Viitorul din trecut sau trecutul din viitor

Strada Viitorului e fix din trecut. Treceam azi pe acolo si parea cumva o alta lume, desi atat de aproape. Atat am avut ragaz sa prind, la semafor. Cu 30 de secunde inainte sa  reusesc sa scot telefonul din geanta, doi copii se jucau cu un catel de cateva luni, pe unul din pervazele cladirii din imagine. Apoi s-au facut nevazuti, pe usa din stanga.
Dar strada merita parcursa, cu ideea in cap ca o cheama Viitorului 🙂

viitorului1

Iertare pentru nefăcute

Iartă-mă pentru cele spuse şi cele nespuse, pentru gândite şi negândite, pentru făcute si nefăcute. Pentru rostite şi nerostite, pentru voite sau ne-voite. Aşa cum şi eu te-am iertat, te iert, te voi ierta, ieri, azi, mâine, toujours. Iartă-mă mai ales pentru ce nu este, dar pentru ce bănuieşti că ar fi, chiar dacă nu rosteşti cu subiect şi predicat vreo acuză.
Iartă-mă pentru traumele tale de demult, pe care le aduci implicit şi fără voia ta în prezent, şi-n orice interacţiune umană, căci toti purtăm după noi urmele trecutului nostru, adânc scrijelite în suflet. Le înţeleg, le intuiesc. Îmi receptezi cuvintele prin filtrele durerilor tale trecute, şi mă taxezi prin prisma unor lucruri care nu-mi sunt deloc proprii, nu-mi seamănă. Iartă-mă pentru asta, căci eu te iert, aşijderea. Deşi eu mi-am domesticit traumele, şi încerc să nu judec prin ele. Dar… te iubesc, te înţeleg şi te iert.

Iartă-mă pentru că ţi-am spus adevărul, iar eu am să te iert pentru că tu crezi că mint, deşi ideea aceasta m-a şfichiuit mai rău decât o lovitură de bici în plină faţă. De buna mea credinţă nu te pot convinge cu forţa. Pentru mine am doar sinceritatea mea, ochii care-mi reflectă sufletul, tremurul care-mi arată sentimentele, frisoanele care-mi trădează dorinţele carnale intense, râurile de cuvinte care curg explicând senzaţiile resimţite adânc, răscolitoare.

Iartă-mă pentru răul pe care nu l-am făcut, aşa cum te iert pentru că mă bănuieşti de gândurile pe care nu le-am avut.
Iartă-mă pentru ce încă n-am avut timp să fac, şi pentru toate gândurile ofrandă pe care ţi le-am depus la picioare, zeul meu suprem.
Iartă-mă pentru sinceritatea mea adâncă, de fetiţă ireală, aproape neverosimilă în corp de femeie care stârneşte dorinţe.
Iartă-mă că mi-am pus sufletul în căuşul palmelor şi că îl ţin acolo, incredibil de la vedere. Iartă-mă. Eu te-am iertat deja. Şi te iubesc. Encore. Tienne pour toujours, Mirandolina.

Nu mai e nici urma de sansa

Postez rar politic. Rar egal aproape niciodata. Bun, asta seara fac o exceptie. Minunat. Eu eram destul de cinica in ultimul timp despre devenirea acestui popor, despre viitorul sau. Numai privind in jur si te ingrozesti. Ceea ce altii numesc cinism, din pacate, eu numesc realism. Privesc in jur si vad. De la nivelele cele mai joase, cele la indemana fiecaruia, nu mergem in sus, ci in jos. De la felul in care ne crestem si educam copiii, de la felul in care ne comportam intre noi sau cu ceilalti, de la spiritul civic (mai bine spus, de la absenta sa), de la cainosenia care se dezvolta (si inca, eu, ca proprietar de catei, va spun ca ei sunt de nadejde, nu ca oamenii).

Ei bine, n-o sa se intample nimic in vecii vecilor amin. Aleluia!!! Murim cu Miorita de gat. Murim doinind a jale pe pajiste, privind gales la Miorita noastra.  Mai o stacana de vin, mai o doina de jale, mai o lacrima, mai un topor in capul vecinului, mai o siluire a vecinei.  Sau, versiunea urbana si moderna a mocofanului roman:  murim in fotoliu, protestand pe Facebook, trecand in ochii celor din lista noastra ca mare revolutionar deschizator de drumuri, Che Guevara cu acte in regula. Mai “ciupim” o bruneta, o blonda sau o roscata din lista, mai luam o gura de bere, mai dam un like la o melodie, mai citim un ziar, comentam undeva, injuram si scuipam seminte. Intre toate astea, nu uitam sa aderam la cauze. Mai ales sa fie multe, nefolositoare si sforaitoare. Adormim seara cu sentimentul datoriei implinite, ragaind satisfacuti. Si stam in fotoliu, de parca ne-ar fi lipit acolo cu superglue, pierir-ar inventatorii fotoliilor. Oricum, gandim ca nu putem fi eroi, ca nu putem mobiliza “milioane de persoane“, (ca si cand cineva cerea asta) asteptam “un semn de sus” (cand te-o lua Dumnezeu la el, poate), ca “nu se merita” (oribila exprimare!) sa miscam ceva.

Pai de ce eu? Ei, mie nu-mi place ce se intampla, dar gesticulez din fotoliu. Daca e vorba sa ma ridic si sa merg la actiune… eh, pai se schimba treaba. Pai de ce eu? Mie mi-e bine si asa…”. Al naibii concept de “merge si asa”, inradacinat in genele noastre, parca, mai puternic decat orice pornire.
Si genialul: “de ce eu, daca majoritatii romanilor nu le pasa?” ca si cand preopinentul n-ar fi roman, si de parca nu si-ar fi inceput tirada sforaitoare prin a spune apasat “noi“, incluzandu-se intr-o forma de actiune subinteleasa. Da’ntre timp s-a razgandit, pai sa intre el la puscarie, ca Tutea, pentru un popor de idioti? (adica da dovada de indrazneala, in comparatii).
Murim cu Miorita de gat, va spun eu. De bunavoie, (transformata in voie buna) si nesiliti de nimeni. Cu o doina sau o manea in fundal sonor, nici nu mai conteaza. Intr-o veselie si o inconștiență imobilă. Dupa noi, potopul, desi majoritatea care gandesc asa, au si copii. Nu-si dau seama ca ruineaza cu mana lor viitorul propriilor lor progenituri. Dar daca-i intrebi, toti salveaza planeta, militeaza pentru o lume mai buna, sunt anti-razboi. “Sa facem sa fie bine”, zic ei. Dar “sa fim organizati de sus” (cadea-v-ar cerul in cap de inactivi si fara initiativa ce sunteti!)

Va exemplific clar ce m-a facut sa scriu asta acum. O discutie si derularea ei. Urmariti-o cu atentie. Ca astea, sunt zeci. Am neutralizat identitatea persoanelor, pentru ca nici nu e relevant cine e. Ca el gandesc sute de mii, milioane. Incep cu fraze mari, indemnuri care contin “NOI”, dar cand ii iei la bani marunti isi aduc aminte ca “stai putin, de ce eu? mie mi-e bine si asa“.
(Si) De aceea suntem aici. (Si) De aceea ne ducem pe un drum barat, cu veselie intr-o fundatura. E o discutie unde am scris doar El, Eu, si 2 mici replici ale unui al treilea.  Nu, nu pot sa va urez enjoy la citit. E jale, fratilor, jale MARE.