Tag Archives: violator

Jul202015

Posted in cioburi de viata • stari de spirit – stari de asediu

Rubrica fapt divers

By Comments:124 Comments

Zilele astea calde de vara a inflorit o mare polemica despre un fapt divers. Nu, daca-l numesc fapt divers, asta nu il minimizeaza. Doar ca asa se numeste el, la rubrica ziarelor occidentale. Fapt divers. Accidente, crime, furturi, violuri. Rubrica fapt divers. Faceam de garda cu schimbul la ziar in Franta pentru rubrica asta. Era cea care ma mahnea cel mai tare. Dupa primul accident mortal (murisera carbonizati in masina), am simtit ca mor, daramite sa mai si scriu despre.
Eu ma mut. Dintr-o casa mult prea mica, in una mare (sa speram ca 100 metri patrati mi-or ajunge si mie — inca nu e sigur). Nu numai pentru ca ma mut, dar si de asta, am evitat subiectul. Desigur, mutarea era un pretext, cumva. Imi asum si asta. Imi face rau, intr-un fel. Pana cand nu am mai putut, pentru ca nu poti stavili gandurile cand ele vin. Si spun asa: eu simt ca ar trebui pedeapsa cu moartea. (asta e partea mea pasionala, inflacarata, nerationala, spre primitiva, pe care nu o cautionez prea mult timp) Dar macar castrarea. Macar cea chimica. Nu, un violator “nu se mai face bine”, nici dupa multi ani de inchisoare. Spun asta in calitate de victima. “Al meu” a luat 15 ani. Dar nu cred ca nu va mai viola. Acum e afara din inchisoare. Noroc ca e departe (la 3000 km). Asta pentru ca a fost judecat intr-o tara in care chiar sunt legi.

Cu mine, ce s-a putut vindeca, s-a vindecat deja. Ce nu s-a vindecat inca, nu se va vindeca niciodata. Asta e viata.

Si scriind asta, nu am cerut nimic, mi-am exprimat o parere generala, era asa, ca un strigat visceral. Nu vreau detalii din nicio poveste (cum se repezea lumea sa dea), nu dau detalii, ca nu asta era subiectul, ci unul de revolta generala, si de atitudine. 
Nu am nevoie de compasiune. Nu ajuta la nimic. Tot eu cu mine sunt, tot eu cu mine raman, anumite rani nu se pot vindeca decat singur cu sine. 

M-am ingrozit insa si de reactii. O societate cumva primitiva. Care zic sa fie violati si ei, care zic sa fie mutilati. Eu nu-i vreau chinuiti sau mutilati. Castrati chimic este suficient, sa nu mai aiba pulsiuni criminale. In rest, nu doresc sa omor pe cineva sau sa dau in cap cuiva, sau sa mutilez. Nu mi se pare ca suntem mai oameni daca gandim asa.

Ii multumesc Andreei pentru articolul despre teama, de aici.  Si cata dreptate are, cum suntem educate in aceasta frica! Iar culmea e ca nu intotdeauna teama te scapa de ceva. Nici prudenta, nici oricate precautii ti-ai lua.

ps. la noi n-o sa se voteze decat la Sfantu Asteapta o lege a castrarii chimice. Legiuitorii sunt barbati.

Pin It

Nov32013

Posted in fictiuni

Cana de ceai

By Comments:32 Comments

ceaiOrasel de provincie, toamna, terasa de langa gara. El o soarbe din ochi, hulpav, intr-un fel care frizeaza nebunia. Ea, indulgenta, se gandeste sa il ierte, ii acorda circumstante atenuante, n-a mai vazut-o demult, e obosit azi. Diplomata si delicata, se preface ca nu-i vede privirea, si incearca sa mentina dialogul “tovaraseste”. Si apoi, nu poti palmui pe cineva pentru o privire (mai multe… oricat de indraznete ar fi). Si apoi, tot ea folosea cateodata expresia, in fata unor circumstante de acest gen: “Poti sta in fata unei prajituri si sa n-o mananci?”, intelegand si cum e sa fii in pielea celuilalt, si acordandu-i cu indulgenta explicatii comportamentului.

Ca sa nu se instaleze stanjeneala, in timp ce el se holbeaza la ea, ea vorbeste despre oameni pe care amandoi ii cunosc, rememoreaza povesti de acum ani buni, pune intrebari despre intamplarile care au mobilat timpul de cand nu s-au vazut.
Ceva mai tarziu, el o prinde de mana. Ca sa nu-l jigneasca, nu se retrage, dar nu strange mana, o lasa larga si moale, nefireasca, parca nu e a ei. Ea, care de obicei, are asa o strangere de mana masculina, ferma, suprinzatoare. Apoi, elegant profitand de prezenta canii de ceai, retrage mana ca sa apuce cana cu ambele maini, intr-un gest de “incalzire”, si zambeste candid, ca o invitatie de “Hai sa trecem peste asta, e mai bine pentru amandoi“, nerostita, dar aproape strigata, prin toti porii.

De doua trei ori, el incearca din nou sa-i prinda mana. Ea, inocenta, si-o ocupa. El nu-si termina vodca, abia daca a atins-o, ea pare, insa, foarte interesata de ceai.
Insa incordarea se instaleaza. Ceva mai tarziu, in masina, ea, continuand pe tonul tovarasesc il intreaba: “Fratele tau ce mai face?”
Abrupt, el ii raspunde: “Denisa, sa stii ca nu sunt un violator. N-am violat niciodata pe nimeni.”
Ea, surprinsa, dar aproape amuzata, zice: “Stiu. Si?”
Dan spune, butucanos, molfaind cuvintele, dar parca usurat: “Deci nu ti-e frica de mine, nu?”

Ea rade cristalin si spune, nepasatoare (pana la urma, el a vrut asta, avea ocazia sa schimbe scenariul, ea i-a dat ocazia…. insa el a insistat): “Nu, nu mi-e frica de tine. Dar nu vreau, nu simt.” Si apoi, direct: “De ce te-as tine de mana, daca nu simt sa fac asta?”

Si-n mintea ei nu pricepe ce e neclar. Nu, nu mi-e frica de tine. Dar asta nici nu inseamna ca vreau sa te tin de mana. Intre a nu ma teme ca ma violezi si a ma lasa tinuta de mana, e o lume…. o mie de nuante, o mie de senzatii, o mie de pasi. La naiba, nu exista doar doua culori! Si nu exista doar frica si iubire….

Pin It