Usile vietii

Anumite usi sunt inchise pe vecie. Pe unele le-am inchis greu, cu durere, cu lacrimi, intr-un timp ce-mi parea interminabil. Incercam sa le apropii, dar ele refuzau sa se inchida si sa ramana asa. Se deschideau la prima pala de vant, se deschideau ca prin minune.
Dar cu cat mai greu le-am inchis, cu atat mai ferecate sunt. Si fara niciun fel de mânie. Inchise, in seninatate. Cel putin de partea mea de usa. De partea cealalta a usii, cateodata, nu-i senin, sunt framantari. Da’ daca n-ai stiut sa treci pragul cat usa era deschisa…. odata ce s-a inchis…. e mai complicat. Nu imposibil, probabil, dar complicat.

Cateodata, infinintul din mine ii face pe oameni sa creada in infinit. Nu e gresit deloc, si e foarte adevarat. Doar ca si infinitul are usi. E foarte adanc, dar la un moment dat, daca nu esti atent, se curma. Si ramane tot infinit, dar dupa o usa, inchisa. Inaccesibil, din pacate.

Te poti uita pe gaura cheii, insa nici ea nu e mereu deschisa…
Acum cateva zile am vazut o usa cu 4 incuietori… M-a cutremurat.


Libertatea sufletului

Dialog:
A: Am gasit din intamplare o poza cu tine si ma intrebam daca te-ai schimbat…
B: De acum 11 ani?
A: Da, primele poze…
B: cred ca m-am schimbat, da
A: oare, in ce sens?
B: doar fizic
A: si libertatea sufletului o ai la fel?
B: evident

Sufletul meu e la fel de liber, sau poate si mai liber. A invatat sa se miste mai detasat…. A invatat sa zboare. A invatat sa arda si totusi sa ramana intact.
Daca as mai face acelasi lucruri ca acum 11 ani? Evident. In conditii similare, as mai face aceleasi lucruri. Ba poate si mai si. C’est moi. Toujours moi. Encore moi.
Daca as face acum aceleasi lucruri ca acum 11 ani, in continuare, adica daca as “construi” o escalada a actiunilor? Nu, n-as continua la fel, tocmai pentru ca am libertatea sufletului, iar lucrurile, momentele, actiunile sunt irepetabile. Perfecte si inimitabile in irepetabilitatea lor.

Stiu ca pentru libertatea sufletului va amintiti, voi, toti, despre mine. Da, stiu, si spun asta fara urma de orgoliu. Doar constat. Libertatea sufletului care va sperie pana la intepenire si inghet cateodata, pentru ca nu intelegeti, pentru ca e surprinzatoare si atat de diferita de ceea ce stiti din cotidian… Acea inimitabila libertate care ma face altfel decat restul lumii. Diferita, fara sa cultiv sau sa caut cu dinadinsul aceasta diferenta. Diferita in mod natural. Firescul libertatii asumate. Ei, semnul meu distinctiv. Pentru ea va amintiti de mine, stiu asta deja…. Pentru asta ma pastrati alaturi de-a lungul anilor, sau ma cautati dupa un timp, asa cum cauti o gura de aer proaspat. Voi vreti o portie de suflet liber. Si nu, nu cu intentii rele, dimpotriva.

Continuare dialog:
A: poza aceea e singura. O sterg? O lasam singura?
B: haha, acum am sapte mii de poze pe net
A: nu sunt niciuna ca aceea.
B: cert 🙂

Apropo, vrei o fotografie cu sufletul meu? O fotografie care sa ilustreze libertatea, evident…
Dar nu vrei mai bine un desen, decat o fotografie? Ma pricep asa de bine la desen pe suflete….
Sufletul meu e albastru. Si nu in sensul acela de jale si dor, ci in sensul de senin. L’amour est bleu 🙂

Senin

Nu poti merge spre cineva cu sufletul tulburat. Nu poti sa te oferi cuiva decat senin. Nu ai cum sa te deschizi cand in tine sunt furtuni. Cand esti subrezit, cand te clatini, cand te indoiesti. Cand trebuie sa lupti.
Poti sa iti oferi inima atunci cand ea e limpede si cand privirea nu ti-e incetosata de lacrimi. Poti sa dai atunci cand esti calm si potolit.

Aseara am inteles, (a cata oara oare?), cat de important este sa ai langa tine oameni care te iubesc. Care iti sunt alaturi atunci cand e greu, si care raman langa tine indiferent de situatie.

Asta cred ca e cel mai important lucru, si n-o sa pot sa fiu niciodata destul de recunoscatoare soartei pentru ca am in jur prieteni si oameni care ma iubesc. Multumesc enorm. Si ramasesem fara cuvinte, ceea ce, recunosc, mi se intampla destul de rar. Tot ce pot sa spun este multumesc. Si sa iubesc si eu, cel putin la fel cum sunt iubita.

Iar acum, linistita, insotita de sentimentele bune ale prietenilor, calatoresc spre senin.

Spre senin, ca sa pot darui, ca sa ma pot darui. Asteapta-ma!
Promit ca drumul nu va fi lung, promit cu mana pe inima ca nu voi intarzia mult.

Oricum, te port in suflet. Ma simti? Iti vorbesc in vis, acolo unde vii sa ma intalnesti. Ma auzi? Esti in mine, orice as face. Ca sunt mahnita, ca sunt bucuroasa, ca-s nelinistita sau calma, esti aici, omniprezent, in mintea si inima mea. Sunt sigura ca ma simti si ma auzi. Sunt sigura ca de aceea alegi sa vii in visele mele.

Asteapta-ma!