2017 este altul

live_imagine_loveAnul acesta urat se termina frumos, sau macar liniar, fara drame. Sunt linistita, ma simt impacata, am făcut lucruri pentru cei dragi și am simțit foarte intens semnificația lui “împreună”.
Un om din preajma mea, care se lupta brav cu boala, n-a mai vrut sa faca anul acesta brad artificial (desi asa facea de 7 ani), a vrut brad natural. Am auzit aceasta dorinta, nu mi-a spus mie si nicicum nu mi-a cerut. I-a impartasit altcuiva, dar a ajuns la mine. Ca o povestire, nu ca o cerere. Am facut ce mi-a spus inima. Am cumparat brad natural pe 24. Oricum, traditional eu il impodobeam la ei, de niste ani buni. Cand am intrat cu el in casa lor, abia carandu-l, nu pot sa redau emotia din cei patru ochi care m-au primit. Si am ales un brad frumos de tot. Mi-au dat lacrimile cand le-am vazut privirile. Nu exista multe momente atat de intense.
A fost un an foarte foarte foarte foarte ….. foarte foarte greu si urat. Desi am petrecut 30 de zile la Sozopol (de trei ori cate zece zile, poate singura perioada fericita din viata mea anul acesta). A fost un an cu greutati, dureri, suferinte, cu boala, cu teama, cu revolta, cu intunecare, cu depresii (nu, nu ale mele), cu biopsii, cu prezumtii de cancer, cu salvari, spitalizari repetate, si iar salvari. Si cutremure, colac peste pupaza. Cu operatii amanate (asa incat 2017 incepe cu o operatie care trebuia sa aiba loc in octombrie).
M-am indobitocit scufundandu-ma in preocupari futile care sa ma impiedice sa gandesc. Am alergat dupa pokemoni (ca sa nu omor pe cineva, e si asta o solutie). Am jucat ore intregi tarot online cu francezii. Bine, tarotul este un joc foarte destept si matematic, cu 78 de carti, din care 52 normale plus unele speciale (21 atuuri, o scuza, 4 cavaleri). Nu e un joc pentru oameni prosti, trebuie sa fii inteligent sa il manuiesti. Dar am jucat obsesiv, ore intregi. Ca sa fiu “ailleurs”.
A fost un an crunt. Dar sunt vie, si e important. Si inca ma mai revolt si inca mai simt, si inca mai iubesc, si inca mai sper.
A fost un an fara el, si a fost negru si intunecat in ciuda tuturor rasariturilor la Sozopol si a apusurilor majestuoase. 2016 a fost, fara indoiala, al doilea cel mai sinistru an din viata mea de adult. Fara ezitare. Duca-se pustiilor!
Habar nu am cum o sa fie 2017, mi-e si teama sa gandesc ceva concret. Dar macar este altul, si uneori este suficient atat.
Asa cum uneori barbatii isi inseala sotia nu pentru ca cealalta este mai buna, dar pentru ca este alta, asa si anul asta. Nu ma mai intereseaza decat sa fie altul decat 2016. O iesi ceva.
Sa aveti un an frumos!

A salva-salvare-salvator

inima4M-am tot gandit la a salva-salvare. Nimeni nu ne poate salva decat daca ne lasam salvati. Nimeni nu ne poate salva de noi insine. Salvarea, desi exterioara, e in primul rand, interioara. Numai declicul personal, propriu fiecaruia permite salvarea, indiferent de unde ar veni aceasta. In sens metaforic, evident (precizez, ca sa nu va aud comentand despre SMURD)

Am fost si inca mai sunt in rolul celui carora unii din jur simt nevoia sa-i spuna ca-l vor salva. De cate ori n-am auzit (mai ales de la cate un baiat): te voi salva eu. Eh, nu-s printesa prizoniera zmeului, inchisa in turn cu cheia cat e zmeul plecat, asa incat sa trebuiasca sa fiu salvata. Nu-s chinuita si ostateca.
Si, cumva, lucrurile de care si-ar dori sa ma salveze sunt lucruri care imi plac, la care nu vreau sa renunt.
De aceea spun: nimeni nu te poate salva pana nu consimti sa te lasi salvat, pana nu accepti ca ai nevoie de asta. Cat nici macar nu intelegi ce ti se spune, nimeni nu te va putea salva.

Smecheria de Romania

spagaIncep abrupt, direct, putin crud. Se vorbeste mult zilele acestea de spaga. Ei bine, nu am dat niciodata spaga, si nici nu pot sa o fac. Pur si simplu nu pot sa fac gestul. Mi s-ar parea ca mi se deschide pamantul in fata si ma inghite daca fac asta. Considerati-ma fraiera, naiva, prostuta, oricum… dar asta este.
Poate vi se pare straniu si exagerat, dar chiar asa simt. De unde mi se trage? Pai cred ca din valorile pe care mi le-a insuflat mama, in primul rand, intre care corectitudinea si cinstea erau importante. Apoi, din sederea in Franta, intr-o societate de alt fel. Desigur, nu afirm ca nu exista coruptie acolo. Dar nu, nu exista mica coruptie. Exista doar marea coruptie, (de altfel am tot asistat la diverse dosare, afacerea Elf, finantarea oculta a partidelor politice, etc). Sa dai spaga in intelesul romanesc, micului functionar, nu exista. Dupa zece ani de locuit intr-o asemenea societate, sunt inapta sa intind mana cu bani/plic in ea, efectiv. Sunt complet nepregatita, din punctul acesta de vedere. Dar mi-as dori atat de mult ca lucrurile sa evolueze spre asta! Sa simta lumea ca mine.
Este un cerc vicios. Iar eu il consider la fel de vinovat si pe cel care da, nu numai pe cel care ia. Cine da, incurajeaza pe cel care cere. E ca in orice sistem de cerere si oferta… Ele se regleaza reciproc.

Nu stiu sa dau spaga in nicio circumstanta. Nimanui, niciodata. Uneori simt momentul cand omul asteapta (politistul rutier, de pilda), dar NU pot. E mai presus de mine. Daca as intinde mana cu bani, mi-ar pica cerul in cap.
La ceva timp dupa intoarcerea mea in Romania, un prieten mi-a spus: “Intoarce-te in Franta! Nu esti destul de smechera ca sa traiesti in Romania!” Vorbele astea, ca un verdict, ca un diagnostic, imi dainuie si astazi in minte, desi ele au fost rostite acum niste ani. Asa e, aveam sa constat. Are dreptate. Nu, nu sunt suficient de smechera. Dar stiti care e ideea? Nici nu doresc sa devin. Oricum nu pot, sunt structural ne-smechera in sensul acela…

O mica intamplare, foarte relevanta. Acum un timp, sotul mamei a chemat Salvarea (operat pe inima fiind, i s-a facut rau). Eram singurul reprezentant al familiei care a putut fi prezenta la acel moment. Ingrijorata, cand m-a sunat mama, am venit din Catelu, unde eram, pana in Tineretului (pe rosu n-am trecut). Am ajuns in 25 de minute, inaintea Salvarii care a facut 30. L-au transportat la Coltea. Ma rugase sa ma tin dupa Salvare, ca sa vin cu el la Urgente. Salvarea a intrat in curte, firesc. Am dat sa intru in curte (gravitatea situatiei justifica acest lucru). Portarul m-a oprit, desi curtea era goala. Nu, n-aveti voie. “In Salvare e tatal meu, merge la urgente, cine sa fie cu el?” Omul n-a vrut sa auda nimic. Am iesit, m-am invartit pe strazi, zona Coltea nu e cea mai usoara de parcat (nu exista parcarea subterana de azi). Mi-era teama ca i se intampla ceva si nu este nimeni din familie langa el. Am gasit loc undeva pe niste stradute in spatele Pietei Rosetti si am venit alergand, in februarie, in sacou, cat pe ce sa-mi dau duhul de la aerul rece. Cand sa intru in curtea spitalului, baiatul sotului mamei intra cu masina si parca. M-am luat de portar: “Domnul de ce are voie sa intre?” (intelegeti lesne, sper, ca problema mea nu era ca intra el, ci problema mea era de principiu….). Portarul, nonsalant, ma minte in fata: “Domnul e medic.
M-am sufocat de indignare, aproape: “Cum ma puteti minti? Este baiatul aceluiasi om cu care am venit eu in Salvare. Chiar nu va e rusine?
Inauntrul spitalului aveam sa aflu “secretul”: el ii daduse (natural) 3 lei. Ridicol, trist, infinit de penibil. Va rog sa ma credeti ca nici macar nu-mi trecuse prin cap, in spaima si ingrijorarea mea cu omul bolnav in Salvare, sa scot bani ca sa intru. Pur si simplu nu functioneaza asa mintea mea, nu pot sa cuplez ca “pasaportul spre oriunde si spre orice” e o suma de bani, indiferent cat de mica sau mare.

Dar eu sper din suflet ca tara asta sa devina o tara de oameni NE-smecheri. Desi….

Si repet: ma puteti socoti fraiera, naiva, prostuta, idealista… Ceea ce va urez si voua, de fapt. Altfel nu ne mai facem bine.

ps. Bacsisul nu este spaga. Este un mod de a-ti manifesta multumirea pentru niste servicii care ti-au placut. Are cu totul alt rol si alt sens.
pps. Daca adult nu pot sa dau spaga, cred ca as fi murit de rusine instantaneu, copil sau elev fiind. Trist…