai atent la ce iti scrii la profil. Take it easy, calm down, nu esti obligat sa te uiti nicaieri.”
 
Individul: “este interpretarea strict personala a dv(ta) ca a fost o fapta buna,pt mine nu a fost nu sunt obligat sa ma uit nicaieri e adevarat asa cum nici tu nu erai obligata sa imi explici motivul pt care nu m-ai pus pe lista exista butonul ignore sau blocat,sunt calm down o duminica minunata iti doresc iar clubul de swing este ceva legal este o afacere por moi nu practic asa ceva.La revedere si numai bine
 
Mirandolina: “Nu ma intereseaza deloc practicile tale. As fi inteles mai mult asta, e libertatea ta personala. Dar sa faci o afacere din asta…. hm. Ma rog, treaba ta. Seara buna”
 
Individul : “vrei sa iti dau o afacere pe care o am si care e nobila?afacere in ghilimele–am o fundatie un ong prin intermediul careia am ajutat pers impreuna cu voluntari asa ca iti dau si eu un sfat din suflet nu judeca dupa aparente sau prima impresie no ofense fundatia este din 1998 deci am ceva proiecte e prea tarziu sa pun semne de ortografie scz pt acest fapt “
 
Mirandolina: “Nu ma intereseaza afacerile tale si nimic nobil. Nu judec din ce isi castiga oamenii viata. Judec doar ce isi scriu in profilele de FB. Nu e o aparenta, e imaginea pe care o lasi sa se vada despre tine.
Din nou un punct negativ: e prea tarziu sa pui semne de ortografie? Ok, atunci hai sa nu mai vorbim romaneste, ca e prea tarziu. Onomatopee e mai bine?”
 
Individul:”dar ce conteaza imaginea mea?nu candidez nicaieri nu ma infrupt din truda poporului meu asa ca nu ma intereseaza imaginea mea de pe FB ma gandeam sa vorbim telefonic pt ca atunci nu vei sesiza faptul ca nu am pus semne de ortografie,a inca un pct negativ pt mine sunt obraznic sa vorbim la telefon,cum imi permit asa ceva  ?”
 
Si n-am mai raspuns, ca parea ca nu pricepe despre ce e vorba.
“Ce conteaza imaginea mea?” Daca poti sa pui o asemenea intrebare…
Si nu intelegeti gresit, eu sunt prima care glumeste in privinta inchistarii si a lipsei de deschidere mentala a societatii (spunand “aici e tara lui mi-a zis mama ca ustura“). Dar nu despre asta e vorba aici. Fiecare e liber sa faca ce vrea. Singura problema e aceea de intimitate versus exhibitionism.
Si aceea de alegere. Alege-ti pentru lista ta doar oameni compatibili mental si comportamental cu tine.
 
Morala:  daca in profilul tau de Facebook scrie ca visul tau profesional e sa faci un club de swing, daca ti se pare ca te dezvinovatesti spunandu-mi ca “tu nu practici asa ceva” si ca ai avut si “afaceri onorabile” (numind afacere un ong cu voluntari), daca nu pui semne de ortografie “ca e prea tarziu”, abtine-te sa-mi ceri sa intri in lista mea de FB.
Asisderea, abtine-te daca vrei sa ma agati. Nu vei reusi, oricum. Cauta mai departe, sunt destule cliente doritoare pe internet.
Si-n general, pentru Dumnezeu, uita-te, inainte de  cere sa faci parte din lista mea, daca avem puncte comune, compatibilitati mentale!
P.S. Daca esti matroana de bordel, sau peste, nu te astepta sa te felicit si sa te primesc in lista mea.
Daca ai poza in chiloti la profil, desigur, e libertatea ta si corpul tau. Dar nu te astepta sa faci parte din lista mea, iar. E evident ca nu avem aceleasi valori si nu cautam aceleasi lucruri. Pe scurt, nu prea avem ce discuta. Nu ne intereseaza aceleasi lucruri, fara indoiala.
Si exemplele ar putea continua….