Despre justificarea viciului

viciiDe ceva vreme circula in online un articol in care se vorbea despre decana de varsta a omenirii, Jeanne Calment. Vezi doamne, aceasta a fumat si baut pana la 122 de ani, cand a decedat. Articolul sustine aberanta chestie cum ca “Principalul determinant al sanatatii unei persoane este gandul. Nici genetica, nici exercitiile fizice si nici nutritia nu au un efect atat de puternic asupra sanatatii unei persoane precum o are propria sa minte.” (de aici). In contextul legii cu interdictia fumatului, fumatorii au gasit acest articol si-l flutura voiosi cum ca uite, domnule, fumatul nu omoara, ce vorbiti voi. Acum cateva zile a mai aparut unul, intr-un ziar canadian, care povesteste ca un spaniol a murit la 107 ani, iar el bea 3 litri de vin pe zi si nu bea apa. De unde concluzia ca nici alcoolul nu omoara. (pentru conformitate, sursa aici) Doar ca nu stiu cum sa va spun, eu am oameni dragi in jur care chiar au murit…
Mi se pare atat de absurd sa iti cladesti teoria asupra viciului, incercand sa ti-l justifici, sa ti-l albesti prin asemenea exemple extreme, trase de par. Sigur, ele nu-s neadevarate.
Insa si unul si altul sunt exceptii. Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani PENTRU CA A FUMAT si PENTRU CA A BAUT. Ci a trait 122 ani, DESI a fumat si a baut.
La fel si nenea spaniol, Antonio Docampo Garcia. Nu a trait 107 ani pentru ca a baut. Ci a trait, desi a baut.
Iar Jeanne Calment nu a trait 122 de ani pentru ca a gandit bine. Asta e alta aiureala americaneasca de oameni spalati pe creier. Adica atunci de ce nu suntem toti sanatosi, logevivi si bogati, daca e suficient sa gandesti asta ca sa fii? Pai de ce nu suntem?
Amandoi oamenii de mai sus au trait mult PENTRU ca au avut gene bune. Iar genele bune nu se cumpara si nu se fabrica. Le ai (ca ai noroc de la natura si Dumnezeu), sau nu le ai, si nu ai ce sa faci. De genele bune iti poti bate joc. Dar din gene rele sa faci gene bune, nu se poate, cu orice nutritie sau tratament.
La amandoi mai intervine un factor. Traiau in regiuni rurale, putin poluate, cu o alimentatie meridionala, plina de fructe si legume. Omul bea 3 litri de vin, dar erau fabricatie proprie, fara niciun aditiv.

Cat despre Jeanne Calment, au contat mult si banii. Enorm. S-a nascut intr-o familie de negustori instariti. S-a casatorit cu un negociant avut si el, la varsta de 23 de ani. Femeia asta nu a lucrat o zi in viata ei. Una e sa nu ai griji financiare niciodata in viata, sa nu te zbuciumi cu ce platesti facturi, sau una sau alta, alta e sa te trezesti dimineata obligat sa mergi la un job care poate nu-ti place, doar pentru ca iti asigura subzistenta. Job unde eventual ai si niste sefi abuzivi, care te hartuiesc, daca esti femeie, sau te umilesc, daca esti barbat. Sincer, faptul ca a avut bani toata viata, suficient cat sa nu trebuiasca sa se dea jos din pat decat cand doreste ea, combinat cu genele bune de la natura, asta e secretul longevitatii acestei femei. Nu alcoolul, tigara sau ciocolata. Acelea sunt vicii, oricum ai lua-o (hai, poate ciocolata mai putin, aia doar ingrasa 😀 ) Si mi se pare tare trist sa doresti sa iti justifici propriile vicii afirmand ca uite ce mult poti trai daca bei si fumezi.
A nu constientiza si granita cu pericolul pe care o reprezinta cele doua este o inconstienta, iar a veni cu asemenea exemple e stupid. E cam de nivelul: “Am dat cu mingea in geam ca uite, a dat si Gigel si geamul nu s-a spart.”

Dupa nu conteaza

Mai multe lucruri m-au zbuciumat si pus pe ganduri zilele acestea. As fi vrut sa continui sa scriu despre iubire, asta cred ca simt cel mai bine, dar trairile cuiva din apropierea mea m-au interpelat.
Pentru mine moartea este “singurul lucru grav in viata”, asa obisnuiesc sa il numesc. Nu ma gandesc des la moarte. Aproape niciodata, de fapt. Nu traiesc cu teama de moarte, si, de altfel, oricat de nesabuit ar suna asta, mie nu mi-e frica de moarte. Mai binezis nu mi-e frica de moartea mea. Deloc. Mi-e, insa, cumplit de teama de moartea celor dragi, nu vreau nici sa formulez o miime de gand in directia aceea.

Dar pentru ca din nefericire moartea e un subiect prea actual, si pentru ca una din prietenele mele m-a rascolit prin lucrurile pe care le traia…. Ea se teme de moarte si isi doreste sa stie unde ne ducem. Si ca mergem undeva. Si ca ne amintim ce am facut aici. Sincer, mai conteaza? Viata e acum, aici. Apoi, ei, o sa avem tot timpul sa vedem ce este dupa, sau daca este ceva dupa. Am tot incercat sa-i repet asta. Ce conteaza dupa? (pentru protagonistul principal. Caci pentru restul…. repet, pe calea asta nici nu vreau sa gandesc)
Eu ma consider credincioasa, insa nu cred {nu neaparat} in viata de apoi. Nici nu zic ca nu cred ca este. Pur si simplu nu este un subiect. Viata e acum. Viata de apoi… om vedea, la timpul potrivit.
In plus, eu cred ca acele concepte de rai si iad au fost inventate pentru ca oamenii nu erau suficient de morali cat sa fie buni si fara fluturarea unei recompense (viata de apoi in rai), sau a unei pedepse (viata de apoi in iad). Eu nu am nevoie de promisiunea raiului ca sa fiu buna, si nici de amenintarea iadului ca sa nu fiu rea.
Ma straduiesc, cateodata imi iese mai bine, alteori mai putin bine, sa fiu mai buna in fiecare zi. Si mai constienta, mai civica, mai atenta.
E trist ca la 20 si ceva de ani sa te gandesti la moarte si la dupa. Hai sa le luam pe rand. Hai vezi cum traiesti azi, cum iubesti, cum esti bun azi. Nu dupa moarte, intr-o eventuala “viata”.

Prietenul meu cel mai bun spune ca daca nu cred in viata de apoi, nu-s credincioasa. Eu nu vad lucrurile asa. Nu cred ca Dumnezeu este o fiinta atat de simplista, si ca nu masoara lucrurile in intregime. De aceea mi-a fost cumva mila/groaza de spectacolul dat de unii din cei care au stat la coada la moaste saptamana trecuta. In urma lor a ramas multa mizerie pe spatiile verzi. Hartii, pet-uri, cutii de aluminiu, pungi. Adica Dumnezeu nu incepe asa? prin a dori ca tu sa fii un bun crestin, iar asta se manifesta si prin grija pe care o ai de mediul inconjurator, prin civismul de a nu arunca hartii pe jos, si prin grija fata de cel de alaturi? Eu trebuia sa trec, biroul meu e aici. Treceam cu jandarmii. Ma banuiau ca vreau sa fraudez coada. Evident ca nu vroiam decat sa intru la birou, dar faptul ca ma banuiau ca vreau sa intru in fata inseamna ca unii o fac. Si cei care o fac, cam ce gandesc? ca e bine sa pupe moaste dupa ce au fraudat coada? Si ca Dumnezeu ii ajuta asa? Ce zice Dumnezeu? “Hai sa-l ajut pe asta ca e mai smecher, uite ce s-a orientat, s-a bagat in fata.” Eu nu-l cred pe Dumnezeu asa de “fraier”, cu tot respectul. Si mai cred in coerenta, una minima, macar. De aceea nu cred ca credinta in viata de apoi este o necesitate absoluta ca sa fii credincios.

Dincolo de asta, moartea ma ingheata. Gandul repetitiv la moarte nu ar trebui sa existe in oameni. Ci lumina, iubirea, soarele, bunatatea.

Etajere

Poate ca n-ar trebui niciodata sa incercam sa ne reinviem amintirile, ci ele sa ramana in raftul lor, bine clasate. Poate ca ar trebui sa le privim si sa le stergem de praf doar atunci cand vrem sa profitam de ele, dar sa nu incercam sa le scoatem din raft. Nu manipulam obiecte, ci oameni si suflete, atunci cand hotaram sa dezgropam amintiri.

image