Internetul si senzatiile

2 janvier 2010

Pot sa pretind ca am o veche si profunda experienta a internetului, din punct de vedere al comunicarii umane. Implinesc 11 ani anul acesta, (sa-mi traisca!) de cand folosesc o mesagerie instantanee (ICQ la inceput, ym apoi). Am fost fidela aceluiasi nume pe care mi l-am « ales » (intre ghilimele, caci nu mi l-am ales in sensul clasic al cuvantului), la vremea aceea. Insa, in listele mele (de ICQ intai si de ym apoi, n-au intrat decat oameni cunoscuti, si oameni triati. Oameni cu care consideram ca as avea ce sa discut, oameni cu care as iesi cu placere si la o cafea sau bere. Nu oameni la gramada, si in nici un caz necunoscuti, asta clar!) De aceea stau cu mesageria de la Facebook inchisa, de pilda, caci avand in lista si oameni pe care nu-i cunosc, (desi procentul este mic, principiile mele ramanand aceleasi), nu am chef si nevoie de conversatii cu necunoscuti.

Pe principiul: timpul meu e prea pretios ca sa-l irosesc cu oricine, am selectat destul de mult si oamenii care ajungeau in mesageriile mele private, si asta inca de la inceputul inceputului, din zorile internetului.
Aseara, vorbind cu un prieten bun, (exceptia care intareste regula!) mi-am precizat insa niste lucruri despre complicata comunicare online.
Am gandit intotdeauna ca acest mod de comunicare are avantajele evidente ale rapiditatii, ale faptului ca e mai putin invaziv decat un telefon. Dar dezavantajele sunt si ele notabile: comunicarea online suprima partea imensa de comunicare non-verbala care este continuta intr-o comunicare clasica, face to face. Pe de alta parte, comunicarea online este stangace, hasurata, fractionata in formatiuni de cateva cuvinte, separate cu un enter. Nu scriem de obicei fraze lungi, nu ne luam timpul de a formula intreaga idee, o sectionam in parti mai mici, chestie care strica mult din coerenta, lasa loc la interpretari.
La mine, in cazul meu precis, e oarecum mai bine, deoarece vorbind doar cu oameni pe care ii cunosc si care ma cunosc, incape mai putina neintelegere, proasta interpretare (desi se intampla si asta, desigur, intr-un procent mai mic).

Si mai sunt si acele emoticoane. Presupun ca au fost inventate pentru a suplini (pe cat de bine se poate), partea de comunicare non-verbala pe care o contine comunicarea fata in fata. Fiecare din ele exprima stari, actiuni, senzatii. Sunt bune, sunt si rele… Bune pentru ca poti zambi, cand ai zambi in real, poti rade sau te poti incrunta atunci cand ai face-o in real. Poti strange pe cineva in brate (macar virtual), atunci cand ai face-o in viata reala. Poti pupa pe cineva, si asa mai departe.
Ei bine, eu inteleg sa le folosesc la propriu. Asa consider ca e cel mai onest. Adica nu zambesc niciodata decat atunci cand as zambi in real. Nu ma incrunt niciodata decat atunci cand m-as incrunta in viata. Nu rad si nu plang decat atunci cand as face la fel. Nu strang in brate decat atunci cand, daca omul ar fi langa mine, as avea o pornire de tandrete. Nu pup decat atunci cand as pupa. Nu scot limba decat atunci cand as face-o…
Nu-mi plac oamenii care le folosesc pentru ca nu stiu ce sa spuna. Nu-mi plac oamenii la care emoticoanele sunt un raspuns la lipsa cronica de imaginatie. Sigur, se poate admite si asta, dar pe termen scurt. Un interlocutor cu raspunsuri constituite dintr-un sir lung de emoticoane, ar deveni la scurt timp un interlocutor absolut neinteresant pentru mine.
De asemenea, nu raspund automat la emoticoane. Nu te strang in brate daca ma strangi tu (sau nu neaparat). Te strang in brate daca simt ca as face asta, daca am inima atinsa de tandrete. Te sarut daca te-as saruta (prieteneste sau altfel…).
Problema e ca unii oameni se simt « respinsi » daca nu raspunzi asisderea la emoticoanele lor. Desi discutia curge cald si normal… Se simt respinsi, se aricesc, devin reci. E dureros, pentru mine ca interlocutor. In privinta aceasta mi se pare aiurea conversatia virtuala. Intr-o conversatie reala, « neintelegerile » acestea nu ar exista. Nu ar incapea. Ar fi rezolvate. Si ma doare ca lucrurile sa se modifice doar pentru ca n-am stiut sa zambesc cand credea interlocutorul ca trebuie, sau sa il strang in brate cand m-a strans, sau sa il pup (cu emoticoane sau cuvinte), atunci cand m-a pupat.  Eu cred ca ar trebui ca toti interlocutorii mei sa stie ca eu sarut, strang in brate, zambesc si fac cu ochiul, atunci cand chiar simt asta. Si mai trebuie sa stie ca daca au ajuns in lista mea, sunt importanti. (si putini). Nu-s frenetica sa adaug oameni doar ca sa am lista de sute de contacte, nu-s bulimica sa comunic cu orice pret (desi comunicare imi curge in sange). Nu cersesc atentie,  o capat oricum (cu riscul sa ma considerati vanitoasa, asta e purul adevar). Nu vreau sa fiu populara cu forta, sunt oricum populara pentru ca sunt cum sunt, si-mi pasa de oameni si ma implic. Si pentru ca sunt blonda, da  (acela e alt gen de popularitate)

Sigur, zambeam ieri cu prietenul acela, care-mi spunea ca ar trebui sa inteleg ca pe internet nu conteaza lucrurile, ca nu-s decat cuvinte si nu-s decat imagini (emoticoane). Eu una, nu-s de acord. Pentru mine, cuvantul e sfant. E arma si unealta mea. E esenta mea. Eu nu spun chestii ca sa le aud cum suna. Eu nu scriu chestii doar de dragul de a le scrie. Spun si scriu lucruri pe care chiar le cred, chiar le gandesc. Tot ce scriu sau ce spun e imprimat cu seriozitate. Ca un angajament. Nu spun lucruri gratuite. Nu scriu doar ca un exercitiu de stil. Spun ce cred (cel putin in acel moment!), scriu lucruri izvorate din adancul meu. La fel si cu imaginile… nu le folosesc decat cand le gandesc. Zambeam ieri cu el caci imi explica asta, lejeritatea, usurinta, frivolitatea, superficialitatea… pe care o practica unii. Eu replicam ca nu-s asa, ca nu pot fi asa. Ii spuneam ca orice emoticon desemneaza o stare sau o actiune (bucurie, incruntare, furie, ras, luat in brate, pupat), si ca asa cum nu fac actiunile gratuit, tot in acelasi fel nu pun emoticoane gratuit, nefolosindu-le decat atunci cand si in viata reala as face echivalentul. Si el a avut o replica geniala, care m-a facut sa rad multe ore, si inca ma face sa zambesc (as pune aici multe multe emoticoane): « Da..tu in loc de emoticon faci cate o oda »

Am ras, dar acum fara gluma: nu scriu oricum decat oamenilor importanti, sau oamenilor carora am ceva sa le spun.

Deci dragii mei parteneri de discutie, dragii mei prieteni, declar cu mana pe inima la inceput de an, ca sa precizam lucrurile, daca ele nu erau deja subintelese: va iubesc si fara emoticoane. Va pretuiesc si dovada cea mai buna este ca petrec timp cu voi si ca sunteti in lista mea de YM. Apreciez discutiile cu voi, pentru ca imi pretuiesc timpul, iar faptul ca petrec timp discutand, inseamna mult. Si mai stiti ca atunci cand va zambesc, ma incrunt, va strang in brate sau va pup, chiar fac asta !