Cuplul: traditionalism si modernitate

Spune un om inteligent, pe FB, aseara: “Unele femei de azi vor ca bărbat să: “te trezești în fiecare dimineață să mergi la serviciu, să iei/duci copilul de la grădiniță, să faci curat, să speli, să gătești şi să mai ai timp şi pentru tine…” dacă se poate ar mai vrea şi ca acesta să închidă ochii când ea mai zăboveşte cu vreun şefuleț, instructor de fitness sau de yoga
Păi ăla nu e bărbat! E o mamă eroină!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

e partial adevarat 🙂 Partial, insa, exagerat 🙂
Sotul meu, francez fiind, impartea cu mine sarcinile de toate felurile (noi n-am avut copii, dar cu fosta sotie, cu care a avut copii, a impartit si schimbatul de pampers, dus la scoala, etc), si asta nu-l facea mai putin masculin, mai putin puternic, mai putin barbat.
Iar faptul ca impartea cu mine sarcinile din casa, nici nu inseamna ca eu nu faceam nimic. Faceam lucrurile in doi. Si, important, cu iubire si cu bucurie. Comuna. Cel care venea acasa mai devreme, care avea mai mult timp, ala se apuca de {aspirat, spalat vase, calcat, gatit, pus masinile de spalat, etc} Asta ne lasa mai mult timp liber impreuna (de lenevit, plimbat, uitat la filme, facut orice iti trece prin cap, noi si jucam mult, eram jucatori amandoi- eu inca mai sunt, el nu mai este pe lume, jucator sigur a rămas si in lumea de dincolo, abia astept sa mai facem cateva partide– de ale noastre)
Și mai aveam “obiceiuri” comune, le trec sub tacerea intimitatii 😉
De la un român nu cer/nu astept acelasi lucru, inteleg perfect particularitatile regionale, ca sa zic asa (totusi, e tara mea natala 😀 ), dar nici n-as aprecia ca eu sa fiu coplesita de munca si el sa stea cu mancarea gatita (de mine) in frigider, asteptand sa vin eu acasa la ora 22 de la munca ca sa i-o incalzesc, ca el nu si-o poate incalzi… ca nu-i permite postura de mascul, e sub demnitatea lui sa se ridice sa si-o incalzeasca (nu e un exemplu exagerat, cunosc cazuri concrete fix asa). Sincer, as admite asta de câteva ori (sunt înțelegătoare, nu rup capul din prima), dar nu ca regula generala… 

Cred ca e ok sa impartim si placerile si neplacerile. Si obligatiile, si distractiile.
Si finantele. Nu-s nici de acord cu principiul: unul ia banii altuia si “tine casa”. Nu, frate. Platim cheltuielile comune impreuna, apoi fiecare cu banii lui, ca de aia muncim. Poate vreau sa iti fac o surpriza, e cam stupid sa iti cer bani ca sa ti-o fac. Poate vreau sa te invit la restaurant/sa te duc in vacanta/sa-ti cumpar o carte, un obiect de arta, ceva de imbracat. Vreau sa o fac pe banii mei, nu pe banii din pusculita comuna. Si nici sa mint ca sa iau banii din banii pusi la comun.
Si nu, nu vreau banii tai, asa ca nici tu sa nu ii vrei pe ai mei. Ajut, la nevoie, oricand trebuie. Dar ca regula generala, fiecare cu ale lui. Cheltuielile comune sunt comune, restul, fiecare cu ale lui. Poate vrea sa-i joace, sa-i bea, sa-i dea pe femei 🙂 Cum ar fi sa ii iau barbatului banii cu pretextul ca eu “tin casa”? Invechite concepte 🙂

Ah, si timpul… pai timpul… cea mai importanta resursa. E ok sa petrecem timp impreuna, comun consimtit, bucurie impartasita. Dar nu sa nu ne permitem libertatea de a trai fara celalalt. Eu cu ale mele (plimbari singura, citit, scris, dormit, iesit cu prietenele, etc), la randul lui, el cu libertatea lui, la fel de importanta ca a mea, si preocuparile lui.
Cred ca asta e reteta rezistentei unui cuplu, sa intelegi ca fiecare om e un om liber, si are nevoie sa respire in voia lui.
Nu ma sufoca, ca ma pierzi urgent. Si nu, nici eu nu sufoc. Daca nu-mi dai motive de neliniste, sunt cel mai cool si liberal om din lume 😉

Minune

Niciun moment nu poate fi o concluzie pentru totul. Concluzii pentru totul tragem probabil doar la moarte, sau in viata de apoi, sau… O intamplare nefericita, chiar si o serie de intamplari nefericite, nu pot conduce la concluzia ca viata nu e buna. Viata e o minune. Fiecare moment nu poarta in sine decat concluzia pentru el insusi. Cine se sperie, cine se pierde, cine se inchide, se condamna pe sine insusi.
Cateodata, ne inchipuim ca avem tot timpul din lume. Cand descoperim ca nu e asa, in loc sa traim cu viteza a sasea, la puterea a zecea, ne blocam, incremenim. Iar timpul trece si mai abitir. Orice secunda netraita la maxim e o secunda in care imbatranim dublu. Intelepciunea e legata de viata, nu de moarte,
trandafiri

Ofertele vietii

Din invatamintele vietii: pentru ca azi nu sunt unde credeam ieri ca voi fi azi, nu mai trec niciodata, dar NICIODATA, pe langa lucruri pe care as dori sa le vad, fara sa ma opresc, spunandu-mi “voi reveni…. peste o luna/un an/ candva”. Ce e luat e bun luat.
Heart-shaped FireworksAsa am “ratat” Le Futuroscope de Poitiers, ca sa dau un exemplu concret. Si multe, multe. Mai ales pe cele care “mi se pareau” accesibile, aproape, considerand ca am oricand timp sa le vad. Le Futuroscope era la 200 km de Bordeaux unde am locuit niste ani. Preferam sa plec departe, crezand ca pentru Futuroscope voi avea tot timpul din lume. Uite ca niciodata nu avem tot timpul din lume. Si habar nu aveam vreodata ca voi reveni sa traiesc in Romania. Si altele.
Ei… lectiile vietii. Pe asta am invatat-o. Niciodata nu mai spun ca voi putea face mai tarziu, alta data, ca am suficient timp. Nu, n-am.
Acum ori niciodata.
In schimb, fraza de inceput a postarii o gandesc demult 😉 Am folosit-o cu mare succes acum niste ani (multi), sa fi fost prin 2006, cand la intrebarea (putin stupida din punctul meu de vedere) din interviul de angajare (“unde va vedeti peste cinci ani?”) am raspuns dezarmant de sincer si absolut fara locuri comune: “Degeaba as raspunde, deoarece raspunsul, oricat de nastrusnic sau optimist ar fi, nu ar corespunde realitatii de peste cinci ani. Asa cum, daca cineva m-ar fi intrebat acum cinci ani unde ma vad peste cinci ani, n-as fi descris deloc situatia de azi, si totusi, azi, cand va vorbesc, sunt fericita, si mi-e bine” 🙂
Nu aduce anul ce aduce ceasul cu alte cuvinte, iar eu sunt un om care nu ma cramponez de obiceiuri si lucruri fixe. Asa ca nu se stie unde sunt maine, daramite poimaine.
Oricum, ideea e: ia ce ti se ofera, atunci cand e langa tine. Daca nu, nu se stie daca mai “apuci” 🙂