Otrava

Mi-ai intrat in corp, in minte si in suflet ca o otrava.
Mi te-ai strecurat prin pori. Te-am respirat, te-am inspirat pana in adancul plamanilor, pe care i-ai invadat, pana-n ultima alveola. Mi-ai circulat prin vene. Imi locuiesti corpul pe interior. Mintea, in toate cotloanele. Sufletul, pana in adancuri, pana la plasele. L-ai umplut, si da pe din afara de tine. Imi tasnesti din iris si globul ocular. Esti in mine si ma locuiesti pe dinauntru, te strecori pe artere, umpli toate organele. Cele vitale si celelalte.

Imi populezi noptile. Visele de care-mi amintesc, si mai ales visele pe care nu mi le stiu a doua zi. Imi insotesti pasii ziua. Peste tot. La intalnirile profesionale, la intalnirile personale. La hipermarket. La film. In parc. Esti aici, in mine, inauntru, mustind, iesind prin orice rasuflare, si totusi ramanand intreg, inauntrul meu…
Te iubesc si ma dispera sentimentul asta. Ma umple de o fericire profunda (pe deplin inconstienta si oarecum masochista) si de o disperare cumplita. Mai mult decat niciodata pana acum. Pentru ca esti unic, aparte. N-am remediu pentru tine. Esti ca un virus exotic, necunoscut, pentru care nimeni niciodata n-a inventat inca un vaccin, un antidot, o licoare tamaduitoare. M-am imbolnavit de tine si nu ma mai vindec. Si-n plus, nici macar nu vreau sa ma dezintoxic, de fapt. Mi-e bine asa, cu tine circulandu-mi prin toate venele. Te iubesc, si am sa mor de tine.

Tu

In toate oglinzile in care imi caut imaginea, te vad pe tine. In oglinda de la baie, unde ma machiez dimineata, imi surazi tu. In oglinda din camera, in care ma privesc cand ma imbrac, ma privesti adanc. In oglinda de pe hol, unde arunc o privire rapida inainte sa ies pe usa casei, spre drumurile zilei, imi faci complice si incurajator cu ochiul.
In ochiurile de apa de dupa ploaie, vad chipul tau. In vitrinele magazinelor, pe tine te vad, zambindu-mi. In geamurile masinilor pe langa care trec, in retrovizoarele acestora, pe tine te zaresc. In bucatile de cer senin, chiar si printre nori, surade imaginea ta. Pe tine te vad cand privesc luna, ca sa nu mai vorbim despre soare, care clar esti tu. In mare sau in ocean, pe tine te vad. In rauri si in lacuri, oglindita, imaginea ta. Tu, intr-o mie de chipuri, ma insotesti oriunde m-as duce. Iti vad ochii si trasaturile reflectate in bucatile de otel ale cladirilor moderne, in peisaj citadin, dar si in paduri, in toate apele intalnite in cale. Esti tu, cu ochii tai adanci si stralucirea chipului tau. Ca si cand ma veghezi.

De fapt, stii ce? Inchid ochii si te vad. Tu nu esti in exteriorul meu, ci in mine. De aceea te port oriunde m-as duce. Pentru ca mi-ai intrat in suflet. Adanc. Si te am acolo.  Si mi-e bine.