Rautatea atrage nefericirea

Dacă ești răutăcios pentru ca ești nefericit, tine minte ceva: răutatea nu te va face fericit, iar în continuare vei fi nu numai nefericit, ci și singur, pentru ca lumea îi evita pe cei care fac rău.
Nu am inteles absolut niciodata de ce o parte din cei nefericiti simt nevoia sa faca rau celor din jur. Mi-e greu sa cred ca asta ii scapa de problemele lor. E fix fara efect, iar reversul este si mai neplacut, lumea ajunge sa ii evite, sa se fereasca de ei, caci nu cred ca cineva are nevoie in jur de oameni care lovesc fara motiv. Manevra de a arunca venin spre altii este teribil de paguboasa, deci, si nejustificata. Perdanta pe toate planurile. Dacă nu știai de ce ești nefericit, acum știi.
Daca vreunul din ei ar sta sa judece exact ce ii aduce un asemenea comportament, ar observa ca nu numai ca nu-i amelioreaza viata, dar, dimpotriva, ii indeparteaza de ei si pe cei care pana atunci erau dispusi sa stea langa ei, si sa-i ajute.
Vorba dulce mult aduce, are romanul o vorba. Daca nu poti spune ceva simpatic, mai bine taci. Daca improsti cu noroi si musti, asta nu iti va face viata mai roz. Nu va remedia nimic din trecut, și mai ales nu va ameliora viitorul.

Universuri paralele, vieti trecute si renasteri

Eu aceea de care mi-e dor, a murit. Candva prin 2002 sau 2004, cat a putut sa supravietuiasca. Sa ii aprind din cand in cand o lumanare. E ireversibil.
Sunt foarte vie si acum. Doar ca alta. In alte coordonate, alta persoana. Mie imi pare rau dupa mine. Eram mult mai desteapta si mult mai nebuna. Fie-mi tarana usoara.

universuri_paraleleM-a ciuntit tara asta, si ce nu m-a ciuntit tara, m-a terminat viata. Nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau pentru ca am trait. Ma mai strabate cate un dor de mine, cea trecuta, desi aici nu as fi putut supravietui nici 6 luni in felul acela.
Si atunci, acesta fiind pretul mersului mai departe, am tacut, am uitat, am inghitit, am invatat.
am murit putin cate putin.
Am trait pana la 30 de ani cat altii in 3 vieti de cate 85 de ani. Intensitati si imprejurari atat de incredibile incat par greu de pus si intr-o carte. Ar parea pure inventii, trase de par, desi chiar sunt vieti. Viata mea. Imi pare rau de potentialul care mustea in mine si pe care l-am secat, ca sa nu mor de inima rea, ca sa ma aliniez (cat de cat, ca aliniata nu-s oricum), cu societatea si cu mediul inconjurator.

si poate ca e un ghinion ca am gasit cutiile astea. Poate ca niciodata nu trebuia sa le mai fi deschis, pentru ca in mine am pastrat amintirea foarte difuza, estompata, a ceea ce am fost.

Împrejurări extreme și subiectivism

image

Eu ma feresc de a presupune cum as fi daca as fi pusa in situatii extreme. Tocmai pentru ca ele sunt extreme. Nu, nu imi dau cu presupusul cum ar fi daca as descoperi ca sotul meu e gay. Sau ca prietenul meu cel mai bun ar fi comis o crima. L-as ierta? L-as acoperi? L-as denunta? Sau niste grozavii despre apropiatii mei. Astea sunt fabulatii, reduceri la absurd.

Ce vreau sa spun cu asta este ca atata timp cat nu esti tu insuti intr-o situatie extrema, e total neproductiv, utopic si lipsit de aplicabilitate sa-ti inchipui cum ai reactiona. Omul e foarte surprinzator, chiar si pentru sine insusi, chiar si cand crede ca se cunoaste. Nu poti stii niciodata cum reactionezi, de ce e capabila fiinta ta in extrem, in autoaparare, sau ce percepe ea ca se intampla. Nu poti sti daca durerea ta e muta, sau violenta, sau cu represalii, sau cu jale. Nu poti sti daca un extrem iti creaza agresivitatea sau, dimpotriva, te resemnezi. Este inutil sa iti dai cu parerea, cat timp nu ai strabatut situatiile respective.

ps. dar da, durerea ta/mea e cea mai dureroasa, lacrimile tale/mele sunt cele mai sarate, nu a mai existat pe lume asa imprejurare, etc. Cunosc si eu subiectivismele astea, sunt om si nu-s nici straina, nici scutita de ele