Legea talionului sau « intoarce si celalalt obraz! »

23 décembre 2009

Ieri, un incident minor m-a facut sa reflectez la dilema: e bine ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, sau e bine atitudinea « intoarce si celalalt obraz? »
Incidentul a fost minor, dar enervant. Mi-am gasit masina zgariata cu cuiul din fata pana in spate. Minor pentru ca nu e decat o bucata de tabla, si am trecut eu peste chestii mai grele (furtul unei alte masini — la care am gandit ca e doar o bucata de tabla, si cum am facut-o, o voi mai face si pe alta– neimportant).
Incidentul acesta, insa, dincolo de dezagrementul in sine si de a reflecta gradul de civilizatie al celui care face gestul acesta, mi-a provocat, prin discutii cu cei din jurul meu, si prin diversele lor reactii, intrebarea: trebuie sa aplicam legea talionului, sau sa fim jertfitul pe altarul evolutiei societatii? (sau cel putin pe altarul unei sperante).
Geniala a fost reactia unui fost coleg, jurnalist, care a spus: « Ar fi interesant un interviu pe bune cu ala: cum ai luat decizia sa zgarii masina, cand a fost satisfactia maxima – inainte, in timpul, dupa, ce efecte a avut actiunea asupra psihicului, digestiei, somnului, vei mai zgaria si alte masini, cand, in ce conditii… » Da, sunt niste intrebari valabile. Cand anume ai simtit ca iti e bine, facand asta. Si ce fel de bine… Cu ce te-a ajutat. Cum te simti mai evoluat, ca individ, pentru ca ai facut asta.
Altii m-au sfatuit sa fac la fel. Adica sa-i zgarii si eu lui masina. Imediat, sau peste cateva luni (spuneau altii mai perversi). Adica, pe scurt, sa aplic legea talionului.
Nu cred ca e in regula. Nu numai ca nu ma vad facand asta, in nici o conditie. Mai mult de atat, in plus, daca si eu fac la fel, cum devenim mai buni, noi, ca societate?
Stiu, unii din voi zambiti deja. Ma considerati prostuta, sau idealista, sau nerealista, sau cine mai stie cum. Poate aveti dreptate, insa nu cred. Eu cred ca eu am dreptate.
Eu ce fac pentru imbunatatirea acestei lumi, de care sunt nemultumita, care ma revolta si de care ma plang? Cum o sa se schimbe societatea daca ne replicam unul altuia asa? Daca mie imi da in cap, iar eu ma simt indreptatita sa-i dau in cap? Sigur, eu nu mai apuc schimbarea lucrurilor, imbunatatirea societatii, clar. Dar macar sa pun umarul la schimbare, daca tot consider ca suntem inapoiati ca societate. Eu asta cred ca inseamna sa fiu coerenta. Nu ma pot plange de comportamentele acestea (sau altele) si sa ridic mana sa fac la fel. Chiar daca doare si e nedrept. Chiar daca pe moment nu rezolv nimic.
Chiar asa gandesc, in adanc, si asa am gandit toata viata, indiferent in ce fel de tara sau in ce fel de grupuri sociale am vietuit. Si cred ca trebuie sa fim mai multi care sa gandim asa.
Stiu, cum vorbeam ieri, « revolutiile » (e un cuvant mare in contextul asta si nu am pretentia ca fac eu o revolutie, dar macar particip un pic, pe bucatica mea de teren de actiune, la schimbare), deci « revolutiile » sunt facute de boemi, de idealisti, dar de ele profita pragmaticii. De la 1789 incoace. Da, probabil asa e. Dar nu pot sa gandesc altfel. Si nu-mi pasa ca cineva crede ca « scoate castanele din foc cu mana mea », atata timp cat eu simt ca asta trebuie sa fac, ca mi-am facut datoria (ceea ce eu simt, din adancul meu, ca e datoria mea, nu o datorie cu care m-ar fi insarcinat cineva). Cred ca in mainile noastre, ale fiecaruia dintre noi sta puterea de a schimba lucrurile. Imobilismul nu e un raspuns. Nici imobilismul, nici legea talionului. Nu ne putem plange ca ni se face ceva, nu putem pretinde ca lucrurile sa se schimbe, daca fiecare din noi nu-si modifica, fie si o uncie, comportamentul.
Singurul lucru pe care l-as face este sa-l reclam la politie daca il prind facand asemenea lucruri. Asta cred ca e calea corecta spre normalizarea societatii.

Cat despre imobilism… as fi aproape tentata sa-l consider sport national. Romanul asteapta sa-i pice…para malaiata in gura lui natafleata. Pe principiul « eu singur nu valorez nimic, nu pot schimba nimic« , asteapta sa i se intample, sa i se dea, sa i se faca. Nu realizeaza ca daca tara merge rau e si din cauza ca o parte din ei nu au constiinta profesionala si prefera sa se prefaca ca muncesc, sa o frece, in limba vulgului. Nu realizeaza ca tara e murdara si din cauza ca fiecare dintre ei, desi se plang de asta, nu pune mana sa curate, sau macar sa nu mai murdareasca. Societatea nu e un concept abstract. Societatea e fiecare dintre noi. Suma dintre indivizi. Eu plus tu, plus el, plus ei. Nu ne convine societatea, dar nu facem nimic. Asteptam sa se faca. Se se dreaga. Mai rau, sa ni se faca. Gandim: « Eu singur nu pot nimic. » Ba pot!!! Caci daca eu singur consider ca nu pot si stau pleostit asteptand sa mi se intample… lucrurile nu se vor schimba niciodata. Ba eu pot. Si tu poti!!! Si chiar trebuie!! Eu plus tu plus el, plus ei…. vom reusi. Sunt sigura.
Si vom reusi cu atat mai repede cu cat suntem mai multi care credem in asta, si ridicam mana sa facem ceva, la nivelul fiecaruia, si ridicam capul din pamant.