Alb-negru, echilibru-n univers

12 février 2010

Acum un timp, imi explicase cineva ca universul este echilibrat. Si ca atunci cand misti ceva intr-o parte, o alta parte se modifica. Imaginea respectiva, pe care o evocase, erau cele doua puncte, unul alb pe negru, si unul negru pe alb, din ying si yang.
Cred ca incep sa constat pe propria-mi piele, ca, oricat de dureros mi s-ar parea, exact asa este.
In mine, ceva s-a miscat. Mi-a fost rau, si-mi e rau in continuare, ca si cand nu mi-ar mai fi fost niciodata rau. Si sunt neinceputa in fata durerii. Neatinsa, ca un nou-nascut. Care nici nu stie ce e durerea. Care n-a cunoscut nici lacrima, nici suspin. Si da, mi-a fost rau, si m-a lovit asta, ca prima durere de la facere. In continuare ma doare si mi-e rau. Nu stiu cat va dura, daca va trece, cum si cand va trece. Deocamdata simt doar durere: ma arde, ma seaca, ma pustieste.
Insa soarta mi-a aratat ca daca s-a intamplat asta, si alte lucruri se modifica. Intentionat nu folosesc cuvantul « contrapartida », sau « compensatie ». Pentru ca ar fi ridicol si penibil sa afirme cineva ca poate exista vreo compensatie in universul asta mare, care sa ma aline in aceasta durere, sau care sa ma faca sa ma simt mai bine. Cu durerea asta mare, eu singura trebuie sa lupt. Eu singura trebuie sa ma descurc. Sau sa se rezolve, in vreun fel, nici nu indraznesc sa intrevad in ce fel. Nu exista compensatie posibila, si m-as infuria daca cineva din jurul meu ar crede ca poate exista, pentru ceea ce simt. E ca si cand nu mi-ar lua simtamintele si sinceritatea in serios… Iar eu nu glumesc, nici cu sentimentele, nici cu sinceritatea.
Dar da, si altceva s-a miscat. Ca pentru a-mi usura pasii spre mai departe, spre rezolvare, spre dezlegare, spre liman, alte rotite se misca. Nu, nu e o contrabalansare. Nu, nu ma doare mai putin. Nu, n-are nici o relevanta, nu schimba nimic in ceea ce gandesc cu mintea despre acea situatie si in ceea ce simt cu ardoare. Dar pentru ca universul meu a fost bulversat, pentru ca sunt ranita, altceva, in alta parte, se misca… Sau macar imi da iluzia ca se misca.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *