Postul si fatarnicia

Ma incerca acest subiect de ceva timp, dar valtoarea ultimelor saptamani nu mi-a permis sa ma concentrez si sa imi strang gandurile. Si iata ca s-a nimerit (intamplator? sau poate nu), sa ajung sa scriu aceasta postare in Saptamana mare.
Cu tot respectul datorat, si aruncand o privire cuviincioasa catre lume si absolut respectuoasa catre subiectul abordat, am sa spun asta: nu pot sa incuvintez, oricat de toleranta as fi, oricat de crestina si de buna as fi, la postul de dragul postului.
Nu pot intelege cu niciun chip oamenii care tin post ca sa se achite de o datorie, nu din convingere.(oricum am o problema cu oamenii care nu fac lucrurile din convingere si din tot sufletul). Si nu pot intelege nici atat oamenii care tin post crezand ca acele zile (eventual saptamani) de post ii rascumpara. Ca ei in rest pot fi rai, pot minti, pot insela, pot injura, pot barfi, pot dori raul aproapelui, insa daca vor tine cuminti acele zile de post, vor fi din nou albi, imaculati, ca noi, spalati cu Dero 99 de pete. Si dupa post, ghici ce? O iau de la capat, cu acelasi comportament… asteptand urmatorul post.
Ei bine, cu asta nu pot fi de acord. In cazul in care ai decis sa fii asa, umila mea parere de om este ca postul tau e degeaba. Postul nu salveaza nimic, in unele cazuri. Indraznesc sa afirm cu toata puterea ca postul nu reface totul. Am depasit vremea cand se cumparau indulgente… si ipocrizia bisericii din acea epoca. Nu ne putem cumpara o constiinta curata prin post, daca a noastra constiinta este incarcata cu de toate.
Eu vad altfel credinta… Poate mai putin dogmatic, dar imi place sa cred ca o vad adevarat, uman. Eu cred ca e mai important sa incerci sa fii mai bun in fiecare zi, pe cat de mult poti, decat sa te abtii de la carne si alte chestii 40 de zile (sau o alta durata), si apoi sa fii oribil, mincinos, rau, inselator. Eu cred ca e mai util sa fii constient in fiecare zi de ceea ce faci. Sa incerci pe cat posibil sa faci bine in jurul tau. Sa eviti sa faci rau. Sa te opui lucrurilor rele. Sa iei apararea celui slab. Sa dai fara sa astepti sa primesti. Nu cele 40 de zile (chiar si de cateva ori pe an), fac din tine un OM, daca nu esti om.
Daca nu esti om, prin post nu aranjezi nimic. Postul nu este o negociere cu entitatea suprema. Postul nu poate fi un targ cu Dumnezeu. Dumnezeu nu te poate ierta si nu-ti poate sterge cu buretele relele facute, gandite, schitate si toate datoriile cu care iti e incarcata constiinta si trecutul, pentru ca tu sa te apuci mai cu spor sa umpli rabojul sau tabla care-ti e alocata, asteptand postul urmator, cand iarasi vei fi iertat, caci esti un bun crestin si postesti dupa canoane, nu-i asa?
Pledez din tot sufletul pentru constiinta si pentru responsabilitate si asumarea faptelor si gesturilor pe termen lung. Minut cu minut.

p.s. Extind acum enuntul despre post la celelalte actiuni facute “de ochii lumii”, pentru a iti fauri o imagine, pentru a-ti cumpara o constiinta pura, alba, ca noua. Ora Pamantului. N-am nimic impotriva celor care sting lumina. Frumos. Sa o stinga. Dar sa demonstreze zi de zi, ora de ora, ca sunt constienti de faptul ca traim pe Terra, ca resursele sunt limitate, si ca Pamantul trebuie respectat mereu. Nu salvam Pamantul cu o ora pe an. Ba chiar acea ora e ridicola, in masura in care in rest, facem risipa si traim inconstient.
De fapt, probabil deja ati inteles-o, sunt impotriva oricarei ipocrizii si fatarnicii. Impotriva oricarei lejeritati de gandire. Impotriva oricaror salvari prefabricate. Impotriva oricaror lucruri cu care crezi ca te rascumperi, desi tu nu esti om. Sa fii om e ceva consistent. Angajant. Zi de zi. Ora de ora. Chiar si cand obosesti. Chiar si cand te sperii. Chiar si la capat. Chiar si cand iti vine sa o lasi balta… sau mai ales atunci! Atunci sa te vad… ca sa te cunosc!

LATER EDIT: Completare a lui VB:
postul se ţine cu un scop, acela ca la finalul lui să-ţi mărturiseşti păcatele şi funcţie de acestea vei primi sau nu sfânta Împărtăşanie! Cine nu face asta ci numai se abţinere de la mâncăruri de dulce, nu se numeşte post se numeşte cură de slăbire(aici depinde cât mănânci), sau “înfrânarea” voită de la oarece alimente pe o perioadă de timp, nimic altceva!
La postul de alimente se mai adaugă înfrânarea trupească, faptele bune (care nu se fac numai în post) dezpătimirea de proastele obiceiuri şi încă multe altele.
Ani de zile m-am luptat cu persoanele care încercau să-mi spună că nu pot să se înfometeze că-şi dau peste cap sănătatea. Păi tocmai asta este problema multora, că reduc postul la partea alimentară!!!
Cine nu conştientizează ce înseamnă Postul, cum, când şi de ce se ţine, să se documenteze prima dată şi după aceea să-l ţină, dacă nu să nici nu-ncerce că mai rău îşi fac!”

Opt: la fel de multi mililitri de lacrimi

Opt, cifra asta care suna asa plin, rotund, opt… Cifra asta care mi-a placut intotdeauna, in mod nedeclarat. Pana si asta-mi devine insuportabila.
Opt saptamani.

Seara implinirii celor opt saptamani m-a prins iar facand ciorba. Ma ferisem sa mai fac ciorba in zilele de luni. Nu in mod constient. Ma ferisem sa fac ciorba luni asa cum te feresti sa treci pe sub scara, sa versi sare, sa vezi pisica neagra. Ma ferisem ca din superstitie, desi nu-s deloc superstitioasa. Si mi-ar placea sa stiu sa spun un descantec [desi nu cred in descantece!] care sa faca sa dispara raul acesta, sa se termine zilele pe care le numar… Cum faci sa te trezesti atunci cand nu dormi?

Ciorba celor opt saptamani a continut o doza egala de lacrimi ca cea a celor trei saptamani. Pariez ca daca as fi plans intr-o cana din aceea de masurat lapte, faina, zahar, lacrimile mele ar fi avut fix atatia mililitri ca si cele de lunea de acum mai bine de-o luna.
N-am mai taiat legumele, am evitat de data asta. Am vrut sa mearga repede… sa treaca, sa se duca, sa fiarba!

Am incercat sa nu stau seara acasa… desi fara niciun fel de chef, m-am fortat sa ies la niste cumparaturi, ceva mai devreme. Fara lista, caci oricum nu aveam stare. Nici de lista, nici de cumparaturi. Cateodata, lucrurile simple ale vietii devin atat de complicat de efectuat, ca niste sarcini grele, imposibile, infinit de grele de asumat. Pana si a pasi. A pune un picior in fata altuia e cateodata de o infinita dificultate.
M-am tarat mental spre hipermarket, m-am miscat mecanic printre rafturi, am privit cu ochii goi lucrurile, am apucat cu mainile tremurande sticlele, cutiile care-mi trebuiau, am platit fara sa realizez, am ajuns la portbagaj, am pus ce cumparasem in masina… Am demarat. Am parcat acasa… Am urcat… Am evitat calculatorul. Acest prieten bun imi zambea had, vedeam fraze haotice ingramadindu-se pe ecran. M-am tinut departe de el, si am aterizat in bucatarie. Unde am inceput sa fac, masinal, o ciorba. Ciorba! Si atunci m-a lovit amintirea ciorbei de trei saptamani. Si atunci, din mine au inceput sa curga, nestavilite, toate lacrimile acestei pierderi, toate lacrimile acestei absente, toate lacrimile acestui gol din suflet.

N-am constientizat niciodata, dar cifra opt imi era draga. Opt, acel opt care e un infinit ridicat spre cer! Dar… Doamne fereste ca acest opt sa devina infinit. Vreau ca numaratoarea sa se opreasca! Ajuta-ma, Doamne!
Cum faci sa te trezesti cand nu dormi?

Schita de teza: interactiunea pe internet

Sunt pe internet de 11 ani. Am stat online ore intregi. Zilnic, cu extrem de putine exceptii. Cred ca as putea sa scriu o teza despre interactiunea umana pe internet. Din exemple concrete, trairi concrete, observatii succesive. Interactiunea cu orice pret. Chiar si cu pretul ridicolului, spuneam acum cateva saptamani. Insa n-am avut ragaz sa scriu, sa detaliez. Interactiunea umana, transformata, nu numai cu pretul ridicolului… Autentica sau deformata.
Ziceam ca sunt de ani intregi pe internet. Ca sa-l citez pe un foarte bun prieten, care spunea asta despre el, dar mi-o insusesc, caci mi se potriveste si mie perfect, “eu locuiesc pe internet“. Daca ma cautati, acolo ma gasiti. E mai sigur decat orice alt mod de a lua legatura cu mine 🙂

In zorii internetului, am intrat in online cum as intra intr-o incapere cu necunoscuti. Si am procedat cum as fi procedat in viata. Eu sunt deschisa, directa, nedistorsionata. Vorbeam ca-n viata (frumos, politicos), ma prezentam ca-n viata. Raspundeam ca-n viata, si-mi aparam crezurile, ca-n viata. Eh, am invatat multe intre timp. Am invatat retinerea… M-am lovit de tipologii umane extrem de diverse, pe care poate ca in viata nu avusesem cum sa le intalnesc, deoarece realul este mai structurat in categorii (sociale, profesionale, etc). Naiva, am pus suflet. Am suferit cand niste neghiobi ma injurau. Atunci nu stiam destule cat sa inteleg ca era defularea lor, pentru ca in real nu valorau adesea nici o ceapa degerata. Am cunoscut oameni care isi faurisera complet identitati si-si construiau mitomanic trecuturi inventate. Din plictiseala de a-si trai viata. Din incapacitatea de a-si schimba viata. Din neputinta de a-si ameliora cotidianul. Din frustrarea de a nu putea fi nici macar 10% din ceea ce si-ar dori.
Am vazut amoruri online, sfasieri online, ba chiar maternitati online (o sa ramana de pomina “copilul” Tiei si al lui Bebe — ea isi faurise o poveste, ca are un copil, ca va naste, ba chiar ne-a trimis poze… Era o fabulatie completa a unor minti bolnave. Nu mai putin adevarat insa este ca s-au cunoscut si ca el a bagat cutitul in ea).
Am ascultat verzi si uscate. Am vazut oameni disonanti. Am vazut creatori de identitati pe banda rulanta. Am vazut ce inseamna sa fii atat de singur incat sa te agati de necunoscuti si sa iti creezi niste legaturi care sa-ti justifice existenta ca individ. Am purtat zeci, sute de ore de discutii aberante. Nu din partea mea, ci din partea interlocutorilor… Eu, asa cum v-am spus, am fost veritabila, mi-am aparat ideile, mi-am trait trairile (reale). Intens. Ca si-n viata.
Am rezistat asalturilor unei intregi pleiade de ciudati, disperati, insigurati. Si apoi, plictisindu-ma de a le tot raspunde repetitiv ca nu sunt disponibila, am decis ca vreau sa fiu barbat pe internet. Si am fost barbat 2 ani. Un barbat foarte credibil. Ma saturasem sa trebuiasca sa explic mereu ca nu vreau nimic, nu astept nimic, nu-s disponibila, lasati-ma. Asa ca am devenit barbat, ca sa-mi recapat linistea. Si a fost ok si perioada aceea. Castigasem linistea mentala, castigasem timp (nu mai trebuia sa explic ca nu-s dispusa la nimic). Si puteam discuta doar chestii interesante, pe care mi le alegeam.
Partea buna a internetului este ca am cunoscut oameni extraordinari. L-am cunoscut pe AM, am cunoscut-o pe F, si am mai cunoscut alti cativa oameni de existenta carora ma bucur. Evident ca nu am ramas in online, cu acestia. Am transferat relatiile de prietenie in offline… Asa cum e si firesc. Dar fara online, nu i-as fi cunoscut. Ne despartea un ocean, cel putin.
Partea buna a internetului este ca am aflat multe, am discutat multe, am schimbat multe idei. Am invatat multe. Si despre lucruri, si despre viata, si despre oameni.

Cum v-am spus, am traversat multe etape. Cea de deschidere, cea de retinere. Cea de ascundere a identitatii sub una a unui barbat (ca sa fiu linistita). Am traversat etapele: eu sunt eu, eu sunt incognito, eu sunt Jack… si inca alte cateva.
Am invatat multe. Asa ca stiu… Asa ca oamenii ma fac acum doar sa zambesc. Zambesc in fata comportamentelor deviante. Recunosc ce-am mai vazut. Zambesc in fata celor care se agata cu tot dinadinsul de oameni “cunoscuti” acum 15 zile… Ma intristeaza singuratatea lor, si disperarea (poate chiar neconstientizata), care ii face sa se arunce asa, si sa se apropie de niste totali straini. Zambesc in fata celor care reactioneaza fara sa judece situatiile, fara sa cunoasca oamenii, fara sa inteleaga macar discutiile. Interactiunea disperata. Interactiunea de dragul de a interactiona. Interactiunea pentru a face, pentru a spune ceva, pentru a-ti justifica existenta, pentru a parea ca ai noima. Interactiunea cu orice pret, chiar cu pretul ridicolului. Interactiunea doar pentru “a te baga in seama“. Pentru a arata ca spui, necontand ce spui. Cu asta sunt cel mai putin de acord, pe asta inca o taxez cu severitate. Asa cum in viata nu deschizi gura daca n-are sens sa o faci, nici in online nu ar trebui. Iar daca unii o fac… o fac pe pielea lor. In online esti inca si mai mult ceea ce spui decat in viata reala. (unde si comunicarea non-verbala are o contributie destul de mare).

Alta specie care bantuie internetul in prezent este militantul online. Atentie, n-am nimic cu cei care militeaza pentru crezuri profunde pe care le au. Pe aceia ii respect si ii stimez. Pe cei care exprima ceea ce cred (chiar daca ceea ce cred ei e diferit de ceea ce cred eu), ii respect. Insa am oroare de net-activistii inchipuiti, de cei care “apara” niste idei pentru care nu s-ar deranja sa iasa nici macar din casa.
Eu sunt pe net exact ce sunt si-n viata. Sunt eu, cu calitatile si defectele mele, cu pasiunile si trairile mele. Sunt eu, visceral. Complet deschisa, complet la vedere. Eu, asa cum sunt. Pe internet nu-mi rezolv frustrari, anxietati si nu-mi tratez disonante prin plasmuirea unui alt caracter, diferit de esenta mea profunda. De asemenea, ma feresc de ne-autenticitate la cei din jurul meu. Ma tem si fug de inconsistenta, inconsecventa, ipocrizie. De cei despre care scriam mai devreme, aceia care se bat cu pumnul in piept in virtual pentru cauze pentru care nu ar defila pe asfalt nici 2 minute. De felul meu sunt pasionata si militanta. Pun suflet in ceea ce fac, sau nu fac deloc. Asa ca  imi permit sa-i judec pe cei care afiseaza tot felul de credinte si pareri, pe care in adancul nu dau 2 bani, si pe care nu le-ar apara cu pieptul dezvelit. Si nu ii vreau in jurul meu. Vreau doar oameni integri, intregi, adevarati! Chiar daca nu au aceeasi parere ca mine. O respect pe a lor, dar sa fie autentica.

Acum, internetul s-a modificat. E altfel. E mult mai complex, mai complet. Retelele de socializare iti permit sa existi online asa cum esti offline. Sa incarci sute, mii de poze cu tine si cu prietenii tai, daca vrei. Dar si sa nu o faci, si e la fel de ok. Iti permit sa iti exprimi placerile, sa iti strigi revoltele. Sa iti arati pasiunile. Sa fii tu, pe cat de complet vrei sa fii. Daca vrei. Daca nu, ramai ca in zorii internetului… un personaj, nu o persoana. Si e ok si asa, eu tin mult la libertatea fiecaruia, iar limitele libertatii si le seteaza fiecare. Important, insa, in ochii mei, este sa fii autentic. Nu sa zbieri pentru crezuri pe care le uiti instantaneu…. Autenticitatea  e adevarata valoare. Simplu. In online, ca si-n offline.