“Te iubesc” sunt niste silabe extrem de importante. Rezonanta lor vibreaza pana in fundul sufletului, pana in cel mai mic si nesemnificativ por. “Te iubesc” il inalta pe cel care rosteste si pe cel care primeste. Insa nu poti iubi orice, oricat, oricand.
Iubirea e mai mult decat o insiruire de litere
Folosind “te iubesc” prea des si in conditii prea trase de par, il devalorizezi. Si te devalorizezi.
In momente disproportionate, cu persoane nefiresti, si fara argumente, spunand “te iubesc” nu poti decat sa obtii efectul invers.
“Te iubesc, pentru ca esti un om minunat“, atunci cand nu cunosti omul, este aproape o insulta pentru el. Si in primul rand pentru tine, cel care rostesti asemenea lucruri. Sigur, exista toata sleahta de oameni carora le place lingusirea. Si atunci, acest “te iubesc pentru ca esti un om minunat“, curge ca un susur lin si dulce in urechea lor , pentru ca asteapta sa fie lingusiti si “carres s dans le sens du poil”. Dar lasandu-i pe aceia la o parte, pentru un om integru si cu capul pe umeri, declaratiile teatrale, pompoase si fara acoperire, cu “te iubesc”, trezesc suspiciunea, cel putin. Si daca nu ti-ai dat seama ca vei putea trezi asemenea banuieli, asta arata deja cat de putin cunosti omul pe care pretinzi ca-l iubesti.
Imi trezesti suspiciunea, da, daca la un moment dat ma cunosti pe mine, nici profund, nici demult, ma cunosti in mod total superficial, avem o relatie de circumstanta, ca atatea legaturi sociale din aceasta lume, si apoi incepi sa-mi spui “te iubesc”. Si nu numai suspiciunea. Chiar ai efectul invers.
Iubirea e ceva visceral, e ceva din adancuri, e adevarat ca si moartea. Iubirea nu e o cortina, nici o bautura dulce, de fluturat pe la nasul oricui, in orice situatie, doar pentru a atinge anumite scopuri sau a acoperi anumite nevoi.
Iubirea e in primul rand ingaduinta… Iubirea e cunoastere.
