senin

Adolescenta, in clasa a opta,  Traian O.  imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc…. Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. « Curierul » improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca « va va suna ». N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda… Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire. Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Iubirea e singurul lucru adevarat, e singurul lucru care ramane, e singurul lucru care conteaza. Oricat de greu ar fi, oricat de multe dificultati ar contine ziua, iubirea te scoate din gandurile tale si te duce in poveste. Te poate insenina, te poate ridica. E bine si cald in jur. Si parca nici ceața nu e ceață, parcă nici iarna sau griul din jur nu mai sunt asa apasatoare, parca nici stresul si lucrurile complicate pe care trebuie sa le gestionezi, nu mai sunt asa grave… Sa privesti in ochii omului iubit, sa-l tii de mana, sa il asculti, sa ii spui o poveste, sa razi impreuna cu el, risipeste tot raul inconjurator, alunga oboseala, ridica norii. Iubirea e un curcubeu in si peste suflet, e un joc de lumina si culori, este caldura si bucurie, este intensitate si tremur. Iubirea este raspunsul la orice intrebare, trecuta, prezenta si viitoare, si singura certitudine care conteaza cu adevarat. Iubirea e viata cu prioritate. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Anumite usi sunt inchise pe vecie. Pe unele le-am inchis greu, cu durere, cu lacrimi, intr-un timp ce-mi parea interminabil. Incercam sa le apropii, dar ele refuzau sa se inchida si sa ramana asa. Se deschideau la prima pala de vant, se deschideau ca prin minune. Dar cu cat mai greu le-am inchis, cu atat mai ferecate sunt. Si fara niciun fel de mânie. Inchise, in seninatate. Cel putin de partea mea de usa. De partea cealalta a usii, cateodata, nu-i senin, sunt framantari. Da’ daca n-ai stiut sa treci pragul cat usa era deschisa…. odata ce s-a inchis…. e mai complicat. Nu imposibil, probabil, dar complicat. Cateodata, infinintul din mine ii face pe oameni sa creada in infinit. Nu e gresit deloc, si e foarte adevarat. Doar ca si infinitul are usi. E foarte adanc, dar la un moment dat, daca nu esti atent, se curma. Si ramane tot infinit, dar dupa o usa, inchisa. Inaccesibil, din pacate. Te poti uita pe gaura cheii, insa nici ea nu e mereu deschisa… Acum cateva zile am vazut o usa cu 4 incuietori… M-a cutremurat. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Dialog: A: Am gasit din intamplare o poza cu tine si ma intrebam daca te-ai schimbat… B: De acum 11 ani? A: Da, primele poze… B: cred ca m-am schimbat, da A: oare, in ce sens? B: doar fizic A: si libertatea sufletului o ai la fel? B: evident Sufletul meu e la fel de liber, sau poate si mai liber. A invatat sa se miste mai detasat…. A invatat sa zboare. A invatat sa arda si totusi sa ramana intact. Daca as mai face acelasi lucruri ca acum 11 ani? Evident. In conditii similare, as mai face aceleasi lucruri. Ba poate si mai si. C’est moi. Toujours moi. Encore moi. Daca as face acum aceleasi lucruri ca acum 11 ani, in continuare, adica daca as « construi » o escalada a actiunilor? Nu, n-as continua la fel, tocmai pentru ca am libertatea sufletului, iar lucrurile, momentele, actiunile sunt irepetabile. Perfecte si inimitabile in irepetabilitatea lor. Stiu ca pentru libertatea sufletului va amintiti, voi, toti, despre mine. Da, stiu, si spun asta fara urma de orgoliu. Doar constat. Libertatea sufletului care va sperie pana la intepenire si inghet cateodata, pentru ca nu intelegeti, pentru ca e surprinzatoare si atat de diferita de ceea ce stiti din cotidian… Acea inimitabila libertate care ma face altfel decat restul lumii. Diferita, fara sa cultiv sau sa caut cu dinadinsul aceasta diferenta. Diferita in mod natural. Firescul libertatii asumate. Ei, semnul meu distinctiv. Pentru ea va amintiti de mine, stiu asta deja…. Pentru asta ma pastrati alaturi de-a lungul anilor, sau ma cautati dupa un timp, asa cum cauti o gura de aer proaspat. Voi vreti o portie de suflet liber. Si nu, nu cu intentii rele, dimpotriva. Continuare dialog: A: poza aceea e singura. O sterg? O lasam singura? B: haha, acum am sapte mii de poze pe net A: nu sunt niciuna ca aceea. B: cert 🙂 Apropo, vrei o fotografie cu sufletul meu? O fotografie care sa ilustreze libertatea, evident… Dar nu vrei mai bine un desen, decat o fotografie? Ma pricep asa de bine la desen pe suflete…. Sufletul meu e albastru. Si nu in sensul acela de jale si dor, ci in sensul de senin. L’amour est bleu 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It