Dragalasenie versus constiinta

prapastieTu esti prea draguta ca sa vrei sa superi pe cineva, pe oricine“, am auzit de curand, “si n-ai refuza“. Suprinzatoare lucruri aude omul despre el insusi. Sigur, nu neg, sunt draguta, si nu vreau cu dinadinsul sa supar pe cineva. Dar, atentie! Nu supar pe nimeni atata timp cat nu mi se cere sa fac lucruri care-mi contravin, care-mi displac complet, care nu ma reprezinta. Cand balanta dintre ce simt eu ca vreau si ce asteapta altii de la mine este debalansata, si inclinata, se termina si dragalasenia mea. Si nu de altceva, dar stiu ca daca as face, doar din amabilitate, lucruri care nu au legatura cu mine, ar suna fals, ar fi o ipocrizie pentru cel de alaturi, si in plus, mai devreme sau mai tarziu, cand ti-e lumea mai draga, odata ma apuca si rastorn tot 🙂 Glumesc, nu rastorn, dar asa, metaforic…. Deci ba da, as refuza. Mi se pare un lucru important sa stii sa spui nu, cand sa spui nu, dar si CUM sa spui nu.

Nu cred ca foloseste nimanui sa facem lucruri mult diferite si indepartate de ceea ce suntem noi insine. Se creeaza prapastii peste care, ulterior, e greu sa construim poduri. Si cand ti-e lumea mai draga, te trezesti ca stai langa un om care nu e ce credeai, sau ca tu nu esti ce credea el, dar ai facut eforturi… Si deodata ti se ia de facut eforturi… caci, in afara de naturalete, de firesc, de lucrurile care “curg”, e greu sa mentii pe termen lung un comportament fortat. Si te indepartezi, si te instrainezi, si nu e bine pentru nimeni.

Desigur, nu spun ca nu trebuie sa facem eforturi pentru cei dragi, sau pentru prieteni, nu spun ca nu trebuie sa facem si ce isi doresc ei… Spun doar ca nu trebuie sa ne indepartam prea mult de noi insine…

O cu totul, dar cu totul alta discutie e ca dorintele fiintei iubite sunt mai presus decat dorintele mele (tes désirs sont des ordres et non pas tes désirs font désordre 🙂 ), si-atunci nimic nu mi se pare prea greu, prea departe, prea sus, prea complicat… nicio insufletire nu e comparabila. Cand ceva ii place lui sau el isi doreste ceva….

De sus in jos? Sau de jos in sus?

Pentru ca am reflectat de ceva timp la subiectul asta, cred ca merita sa aprofundez un pic. Cineva spunea ca romanii sunt mitocani sau indoielnici, pentru ca “exemplul pozitiv vine de sus. Cei mici imita doar.”

Eu nu cred asta. Ba chiar inclin sa cred invers, si anume ca omul pus in functia de sus este de o calitate indoielnica din cauza ca multi oameni mici au considerat ca e potrivit sa-l propulseze in acea functie, asa cum e, mitocan, etc, pentru ca le seamana. Este o imagine in care ei se regasesc. Le seamana, deci.

Cat despre faptul ca daca cei de sus sunt mitocani, e scuzabil sa fie si cei mici, iar nu sunt de acord deloc. Nu e mai putin grav sa furi si tu, pentru ca fura si altul. Nu e mai putin grav sa minti si tu pentru ca minte si altul. Poti sa fii om si civilizat chiar daca cei mari sunt in halul asta. Daca te consideri “dezlegat” si liber de a face orice, doar pentru ca presedintele e mitocan, mitoman, plangacios, gaunos, e trist. Presedintele, la un moment dat, intr-un fel sau altul, va pleca. Poporul ramane. Daca poporul perpetueaza aceste comportamente (prin asa zisa putere in stat, presa), vor alege un alt presedinte dupa chipul si asemanarea lor. Adica n-am rezolvat nimic, pe scurt. Asta e marea nenorocire. Vom perpetua alegerile gresite daca nu schimbam lucrurile jos, la scara mica. Desigur, pestele de la cap se impute, insa insanatosirea societatii se face cu fiecare bucatica a ei, eu asa cred.

E discutabil ca nu poti fi bun sau macar etic, daca cei de sus nu sunt. Dupa rationamentul asta, am deveni toti niste mitocani, hoti, mincinosi, etc, si ne-am simti nevinovati, pentru ca asa sunt mai marii nostri. Insa sunt si unii care pot si fara exemplu de sus. Poate ca le-a fost de ajuns exemplul parintilor, sau ceea ce au inteles ei, mai tarziu, singuri, din viata. Cum si-au delimitat binele si raul.

Si da, din pacate, eu cred ca e mai degraba invers. Adica faptul ca oamenii sunt de proasta factura ii face sa aleaga pe cineva in care se pot regasi, oglindi. Nu tintesc mai sus. Vor unul aidoma lor, pentru a-si legitima propria nicmicie, propriile lucruri indoielnice. Eu cred ca intai trebuie sa schimbam jos ca sa putem visa sa se schimbe ceva sus.
Candva, acum cateva luni, intr-o discutie, un prieten facea o observatie foarte justa.”Uita-te la americani. Au avut mereu presedinti frumosi, sau macar prezentabili. Noi alegem un urat, pentru ca nu ne complexeaza, ne regasim in el. Nu visam mai sus, luam unul cu care ne putem identifica.”