Praguri

Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Lacrimi nu mai ai. Te invadeaza ceva ca o durere surda, dar atat de cunoscuta. Ai invatat-o si te-a invatat. Ii cunosti etapele, cotloanele, desfasurarea. Si ea te cunoaste. Te invaluie, te stie.

Deja cunosti mecanismele. Vezi. Si inainte, si pe parcurs, si dupa.

Deja ii stiu si chinurile, si etapele. Nu mai pot sa plang, desi ma doare, inca, de fiecare data. Si nu as spune ca ma doare mai putin. Ma doare altfel. Sa te faci una cu durerea. Sa intre in tine si sa intri in ea.

I le cunosc pe de rost, momentele. Introducerea, cuprinsul, deznodamantul. Cunosc premisele, simt cum vine, stiu ce se intampla in acel timp, stiu si cum e a doua zi. Stiu si zambetele retinute de a doua zi. Si glumele de dupa…

Cunosc tristetile. Am facut cunostinta cu ele…

 

Reciproca

Ma doare durerea ta. 
Ma bucura bucuria ta.
Ma insenineaza seninul tau.
Ma intuneca intunecarea ta.
Ma arde flacara din tine.
Ma intristeaza apasarile tale.
Ma inalta fericirea sufletului tau.
Ma lumineaza surasul tau deschis.
Ma crispeaza incruntarile tale.
Ma tremura frisoanele tale.
Ma incalzesc tandretile tale.
Ma locuiesc in stomac senzatiile tale.
Ma cutreiera gandurile tale.
Ma cutremura emotiile tale.
Ma fac sa plang lacrimile tale.
Ma fac sa rad veseliile tale.
Mi-e foame pentru ca n-ai mancat.
Mi-e sete pentru ca n-ai baut.
Mi-e bine pentru ca ESTI.

A mai trecut si mai

A trecut aproape si luna mai. N-am murit. Am crezut ca voi muri, cat de jos eram si cat ma durea, si cat cazusem de brusc si adanc. Refuzam soarele si cerul albastru, lumina si caldura, eu, o solara.
E drept, am avut si treaba, destul de multa. Nu mi-as fi permis sa nu fiu acolo, sa nu fac ce trebuie, sa deceptionez oameni. A fost uneori complicat, cu pret mare ca sa fiu in regula. Privirea mea trada des starile mele interioare, golul din mine, tristetea mea. Candva, in luna asta, am vomitat de oboseala, de suparare, de nesomn, de tristete, fara sa am de fapt ce, nemancand de zile intregi. Candva, in luna asta, am fost la aniversari ale unor prieteni. Am zambit, si mi-a fost bine, si le multumesc. Candva, in luna asta, am  mers pe strada fara sa ma prabusesc, dupa ce ma clatinasem.
Candva, in luna asta, am iesit la masa cu un barbat, am rezistat in fata privirilor sale admirative, in fata mirarilor sale [“ce e cu tine, esti trista?“], si incercand sa-mi smulg un zambet de undeva din interior, de departe, am spus: “Sunt bine, nu-i nimic.” Candva, in luna asta, am stat o noapte intreaga si m-a gasit dimineata privind zorile intr-o cafenea, unde ascultasem povesti ale unui baiat, gandind ca daca-l vindec de dureri, ma vindec si eu. Candva, luna asta, am si trait. Candva, luna asta, am plans, si am incetat sa plang, si am plans iar.
Ma rog, a mai trecut si mai.