Povestea noastra e un dans

M-ai privit in ochi si m-ai luat in brate. “Voulez-vous danser avec moi?” Am incuvintat, copilareste, si m-am lipit de tine. Te-am lasat sa conduci. Nu cunosteam dansul, si oricum, tu esti baiatul… Eu ma las deplin in seama ta, ma abandonez complet tie si te las sa ma calauzesti, sa ma porti in directia in care doresti, in ritmul pe care vrei sa-l imprimi, cu pasul pe care il alegi, pentru amandoi. Te las sa ma invartesti, ma abandonez in intregime in bratele tale ferme.

Cateodata, chiar, inchid ochii, si te percep prin celelalte simturi. Imi place sa iti simt bratele incolacite in jurul taliei mele, mentinandu-ma ferm, dar si tandru.
Cateodata, palmele tale imi ating spatele, o bucatica dezgolita de piele, si ma infior de placere. Iti simt degetele care incearca sa exploreze, apoi care revin, cuminti si ferme, in jurul taliei, pentru a ma purta intr-o avalansa de rotiri nebunesti. Mainile tale coboara apoi pe spate sub talie, in zona in care mi se nasc formele. Ma infior din nou si ma cutremur de placere. Infloresc in mine insami, imi deschid petalele. Ma mentii barbateste si totusi atat de delicat! Ma imbata dansul acesta. Iti simt rasuflarea la urechea mea, langa lob, te apropii si-mi soptesti cateva cuvinte. Radem impreuna, ne imbatam unul cu rasuflarea celuilalt. Sunt deplin cucerita, sunt deja a ta, iar tu simti asta, fara sa ti-o fi spus. O simti, probabil, din deliciul cu care ma abandonez tie, din felul in care imi incolacesc mainile in jurul gatului tau, din felul in care te tin de umeri. Daca  ai privi in ochii mei, ar fi si mai evident! Insa eu incerc sa-mi protejez privirile. Macar atat! Privirile sa ma mai desparta de tine, sa prelungesc dulcea agoniei a placerii si abandonului. Ti-am spus, inchid ochii si te urmez, orbeste, ascultandu-ti poruncile corporale, mulandu-mi miscarile pe miscarile tale, intr-o armonie niciodata atinsa pana acum.
Te las sa ma conduci si mi se pare cea desavarsita poveste. Inainte de asta, nu era nimic, lumea nici macar nu era formata. Inainte de dansul acesta, era gaura neagra. Lumea  mea a inceput sa existe atunci cand m-ai luat in brate. Dupa, va fi intuneric, retezare, nimic. M-am nascut cand m-ai luat in brate, si ma voi sfarsi cand te vei desprinde de mine. Dar nu vreau sa cred ca exista un dupa. Ma vei tine in brate pana la sfarsitul lumii.

Cand m-ai cuprins a fost atat de firesc, ca si cand eram facuta pe potriva bratelor tale, construita exact pentru asta. Iar pentru mine a fost atat de natural, ca si cand ma intorceam intr-un loc drag. Mi-e bine si cald in bratele tale, ma simt in siguranta… Ma ametesti, si totusi ma simt in siguranta. Ma zapacesti si totusi ma simt minunat. Ma imbeti si totusi sunt fericita. Si dansul, dansul acesta, parca il stiu de cand lumea.
M-am nascut cand m-ai luat in brate. Acum iti simt degetele pipaindu-mi corpul, iar pasii tai imprima pasilor mei ritmul. Pulsez de viata si ma lipesc de tine atunci cand simt ca mi-o ceri. Iti simt rasuflarea calda, iti miros parfumul, si-ti simt si mirosul pielii, cea mai desavarsita esenta! Sunt ametita si emotionata, si stiu ca-mi simti inima batand, corpul tresaltand. Stiu ca-mi simti incordarile, stiu ca-mi simti tresaririle. Ma strangi si mai ferm cand simti ca ma crispez, iar eu, pentru ca ma strangi in brate, ma detensionez brusc. Sunt foarte emotionata si stiu ca te iubesc. Mi-e teama. Stiu ca stii si tu asta, desi inca n-am rostit-o. Uneori nu este nevoie de cuvinte. Tu simti totul, si culmea, nu ma simt deloc inconfortabil stiind ca stii tot. Simti tot, din felul in care respir, din felul in care iti urmez miscarile. Iti simt, si eu, bucuria. Nu incerci sa o disimulezi, o lasi sa iasa, sa se rasfranga in exterior. Pasiunea noastra se exprima prin dans. Ma conduci minunat, majestuos, esti un maestru desavarsit. Si te iubesc si mai mult pentru asta.

Faci un pas inainte, si doi inapoi. Dar eu sunt aici, langa tine. In bratele tale. Accept ritmul tau.
Acum? Acum astept urmatorul pas, frematand de dorinta. Sunt aici.

Fara cuvinte

wordsOm bun, ramas fara grai din cauza unei emotii puternice, cumpar cuvinte. Sa nu fie nici prea lungi, nici prea scurte. Sa nu fie, insa, obisnuite. Sa fie din afara fondului comun de cuvinte al limbii.

Sa poata fi folosite si dimineata si seara, la rasarit ca si la apus, dar si in toiul noptii. Sa fie destule cat sa le pot amesteca si recombina in asa fel incat sa iasa prin ele tot suvoiul de senzatii puternice, fara a fi diminuate starile sufletesti. Sa pot sa le folosesc pe acestea ca pe cele care au fugit, pentru a exprima exact lucrurile, asa cum le traiesc.

Sa fie cuvinte prietenoase, adanci, cuvinte de dragoste, cuvinte de fericire, sa poata sa oglindeasca sufletul meu si sentimentele.

As avea nevoie de o cantitate suficienta, cat sa fiu la adapostul unei rupturi de stoc ulterioare. Nu vreau sa mai raman fara cuvinte. Am nevoie de cuvinte. Pentru el, pentru ceilalti oameni din jur, pentru mine.

nisipSa le pot ciopli in piatra, daca vreau, ca sa dainuie etern. Sa le pot scrie pe plaja, pe nisip, ca sa fie sterse de urmatorul val. Sa le pot scrie pe hartie ca sa i le trimit lui, omului drag. Sa le pot rosti la telefon sau la urechea lui, incalzindu-i lobul cu rasuflarea mea…

Sa le visez, sau sa le ingan. Sa le spun raspicat, sau sa le soptesc. Sa ma descrie, asa cum sunt, sa descrie ceea ce vad, ce aud, si mai ales sa descrie ceea ce simt. Sa fie ale mele, ca sa le pot darui celorlalti.

Vreau cuvinte: sa le soptesc, sa le cant, sa le impletesc in versuri, sa le recombin… Sa i le daruiesc lui pe toate, si sa mi se intoarca inapoi ecourile lor. Si eu sa le folosesc din nou, ca prima data, neincepute, neintinate, sincere. Si sa i le mai spun inca o data, inca si inca o data, pana la sfarsitul lumii, si chiar dupa acesta, ca un etern inceput a ceva ce nu are sfarsit.