M-au botezat in sampanie

sampanieStand acasa, n-am avut treaba sa dau drumul la televizor. A patra oara (cel putin), cand am vazut reportajul cu romanii care beau sampanie pe plaja, am izbucnit.
Am trait 10 ani in Franta. Am fost la plaja la Atlantic (de la Biarritz, pana la plajele din Arcachon, Dune du Pyla, Ile d’Oleron, etc), si la Mediterana (de la Marsilia la Nisa….trecand prin Saint Cyr, Cassis, Bandol, Sanary, Six Fours, Frejus, Hyeres les Palmiers…). Franta este tara sampaniei, Champagne doar acolo exista. Eu francezi care sa bea sampanie pe plaja, n-am vazut in 10 ani. Chelului tichie de margaritar, fix asa.

Ca sa nu zic ca redactia mea la Sanary sur Mer era cu toate ferestrele la plaja. Acolo traiam. Eu sampanie pe plaja, ZIUA, n-am vazut, ani de zile… si traiam doar printre ei (aleluia, multumesc!), nu si cu romani.

Iar reportajul… zau. Induce ideea ca “asa se face”. Daca ar fi avut tenta de: iata cum petrec vara milionarii excentrici, as fi inteles. Dar era o plaja populara, cu un om care vorbea cat se poate de colocvial, se calca pe picioare la inghesuiala cu altii, dar… bea sampanie la plaja. Reportajul are accent pe “romanii beau sampanie la plaja, cum se obisnuieste”. Da, nene, pe astia i-or fi nascut mamele lor si i-au botezat in cristelnita cu sampanie.

Din aceeasi gama de: n-avem bani sa trecem strada, da’ suntem boieri, am intalnit des tipologia de roman care se lauda “ce mult a dat el pe …” (nu stiu ce, nici nu conteaza). Pai, frate, cu bani multi poate cumpara orice prost. Poti sa te lauzi cand ai facut o afacere, cand ai luat cu bani mai putini ceva ce altii cumpara cu mult… Ehe, mai e mult pana departe.

 

Despre comunitati si recunoasteri

Solidaritatea nu trebuie sa depaseasca limitele bunului simt si ale resimtirii si recunoasterii  unor valori comune. Nu pot fi solidara cu cineva doar pe principii geografice, de pilda, daca, altfel, sufletul meu nu-l recunoaste.

Am locuit 10 ani in Franta, si fara un “accident al vietii”, nu ma intorceam in Romania, altfel decat in vacanta. Cat am stat in Franta nu am cautat romani. Nu am fugit de ei, dar nici nu i-am cautat. Sunt impotriva comunitatilor inchise de popoare in sanul si pe teritoriul altor popoare. Cinstit mi s-ar parea, daca doresc sa ma inconjor de romani, sa ma intorc la Bucuresti, si sa traiesc cu romani. Cat stai in alta tara, e mai bine sa traiesti cu si ca oamenii acelei tari. Am gandit intotdeauna ca daca doresc sa traiesc cu romani, cel mai bun lucru e sa revin in Romania, iar daca stau in Franta, e in regula sa traiesc cu francezii si ca francezii.

Pe de alta parte, dupa 9 ani jumate am cunoscut primii romani in Franta, si atunci au inceput si problemele. Adica da, mi-au facut probleme, ca sa o spun mai direct.
Cat despre comunitatile inchise, in tari straine, am avut dovada ca nu sunt bune, ca impiedica integrarea armonioasa. Studenta la Bordeaux fiind, la jurnalism, in 1994 am facut un stagiu la RFI la Paris la sectia in limba romana. Eu eram in Franta doar de doi ani la acel moment (dar bine integrata in sistem, adica studenta cot la cot cu francezii, nu prin Erasmus sau alte programe pentru studenti straini. Faceam facultatea fix ca oricare tanar francez, intrasem cu acelasi concurs ca francezii). Ei, am avut surpriza sa  am colegi la sectia franceza, romani care erau in Franta de 10 ani si mai bine, si care erau mai putin integrati decat mine. De ce? pentru ca traiau acasa cu romani (aveau sotii romance), la munca lucrau cu romani, alesesera sa aiba prieteni in cea mai mare parte romani. Nu mai traiau nici in Romania, nici in Franta. Traiau intr-o tara pe care si-o inventasera, care nu era nici Romania si nici Franta, ci un fel de taram utopic… Dorisera sa recreeze o mica Romanie, pastrand obiceiuri (atat alimentare cat si sociale), insa aceea nu era Romania. Si cert, nu era nici Franta, iar inchistarea lor in acele obiceiuri (si chiar si in limba) ii impiedica sa se integreze in societatea franceza.
Eu, pana la 27 de ani nici n-am spus cuiva “te iubesc” in romana, decat in gluma. In rest, iubeam si visam in limba locului. Gandeam in franceza, scriam in franceza, sentimentele mele erau in franceza. Desigur ca nu uitasem limba romana. Dar limba principala era limba locului in care stateam. Eram atat de integrata incat oamenii ma intrebau “in ce regiune m-am nascut”, si nu “in ce tara m-am nascut”…..
Si tot apropo de integrare, reversul complicat pentru mine a fost cand m-am intors in Romania. Am picat aici, la 27 de ani, complet nepregatita, dupa 10 ani in alta societate, cu alte reguli, cu alte feluri de a gandi, de a trai, de a interactiona cu oamenii. In cei 10 ani, venisem foarte des, dar doar in vacanta, si interactionasem cu ai mei, cei dragi (familie si prieteni). Nu cu societatea. Impactul revenirii a fost imens. Ma simteam complet neadaptata (la peste 10 ani de la asta ma simt inca la fel uneori). Si, in afara de faptul ca nu ma simteam in acord cu societatea, senzatia aceasta era amplificata de sentimentul de vinovatie ca e tara mea materna si nu am voie sa ma simt asa…. A trebuit sa “reinvat” rudimentele societatii. Sa inteleg ca lucruri pe care le faceam cu usurinta si nonsalanta dincolo, nu sunt permise in sistemul social in care revenisem. Nu mi-a fost deloc deloc usor. Plecasem copil din Romania, devenisem femeie sub alte coordonate sociale. Invat repede, si sunt adaptabila. Insa mult timp colegii imi spuneau “frantuzoaica”, si “vorbesti cu neologisme” 🙂 Asta cu neologismele nu sunt sigura ca doar de la Franta mi se tragea. Asa imi plac mie cuvintele de cand ma stiu, si nu-mi place sa ma rezum doar la fondul principal de cuvinte al unei limbi.
Multi ani mai tarziu, am locuit un timp la Oradea, pentru un proiect. M-am simtit extraordinar (desi n-am deloc radacini in partea aceea de tara). Si, cumva, am inteles, mult timp mai tarziu, de ce ma simtisem perfect si in Franta, si de ce ma adaptez oriunde. Pentru ca am foarte putine idei fixe, pentru ca vin aproape complet “dezbracata de idei preconcepute”, pentru ca vin cu sufletul deschis, dornica sa cunosc oamenii si sa invat de la ei. Pentru ca nu ma simt niciodata jignita de glumele contra unei categorii (bucuresteni, romani, etc), pentru ca nu-mi recunosc metehnele ironizate in acele bancuri. Si am puterea sa rad cot la cot cu cei care le spun, deoarece acele metehne care dau nastere la bancuri chiar exista, si, de obicei, nici mie nu-mi plac.
Am o flexibilitate a mintii suficient de puternica, o dorinta de cunoastere a noului, putine locuri comune (ele tin mai mult de sentimente, la mine, nu de alt fel de atasamente), o deschidere mare spre inedit…

Martie

Vorbind cu un pictor: “E ca la portrete. Nu trebuie sa-i faci pe oameni cum sunt, ci cum cred ei ca sunt.”

Moldovenii de peste Prut sunt simpatici pana si in sms-uri. Sms-ul suna asa: “Felicitari cu prima zi de primavara” 

Deci m-am speriat cumplit. SMS pe Digi mobil, incep sa-l citesc, si din primele cateva cuvinte semana a secta, si ma intrebam cine le-a dat numarul de telefon: “Daca si tu crezi in ADEVAR, daca si tu crezi ca stirile ar trebui sa prezinte doar FAPTELE, din 1 martie urmareste Digi24, noul post tv al RCS&RDS”. Wow! Sincer, ma poticnisem in ADEVAR. Adevar cu majuscule.

de ce sa pui reclama la Toblerone intr-o camera de hotel in care nu exista Toblerone in mini-bar? 🙂 mai bine ma culc. Nu inainte de a savura o Milka 🙂

Sunt foarte fericita. Am frezii galbene, frezii albe, lalele galbene, crini albi, crini galbeni, garoafa rosie, irisi violet, irisi turcoaz, strelitia si un trandafir alb. Am primit o gramada de flori. Patru buchete si flori separate 🙂

Pun mana pe telefon sa te sun. Nu apuc sa apas tasta de apel direct, ca suna, si esti tu. Asta numesc eu firele invizibile….

Primesc in continuare apeluri de pe numar neafisat. Anunt si pe aceasta cale ca nu o sa raspund nici in 200 de ani.

Asta cu “vorbeam imemeşte”, mi se pare inca si mai si decat “afacereza”.

Iubesc limba franceza pentru jocurile de cuvinte. Ca acesta, de pilda: “Un jour, Dieu ordonna que le chaud colle, alors le Chocolat !”

Aleluia. Am auzit in sfarsit un barbat care sa spuna “pun discutiile despre sex pe acelasi plan cu sexul insusi”

Vreau puine, dar nu azi, ci muine.

Domnule, ce batem atata campii cu plangerea. Da, politia nu le poate face nimic. Acum ceva timp, ma hartuia cineva. Hartuire ca la carte, din aia, cu subiect si predicat. Ma suna de 100 de ori pe zi de pe orice numar, ma astepta sa ies din casa… Am vrut sa depun plangere. Un cadru al MAI mi-a zis asa: “Atata timp cat nu s-a intamplat nimic fizic concret, nu avem ce sa-i facem.” Solutia propusa, ca sa-l speriem: sa platesc vreo doi oameni, ca sa-l bata, punandu-i in vedere sa ma lase in pace. Solutie propusa de omul din MAI, iar cei doi, fiind oameni cu care ei lucreaza…. Nici nu era scump. 500 RON. Nu numai ca nu am facut asta (detest orice forma de violenta si nu as putea niciodata sa fac asta), dar am plecat oripilata de la discutie. Cam despre asta este vorba.

“Ambele au decedat datorita”. Sigur ca da.

Invatati sa nu mai radeti de ceea ce nu cunoasteti. Intotdeauna trebuie sa iei in calcul ca, dincolo de ceea ce stii, exista lumea larga….

Nu sunt si nu pot fi feminista…. Acum ce sa fac? 🙂

Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Te invadeaza ca o durere surda, dar atat de cunoscuta. Ai invatat-o si te-a invatat.

Cea mai frumoasa urare (de 8 martie) a fost un “la multi ani”, simplu. Am multumit, a urmat un raspuns care continea “bruneto”. Am ras, si: “Mie imi place si cum iti sta bruneta asa ca nu te supara. Esti frumoasa in toate culorile, de altfel”. Cred ca de obicei cele mai frumoase urari sunt cele absolut directe si simple, fara poezele. Cel putin fara poezelele mult prea utilizate, banalizate de atata “folosire”

Am primit culmea comunicatului de presa: “Tigara electronica Nr 1 ureaza La multi ani tuturor femeilor! “. Superb. E mai tare decat aia cu iepurii 🙂

Te pune totusi pe ganduri ca el sa vina dupa tine, acolo unde esti tu…. chiar daca il descurajezi, la telefon. Politicos,desigur, dar neangajant…. si totusi, el vine. Vine, sta cuminte, la alta masa, asteapta sa te uiti la el…. Se comporta ireprosabil, intr-un fel. La naiba.

Ce bine ca nu am ascultat horoscopul saptamanii asteia. Acum aud ca trebuia sa-mi mearga prost. Neascultandu-l, mi-a mers chiar bine 🙂

Viata mea e facuta din doua componente puternice: din mine, si stiu ca am o personalitate puternica (atat de puternica incat tin cu ghearele si dintii de orice parere proprie, oricat m-ar costa asta), dar mai ales, dincolo de mine, din intalniri cu oameni. Pe care i-am iubit, i-am urat. Cei de la care am invatat cate ceva, care m-au structurat. F e una din ei. Azi m-am gandit mult la ea si am plans recitind-o. E un om care a contat in viata mea. Enorm. Si m-a cunoscut cand eram barbat pe net 🙂 Vremuri….

Cand toate cuvintele vor fi fost deja spuse, toate lacrimile vor fi fost varsate, toate senzatiile vor fi fost incercate…. ce vom fi? Pamant, probabil.

Azi am zis asa, si am realizat, chiar asa gandesc: “Indiferent de ce va fi, oricum vor merge lucrurile, eu cred ca ele merg in sus. Ca merg mai incet, ca merg mai complicat, ca merg mai putin sus, dar ele merg in sus. Daca eu nu as crede asta, ori m-as spanzura, ori as merge in locul in care as putea sa cred ca ele merg in sus. Nu pot sa pricep cum tu zici atat de senin ca lucrurile vor merge mai rau. Nu cred asta. Si nu pot sa cred asta.”

Daca m-as muta maine dimineata undeva, la Marsilia ar fi asta.

mersul pe jos face piciorul frumos

“Cand te-am cunoscut, acum 10 ani, pareai foarte fitoasa. Apoi, cunoscandu-te, am vazut ca nu esti deloc… Acum, imi spui asta, si pari iar fitoasa. De fapt incerc sa-mi dau seama cum esti” 😀 Eu sunt regina contrastelor:)

nu pot sta cu un barbat pe care-l calc in picioare. Am nevoie instinctual de un barbat puternic. Imi displace un barbat calcat in picioare. Fizic, psihic, sau oricum. Am nevoie de putere, simt si respect puterea. Iar sa calci in picioare pe cineva, care se lasa calcat fie si din iubire, e necavaleresc. Si femeile trebuie sa aiba onoare.

Nu mai putem, totusi, fi atat de indulgenti. Am fost cam indulgenti, serios. De aia am ajuns atat de jos. Stiti cum e aia? Nimeni nu se ingrasa deodata 20 de kg. Cand iei primele 2 kg, nu sunt grave. Sunt repartizate in mod egal, arati chiar ok asa. Ei bine, vestea proasta este ca la 20 se ajunge in transe de cate 2 care nu par grave. Asa cu toate lucrurile care se deterioreaza. Lasam de la noi putin cate putin, lucruri care nu par grave, dar care, insumate, devin catastrofale.

Educative televiziunile astea. Asta seara invatam cu Realitatea TV ce inseamna “swingers”

Nu pot sa ma laud ca te cunosc cu adevarat,dar pot sa fiu mandru ca te-am intalnit. Adica nu pot, ci sunt. Inca de atunci am putut sa imi dau seama ce fel de om esti. De aceea,nu spun ca te cunosc,ci spun ca stiu cum esti. Diferenta e uriasa. Iar caracteristica “special” e mult mai profunda in cazul tau decat la mine.Si probabil e si normal sa fie asa” Cuvinte frumoase pentru care multumesc. Iar cu omul acesta m-am vazut asa firesc, atat de putin calculat, premeditat….

O femeie inteligenta poate sa sperie. Dar o femeie cu adevarat inteligenta reuseste sa gestioneze situatia 🙂

deci, de ce am muri, daca putem, inca, iubi? {Intrebarea cea mai directa, de fapt}

Primavara nu e un anotimp, e o stare de spirit 🙂

Ador sa scriu, e respiratia mea. E lucrul pe care-l fac cel mai bine in viata. Numai ca sunt branza buna in burduf de caine, ma iau cu diverse in loc sa…. scriu 🙂 mai o mirare, mai o indragostire, mai o depresie, mai niste tinte profesionale (importante absolut in momentul in care se petrec, dar atat de putin importante la scara timpului….), mai o cafea cu cineva, mai o visare… Si uite-asa, scrisul sufera.

ma panicheaza sa nu te vad, sa nu te stiu, sa nu te simt, sa nu te miros, sa nu te pipai. Ma panicheaza, iar eu chiar ma panichez rar… 🙂

O tentativa timida de a ma reapuca de fumat, din nervozitate si pentru ca sunt foarte ocupata, si lejer stresata (unde lejer e un eufemism). Datile trecute, m-am lasat de fumat de pe o zi pe alta, din cochetarie, pentru ca urasc femeile care miros urat, respectiv a fum rece. Ei, de data asta nu ma apuc de fumat (echivaleaza cu o noua lasare de), pentru ca e super penibil ca intr-o masa de 12 persoane, sa fie doar doi fumatori. Eu ma simt vinovata fata de cei 10 ne 😉 Stiu, am o idee cam inalta despre simtul datoriei, onestitatii si principiilor. Asta-s eu.

Mi se pare ca oamenii isi cauta prea multe motive (scuze) in traumele proprii pentru a-i judeca pe ceilalti…

nu stiam ca am capacitatea sa-mi fie mila de cine mi-a facut rau. Si totusi, asta am simtit. Asta mi-s.

19 martie. Prima masa pe terasa de anul asta. Ochelari de soare, pantofiori de copil, rochita verde cu maneca scurta. Crostini al fromagio si pollo fra diavola

Stau inca cu geamul larg deschis, e cald si aer, si aud pescarusii. savurez acest 19 martie 😉 mi-am cumparat vin, da’ nici n-am deschis sticla. Sunt obosita si visatoare 😉 si mi-e… aproape somn 😉

“una din ele l-a zgariat cu o furculita, motiv pentru care a luat toporul si le-a lovit, fiind nervos”. Aproape ca am senzatia ca se banalizeaza crimele….

Doi oameni inteligenti, cu idei opuse, gasesc mult mai multe lucruri sa-si spuna decat doi prosti care apartin aceluiasi partid. San Antonio (pentru conformitate: “Deux hommes intelligents, d’idees opposees, trouvent beaucoup plus de choses a se dire que deux cons appartenant a un meme parti”)

Tacerile in doi sunt inca si mai intime decat dialogurile in doi

L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochiii de faianta? 🙂

Om bun, ramas fara grai din cauza unei emotii puternice, cumpar cuvinte. Sa nu fie nici prea lungi, nici prea scurte. Sa nu fie, insa, obisnuite. Sa fie din afara fondului comun de cuvinte al limbii.
Sa poata fi folosite si dimineata si seara, la rasarit ca si la apus, dar si in toiul noptii. Sa fie destule cat sa le pot amesteca si recombina in asa fel incat sa iasa prin ele tot suvoiul de senzatii puternice, fara a fi diminuate starile sufletesti. Sa pot sa le folosesc pe acestea ca pe cele care au fugit, pentru a exprima exact lucrurile, asa cum le traiesc.

Surad. Calatoresc inspre Tara Surasului Rasare. Iau apa si merinde si nu ma abat de la drum. Pasaport imi e sufletul meu curat, mijloc de transport imi este dorinta. Carburant imi este pasiunea nestavilita, dragostea. Tara Surasului Rasare, am sa o simt fara busola. Cu al optulea simt. Da, al optulea, ati citit bine. Eu am multe simturi… si nu, nu-i al saselea. Al meu e al optulea…

Doamne, am trait sa o vad si pe asta. La machiaj la B1, doua fete. 22-24 de ani, probabil. Una o intreaba pe cealalta: “in Kenya sunt negri, nu?” Eu incerc sa stau serioasa in laptop. A doua, mi se adreseaza: “nu va suparati, avem si noi o intrebare tampita: in Kenya sunt negri?” Am redat intamplarea cuvant cu cuvant….

am vorbit si am povestit mult de Philippe ieri. Cred ca de fapt, asta e. La un moment dat,ai nevoie sa stii mai multe despre cel de langa tine, cu care petreci mult timp, chiar si lucrand. Ce a trait, cum a iubit, ce a traversat, cum a lasat in urma unele lucruri… poate fi destul de relevant pentru a contura persoana

Dragostea e o boala, de care daca nu suferi, nu esti sanatos. Si acum mi-e pofta si de ciocolata….

sa ma iertati, dar “administratia pulica” mi se pare un lapsus calami atat de graitor….

nu sunt din cale afara de patrioata, am un ochi destul de critic asupra romanilor, insa….. m-am nascut in Romania, sunt romanca orice ar scrie in decursul vietii pe pasaportul meu, si tot romanca voi muri, asta nu e ceva ce se sterge cu guma

Reactionez cateodata emotional puternic la cuvinte banale. Imbraca aura ta, de aceea…

Viata mea e ritmata de plecari si veniri. De zambete si incruntari. De inaltimi si abisuri. Ieri a fost o zi ciudata.

Da’ poate nu era trofeu, piciorul ala uman din bagajul de la Otopeni. Poate era trufanda, poate doreau sa-l faca in sos tartar

Eram pe la Sapanta, azi. Sau undeva unde m-a prins iarna, intre Huta-Certeze si Sapanta, pe munte, pe lapovita. Ascultam Europa FM, ca-n rest prindeam numai posturi ucrainene. Am auzit ca Piedone candideaza la S4 din partea USL. Eram prea departe ca sa ma enervez….