suflet

16 ani si-o secunda

13 décembre 2010

Asta e, nu cred ca am ce sa fac. Trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca parca am, cateodata, 16 ani. De fapt, aproape intotdeauna parca am 16 ani…. Asa-mi amintesc de mine si acum 5 ani, si acum 10 ani, si acum 15. Ma simt stangace, podidita de emotii, paralizata de ele, nestiind cum sa le manevrez, cum sa le stapanesc, cum sa le manuiesc, cum sa le imblanzesc. Brusc, ma simt paralizata, legata de maini si de picioare, cu sufletul palpitand in stomac, pulsand puternic. Imobilizata. Eu, asa de « brava », de curajoasa pana la inconstienta, cea care ma arunc in tot felul de imprejurari grele si careia nu-i e teama de lucruri dure, de conditii extreme si de munca grea, ma simt brusc o fetita care nu stie de unde sa apuce intamplarile. Pe de o parte sunt neinfricata, cu o imagine exterioara calma, puternica si hotarata, ca si cand as manca oameni pe paine la micul dejun, pe de alta parte zici ca-s fetita cu chibrituri. Am sufletul cat un puricel si privirea speriata. Sunt coplesita de emotii si de timiditate, si nu pot misca, ca si cand nu stiu ce si cum sa fac. Uneori, momentele acestea sunt inconfortabile, le simt pana la durere, cu teama si incordare, dar efectiv e ca si cand nu pot sa ies din ele.  Ma simt prizoniera intr-o fetita. In acele momente ma privesc in oglinda. Si nu ma regasesc. Din oglinda se uita la mine, zambitoare, cu intelegere, dar condescendent, o femeie blonda, blanda, puternica.  Iar eu nu ma regasesc in ea, cel putin nu acum. Astazi, eu sunt fetita cu chibrituri, imi palpita sufletul in burta, si-mi vine sa plang de emotie. Atunci nu ma mai uit la ea. Intorc privirea si ma uit inauntru.  Si ma simt ca la 16 ani, cel mult. Si pentru ca nu pot sa schimb asta, aleg sa ma bucur! Asta e, ma impac cu ideea! Am 16 ani. 16 ani si o secunda. O secunda de eternitate, caci e … share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
5💬 read more

Scrisori nescrise: mintea mea iti scrie scrisori

10 novembre 2010

Aseara mi-a fost rau. Corpul isi revendica drepturile, si protesta, dupa ce a indurat. In ultima perioada, l-am extenuat. L-am intins. L-am impins la capat. Si pentru ca era prea dureros, am dormit, atunci, doua ore. M-am trezit sa lucrez… Apoi am vrut sa dorm din nou. Insa mintea mea iti scria (din nou!) o scrisoare. Nu ma lasa sa adorm, ma tinea in stare de veghe constanta si mi se rostogoleau in creier cuvinte pentru tine, silabe pline de intelesuri. Sentimentele mi se materializau direct in litere, iar literele se impreunau pentru a forma cuvinte, care se aliniau in fraze pline de sensuri si mai ales, incarcate de dragoste. Cuvinte pline de amor, de senzualitate, de dorinta, si de incarcatura din bucatele de suflet. Sentimente rastignite in cuvinte intense. Am incercat sa nu-ti scriu, sa tin lumina stinsa si pumnii inclestati.  M-am incapatanat. Am vrut sa ma opun. Mie insami. Sa-mi rezist ca sa-ti rezist. Insa mintea mea continua sa-ti scrie o scrisoare, dincolo de intuneric, dincolo de hotararea mea, dincolo de ratiune. Imi tasneau din minte paragrafe intregi. Zburau prin intunericul camerei, se loveau de geamuri. Cautau biroul, hartia, ecranul. Vroiau sa ajunga la tine, luand cu ele intregi fragmente de inima. Inima mi se va reintregi, chiar daca ea pleaca spre tine, in cuvinte. Dar pentru ca maine va fi din nou intreaga, va genera alte si alte incolaciri de cuvinte pentru tine, in care bucati de suflet vor porni din nou spre tine, dorinta si sens unic al daruirii. Maine nu voi mai vrea sa le opresc. Oricum, ce e scris, e scris. Ce trebuie sa se intample, se va intampla… Mintea mea iti scrie scrisori. Cele mai intense si mai senzuale scrisori. Cele mai emotionante si mai profunde scrisori. Cele mai sincere si mai adanci scrisori. Le scrie oricand. Cand conduc, cand merg pe strada intre doua intalniri, cand stau in parc, si chiar si cand incerc sa dorm. Pe mintea mea, n-o pot opri. Iar mintea mea, acum, iti scrie TIE, in permanenta, scrisori. Dorinta. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
1💬 read more

Tu

21 octobre 2010

In toate oglinzile in care imi caut imaginea, te vad pe tine. In oglinda de la baie, unde ma machiez dimineata, imi surazi tu. In oglinda din camera, in care ma privesc cand ma imbrac, ma privesti adanc. In oglinda de pe hol, unde arunc o privire rapida inainte sa ies pe usa casei, spre drumurile zilei, imi faci complice si incurajator cu ochiul. In ochiurile de apa de dupa ploaie, vad chipul tau. In vitrinele magazinelor, pe tine te vad, zambindu-mi. In geamurile masinilor pe langa care trec, in retrovizoarele acestora, pe tine te zaresc. In bucatile de cer senin, chiar si printre nori, surade imaginea ta. Pe tine te vad cand privesc luna, ca sa nu mai vorbim despre soare, care clar esti tu. In mare sau in ocean, pe tine te vad. In rauri si in lacuri, oglindita, imaginea ta. Tu, intr-o mie de chipuri, ma insotesti oriunde m-as duce. Iti vad ochii si trasaturile reflectate in bucatile de otel ale cladirilor moderne, in peisaj citadin, dar si in paduri, in toate apele intalnite in cale. Esti tu, cu ochii tai adanci si stralucirea chipului tau. Ca si cand ma veghezi. De fapt, stii ce? Inchid ochii si te vad. Tu nu esti in exteriorul meu, ci in mine. De aceea te port oriunde m-as duce. Pentru ca mi-ai intrat in suflet. Adanc. Si te am acolo.  Si mi-e bine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
1💬 read more

Vreau sa traiesc minim 500 de ani

26 août 2010

Zilele astea, reflectand la mai multe intamplari si povestiri, am realizat ca nu orice om e facut sa calatoreasca. Nu oricine are cum sa se bucure de experiente diverse, sa se umple de fericirea extrasa din ele, sa fie mai bogat cu fiecare voiaj. Unii nu-s pur si simplu facuti sa calatoreasca. Pentru ca natura lor adanca, structura lor ca si indivizi, ii harazeste cu ochelari de cal. Pentru ca judeca tot, dar absolut tot, prin prisma a ceea ce cunosc deja. Pentru ca nu se pot detasa mental de obisnuinte. In definitiv, pentru ca nu isi pot deschide destul sufletul, inima, ochii, mintea. Unii vor sa manance cartofi prajiti si snitel la fiecare masa de pranz. Aceia nu vor aprecia calatoriile, pentru ca sunt tari in care nu vor gasi. Si daca intr-o alta tara nu gasesc, implicit nu e frumoasa acea tara. Pentru ca n-au avut la masa snitel, cartofi prajiti si fanta. (de inlocuit cu absolut orice va trece prin cap, sunt metafore, nu desemnari batute in cuie) Altii penalizeaza locurile in care merg pentru ca acestea nu se ridica la inaltimea asteptarilor lor. Intr-adevar, unele orase sau locuri sunt precedate in mintea noastra de reputatia lor, de ceea ce am invatat in cartile de istorie, de tot ce am auzit de-a lungul vremurilor, de imaginea faurita de filme. Dar faptul ca aceste locuri nu corespund cu imaginea grandioasa pe care ne-am ticluit-o in cap, nu e vina acelor locuri, ci e problema noastra. Acele locuri nu-s urate, desi dintr-un sentiment absolut personal, am putea avea tendinta sa fim dezamagiti, pentru ca sunt mult sub inchipuirile noastre, si ne trezesc frustrarea aceasta, ca o lipsa, ca o datorie pe care nu si-au facut-o. Si totusi, acele orase, acele locuri sunt frumoase;  nu e vina lor ca ne-am facut iluzii, ci vina noastra. Eu pot spune cu mana pe inima ca o astfel de impresie, discrepanta de ideea mea, mi-a facut-o Parisul. L-am vazut devreme, in vara lui 1990, cand abia incepusem sa putem calatori. Il idealizasem, cu un soi de idolatrie, caci am iubit Franta si tot ce era francez cu un fel de evlavie. Parisul e frumos, n-as indrazni sa spun ca  e urat. Dar Parisul era mult sub ceea ce-mi cladisem eu in capul meu, cu ochii mintii. Mi se parea mic, gri si anost, fata de ceea ce-mi inchipuisem. Si totusi, nu l-am condamnat, nu am declarat ca nu merita sa mergi la Paris, nu l-am denigrat. Am asumat diferentele dintre imaginea creata si imaginea reala, si am invatat sa-l iubesc asa cum este. Pentru ceea ce este, si nu pentru ce decisesem eu ca ar fi trebuit sa fie. Altii se tem de necunoscut. Nu numai ca nu-i incita sau nu-i incanta o noua experienta, o noua tara, un nou miros, un nou gust, o noua savoare, un nou fel de a privi lumea, un alt unghi, dar asta, dimpotriva, chiar ii paralizeaza de frica. Sunt aceia care prefera sa mearga an de an,…

📌
9💬 read more