Autenticitate in trairi

inimaAm o meserie in care vin in contact cu foarte multi oameni. Pe toti ii ascult, cu toti vorbesc frumos. Pe limba lor. Stiu, de asemenea, sa ascult mai mult decat vorbesc. Sa tac mai mult decat spun.
Dar, in viata mea privata, nu simt nevoia sa fac eforturi sa fiu ipocrita cu oameni cu care nu am nimic in comun, fie ei amici, sau chiar rude. A nu se intelege ca in viata profesionala sunt ipocrita. Sunt doar profesionist, dintr-o meserie bazata pe interactiunea umana, unde vin in contact cu tot felul de oameni, din diverse paturi sociale. Indiferent ca am fost jurnalist, PR sau consultant politic, am incercat sa fiu atenta, politicoasa, profesionista, sa gestionez bine situatiile de stres. Am preferat, cateodata, (aproape intotdeauna), sa tin in mine decat sa ma burzuluiesc. Am lasat tensiunile sa scada, nu sunt adepta furtunilor. Probabil ca, daca as fi, nici n-as fi un bun PR.

Insa, in viata personala, nu simt nevoia sa vad oameni cu care n-am, clar, nimic in comun. Daca am, am, si-atunci acei oameni imi sunt si rude si, in acelasi timp, imi sunt mai ales prieteni, dar daca n-am mare lucru in comun, calitatea de ruda nu te face sa poti intra la mine-n casa oricand, si de altfel, nicicand. De vecini nici nu vorbesc, la mine sunt ca si inexistenti. Ii respect in sensul ca nu fac zgomot si salut pe scara, insa atat. Sunt cuminte si educata, nu trantesc usa la lift si incerc sa fiu conforma cu viata in comun. In schimb, nu doresc si nu ma simt obligata sa tin legatura cu oameni doar de forma, de circumstanta, de… Imi place sa fiu autentica in trairi. Caci, pana la urma, nu e corect sa “intretii” relatii doar de forma, de oricare fel ar fi acestea.
Insa cei dragi imi sunt dragi, iar dorintele lor sunt mai presus de ale mele…
Cred ca toata lumea ar fi mai simpla daca oamenii ar decide ca pot fi un pic mai autentici in trairi si sentimente.

Să fii român

Ce inseamna sa fii român? Din punctul meu de vedere, sunt româncă pentru ca asa m-am nascut, si asa voi muri, indiferent de nationalitatile pe care le am sau le voi avea, indiferent de tarile in care am trait, traiesc sau voi trai.
Este ceva ce nu poate schimba nimeni, pentru ca asa m-am nascut, asa mor.
Pe parcursul tuturor acestor ani, indiferent unde traiesc, pe cine iubesc, in ce limba ii declar, faptul ca m-am nascut romanca nu se poate modifica. E un dat.

Ce inseamna sa fii bun român?
Atributul bun, pentru mine, este mai degraba legat de calitatea umana, de civism, de respect, asa cum am tot spus-o si o voi mai spune.
Un bun român, daca are simt civic, daca isi respecta compatriotii, daca e uman, ar putea, insa, fi si un bun filipinez, un bun ucrainean, si un bun belgian, si un bun…

Ce inseamna a fi român? A vorbi limba română? Simt la fel, indiferent ce limba vorbesc. Gandesc la fel, indiferent in ce limba o spun. Am aceleasi principii, dincolo de foneme. Limba este o unealta, nu o chestie definitorie, de structura. Este o unealta de exprimare a gandurilor, senzatiilor, dorintelor. Este o unealta de comunicare.

Sa ne gandim la cei nascuti langa granita. La un metru esti român si dincolo de frontiera esti bulgar? La un metru esti român si dincolo esti sârb? La un metru esti francez si dincolo esti spaniol? Cred ca diferentele sunt mai mult pe bazine geografice decat pe linii trasate.

Acum, m-am gandit si la dorul de tara. Am stat 10 ani pe alte meleaguri. Fara români, caci n-am inteles de ce i-as cauta cu dinadinsul. Parerea mea este ca daca iti doresti sa traiesti cu români, e gresit sa traiesti in SUA, Germania, Franta, Italia, etc. Daca vrei sa traiesti cu români, te duci frumos in România. Cu alte cuvinte sunt impotriva comunitatilor inchise, din tari straine. Acestea sunt si piedici in integrare (acesta este alt subiect, de tratat separat).  Bun, deci dorul de tara. Mi-era dor de tara? Ce inseamna dor de tara?  Mi-a fost dor de mama, de parinti, de rude. Mi-a fost dor de prieteni. Dar am venit des, de 42 de ori in primii 7 ani. Apoi, n-am mai numarat 🙂
Despre dor, in continuare. Nu mi-a fost dor de anumite locuri. Dar si daca mi-ar fi fost dor, dorul ti-l ostoiesti revazandu-le. Asisderea, si alte tari au peisaje magnifice, munti cu creste semete, mari involburate, nisip curat si fierbinte care iti asteapta trupul… Sa-mi fie dor? Dor de cerul albastru? De vazduh? Cer albastru este peste tot… Soarele iti mangaie oriunde pielea aramie si parul balai…

Am vorbit cu cineva, odata, care traieste perioade lungi in alte tari, si care-mi spunea ca oriunde merge, are un drapel in valiza, si si-l pune deasupra patului, oriunde ar dormi. Eu asta nu prea inteleg. Nu stiu, poate nu simt la fel, poate nu-s bun român, de fapt. Desi, cu scuzele de rigoare, nu cred ca un drapel pe perete te face mai bun român, decât, cum am spus mai sus, simtul civic, etica, sistemul sanatos de valori, respectul, asumarea unei adevarate responsabilitati fata de tara in care traiesti.

Mie mi-era bine in cealalta tara. Casa mea e unde e omul iubit, eu asa simt. Casa e acolo unde construiesti.
Pentru ca intoarcerea mea a fost un accident, si nu ceva nici dorit, nici calculat, nici premeditat, mi-a fost greu sa ma reobisnuiesc in acest univers, romanesc, atat de diferit de lumea in care evoluam cotidian. Primii doi-trei ani au fost teribili, ma simteam in Romania ca in exil. Ma simteam dezradacinata, smulsa si dusa departe de viata mea, de locurile mele…. Si mai complicat de atat, sentimentul acesta era insotit si de multiple culpabilitati, caci ma simteam aiurea sa resimt asta, in România, când eu sunt româncă, nascuta aici. Cum sa simt asa ceva? Cum sa indraznesc sa resimt asta? Eh, si totusi asta era senzatia… Româncă fiind…

Viata in cifre

M-am intors in Bucuresti acum 7 zile, fix. M-am intalnit cu 8 oameni in aceste 7 zile. Fulvia, Ana, Corina, Monica, Raluca, Andreea, Mihai, Clementina. Si inca n-am prea epuizat intalnirile urgente bifate in agenda. 8 oameni dragi in 7 zile. Timp variabil petrecut cu fiecare dintre ei, de la 3 la 6 ore 🙂 Intalniri prietenesti, rasete, zambete, povestiri, priviri amuzate, priviri intense, joaca, ascultat, dat si primit sfaturi. Intalniri prietenesti, unele totusi cu iz de business.
Desi ma intorsesem cu mirosul marii in par, cu senzatia ca vacanta nu s-a terminat si ca nu vreau sa “revin cu picioarele pe pamant”, la oras, la mirosul de asfalt incins (care de altfel imi place, sunt citadina pana in maduva oaselor), faptul ca am stat aceste ore cu acesti opt oameni in aceste sapte zile, m-a readus pe nesimtite la oras, acasa 🙂

ps. Urmeaza Mihaela, Mihaela, (da, da, doua), A, Cristina, Manuela, Andreea (alta), Petre, George, Radu… plus restul. Si iar… 🙂
Si… Mi-e dor, foarte dor, de V.