Nu rezolvi nimic cladind ziduri

Duc in spatele meu o intreaga lume. Duc in spatele meu un trecut in care am ras si am povestit langa Pierre, libanezul crestin, ramas orfan din cauza razboiului, langa Ibrahim Ould Dada, mauritanian dintr-o familie importanta, oarecum in dizgratie in tara lui de bastina din motive politice, langa Nafissatou, senegaleza de 1.92 metri, fara sa o pun la socoteala pe portugheza Eliza, pe englezoaica Renate, pe spanioloaica Isabelle (la a doua generatie),  pe Brigitte Laxalt, din Tara Bascilor. Pe langa bretoni, alsacieni, normanzi, provensali, chtis, Auvergnats, si tot felul de oameni care au facut parte din viata mea din Franta, langa care am ras si plans, cu care am mancat, dormit, impartit un pahar de vin, jucat carti, facut baie in Mediterana. Sau langa care am plecat in reportaje… Duc in spate o lume de zambete si de amintiri.  O lume colorata, diversa, perfecta in diversitatea ei. Asta e partea luminoasa.
Partea intunecata este ceea ce am vazut in jur, si la Bordeaux, si la Marsilia, si la Toulon, si pe oriunde am trait. Cartierele lor in care nu erai in singuranta daca te rataceai, nici macar in masina, nici macar cu portierele inchise. Cartierele lor in care se zvonea ca si politia intra greu.
Am mai scris acum ceva ani, sunt impotriva comunitatilor inchise de oameni proveniti din niste popoare, in sanul si pe teritoriul altor popoare. {Am locuit 10 ani in Franta, si fara un “accident al vietii”, nu ma intorceam in Romania, altfel decat in vacanta. Cat am stat in Franta nu am cautat romani. Nu am fugit de ei, dar nici nu i-am cautat. Sunt impotriva comunitatilor inchise de popoare in sanul si pe teritoriul altor popoare. Cinstit mi s-ar parea, daca doresc sa ma inconjor de romani, sa ma intorc la Bucuresti, si sa traiesc cu romani. Cat stai in alta tara, e mai bine sa traiesti cu si ca oamenii acelei tari. Am gandit intotdeauna ca daca doresc sa traiesc cu romani, cel mai bun lucru e sa revin in Romania, iar daca stau in Franta, e in regula sa traiesc cu francezii si ca francezii. – pentru conformitate, scriam aici – unde sunt si mai multe detalii}

Atat. Asta este problema. Enclavizarea. Vina e comuna. Autoritatile franceze au gestionat prost problema. Nu de azi, nu de ieri, de 50 de ani minim. Au motive/circumstante atenuante, pentru care au gestionat deficitar. In primul rand, la mauvaise conscience. Ideea de dreptate, sentimentul de vinovatie. Durerea si greutatea unor alte sute de ani in care au cotropit si “supt” niste popoare. Si atunci cand cei din aceste popoare au dorit sa vina la ei, i-au primit, si s-au comportat cu ei civilizat, dar si avand in spate greutatea aceasta a unei vinovatii nerostite, dar prea resimtite. Nu spun ca eu sunt Superman, ca gestionam mai bine situatia decat au facut-o generatii de conducatori francezi, de-a lungul a zeci de ani. Ca nici Sarkozy n-a gestionat, a avut o declaratie teribila despre cum ar curata el suburbiile cu Karcher-ul, pe vremea cand era ministru de interne, cine stie cunoaste, declaratie pentru care a fost indelung criticat si care cred ca-l va urmari pana la moarte.
E greu sa ai incarcatura istorico-emotionala de popor colonialist si mai multe culpabilitati in carca. Si de-a lungul a zeci de ani, s-au straduit sa-i primeasca bine si sa-i integreze. Numai ca ce sa vezi, integrarea nu se face cu forta. Integrarea se face cu vointa ambelor parti. Ori cand una dintre parti doreste neaparat sa traiasca in comunitati inchise, e mai greu sa faci un melanj omogen. Cand unii interactioneaza cu tine doar cat sunt obligati sa mearga la job sau la scoala, si in rest traiesc intre ei, cu ei (vorbesc aici de cifre majoritare, nu de oamenii care au facut cupluri mixte, etc), dupa niste ani, asta naste monstri. Pentru ca e, cumva, si tara lor. Multi sunt nascuti acolo, chiar la a doua-a treia generatie. Ce te faci cu ei, ca totusi nu-s ca tine?
Si nu e vorba de crima. Sa nu va inchipuiti ca doresc sa explic crima, la fel ca tot felul de isterici si inepti care s-au exprimat in ultimele zile. Crima nu o justifica nimic, in schimb, cand lasi capra in copac, pai e urcata in copac.
Aia e. E o situatie de 50 de ani, care n-a facut decat sa se inrautateasca.
Si rai sunt si cei care nu fac crime. Rai sunt si aia pe care i-ai lasat sa-si taie oi de Aid El Kebir sau cum dracu se cheama, in HLM (habitation a loyer modéré, adica locuinte sociale), in baie. Nu, nu glumesc. Si nu, nu-s cazuri izolate. Si da, si noi suntem salbatici, dar eu n-am vazut romani plecati in Franta care cumpara porci si ii casapesc in cada.
DFAm trait suficient in Franta (zece ani, in care am fost si jurnalist in presa franceza- spun asta ca sa intelegem ca observam societatea si scriam despre ea) suficient cat sa vad problema in pielea goala. Au gresit ambele parti, cred ca am scris explicit mai sus. Sigur, nimic nu justifica moartea unor oameni, de oricare parte ar fi.
Pe de alta parte, sa ma ierte Dumnezeu, Allah sau cine o fi sa ma ierte, daca traiesti intr-o tara, te pliezi pe tara aceea, nu faci enclave pe care le si mentii zeci de ani. Nu zidesti ziduri, nu ridici bariere. Dimpotriva, incerci sa le darami, sa traiesti IMPREUNA. Impreuna, nu separat… Incerci sa cladesti poduri, nu sa le spargi. Sustin de azi pana la cer si inapoi si de o suta de ori ca aceea e problema. Greseala a fost de ambele parti, insa a fost GRESEALA. Enclave de zeci de ani. Eu sunt impotriva comunitatilor inchise ale oricaror tari in orice alte tari. Din experienta. Sunt nocive si paguboase. Chiar si cand diferentele culturale nu-s mari, daramite cand sunt atat de mari. In loc sa nivelezi diferentele, le adancesti?

Si am spus inca din primul moment al oribilei crime de la Charlie Hebdo ca, din pacate, aspectul cu libertatea presei, desi esential ca idee, nu este decat o mica parte din problema, anexa. Oamenii aceia au murit oribil si ingrozitor (nu ca vreo moarte ar putea fi frumoasa), dar puteau fi aleator altii.  Problema adevarata este neintegrarea, sunt diferentele, denivelarile. Refuzul de a trai ca cei pe pamantul carora ai venit. Insistenta de a-ti trimite fetele la scoala cu val islamic, desi e interzis, desi copiii sunt trimisi acasa, desi Franta e stat laic si insemnele religioase n-au ce cauta in scoli. Inca de atunci iti enclavizezi copilul, de cand il trimiti la scoala asa, “mascat”, diferit, altfel decat ceilalti.

Sigur ca nu pun nicidecum semnul egal intre idioti exaltati care ucid din isterie si nebunie si restul comunitatii musulmane. Sunt prima total suparata de faptul ca sunt atacuri asupra unor moschei, in Franta. Nu asta e reactia potrivita. Sunt adanc intristata ca am gasit comentariul acesta pe siteul prestigiosului Le Monde: “Keep calme and vote FN”. Oribil, dar previzibil. Vin vremuri triste, caci extrema dreapta, niciodata, in niciun caz nu este un raspuns valabil.

Si desi nu fac amalgamul acesta, mentin totusi ca problema este enclavizarea, refuzul de a darama acele nenorocite de ziduri intre oameni. Mentinerea unora in spatele lor. Si a altora in jur. Pe acelasi teritoriu, in aceeasi limba.

Cat despre libertatea presei, ca de fapt va marturisesc ca scriu acest articol (nu doream neaparat sa-l scriu vazand cate ineptii s-au perindat in spatiul online romanesc in ultimele zile), il scriu pentru ca o prietena care locuieste in Anglia de aproape 20 de ani m-a rugat sa-i spun parerea mea despre libertatea presei, in cazul acesta, “pentru ca parerea ta conteaza.” Si scriu, in primul rand pentru ea. Cand am zis acum doua zile ca problema cu libertatea presei este anexa (asta neinsemnand ca e de neglijat sau ca nu e importanta, ci ca e mica bucatica din problema adevarata), m-au huiduit.  Am “privilegiul” si nepretuita “onoare” ca m-au injurat si aia care sunt Charlie si aia care nu-s…..
Eu sunt minoritatea minoritatii. Nu ma deranjeaza, pentru ca niciodata nu ma abat de la ce simt, de la ce am vazut cu ochii mei si ce cred. De la ceea ce eu cred just, adevarat si sincer.
Cu tot respectul si durerea pentru oamenii aceia, problema cu libertatea presei in cazul asta e o mica parte a tabloului care se intampla.
Asta nu inseamna nici ca neg ce a fost, nici ca dau dreptate idiotilor care zic ca jurnalistii si-au cautat-o (cu aia m-am certat cum nu ma mai certasem de la referendumul din iulie 2012 pe net).
Si da, zilele astea, pentru ca am iesit din cotidianul in care postez superficialitati (nu ca doar atat pot, ci ca doar atat absoarbe online-ul)…… mi-am primit mai multe cereri in prietenie decat demult in viata. Nu ca asta cautam, eu am comentat peste tot unde am facut-o, cu sinceritate si din suflet, nu cautam nici glorie nici cereri de prietenie.
N-am fost niciodata “in moda” fara sa judec. Nici macar adolescenta. Intotdeauna am mers pe drumul meu, chiar daca trebuia sa mi-l sap. Si nu voi fi niciodata in moda doar de dragul de a fi, nu inghit lucruri nemestecate, doar pentru ca merge turma cu ele. Ca atare, nu am fost neaparat fan Neagu Djuvara. De azi, SUNT. E una din cele mai veridice si cele mai de bun simt declaratii pe care le-am auzit de trei zile, incepand cu citatul asta, IMPORTANT: „Problema cu libertatea presei este accidentală. Problema de bază este, pentru noi, acum, pentru noi europenii, hai să spunem că suntem cu toţii europeni occidentali, aşa că nu mai contează faptul că noi ne-am legat de Occident numai de 200 de ani, dar suntem Occidentul, ori s-a schimbat situaţia mondială, adică cei care sunt musulmani, nu întâmplător, din Java si până în Maroc, băgaţi de seamă – o jumătate din lumea pe care o cunoaştem este musulmană. Astea sunt consecinţele. Prin urmare noi suntem copleşiţi de musulmani. Nu mai e nimic de făcut, nu e vina nimănui. E un accident istoric pe care îl trăim”, a mai spus Neagu Djuvara. Si nu-l plac pentru ca a spus ca mine. Ca nu am pretentia ca detin adevarul suprem, sau unic. Dar e un om suficient de destept, lucid, cunoscator al Frantei, care a trait acolo indelung, si are si capacitatea de a pricepe. Si sunt mandra ca parerea mea, {exprimata mult inainte sa o aud pe a lui, adica eu am spus acum 2 zile, el asta seara} coincide cu a lui.
Toata declaratia lui este aici, va sfatuiesc sa o ascultati, caci aceste trei minute rezuma cel mai exact si mai ponderat situatia.

Cat despre libertatea presei care ar trebui sa aiba limite, ca vezi Doamne ofensam pe nu stiu cine, refuz sa intru intr-o discutie atat de idioata si aberanta. A scris un om un articol plin de ineptii. Aberații a mai scris el și în campania electorala românească, dar acolo sa zicem ca era de înțeles, omul e plătit de undeva, își face treaba. În schimb aici se putea abține. Cred ca nu ar trebui sa scriem ce nu intelegem/nu cunoastem. Si mai cred ca nu poti numi provocare (cum catalogheaza el caricaturile) ceva ce faci la tine acasa….. Sa nu uitam care la cine traieste, care la cine vine, care de la cine ia bani.
Iar respectul trebuie sa fie reciproc, dar respectul incepe cu a respecta regulile locului in care te afli. Cand am mers in tarile arabe, m-am acoperit ca sa nu sochez. Nu, nu mi-am impus maieurile care-mi lasa bratele goale si prin care se ghicesc sanii. M-am acoperit, chiar daca la temperaturi de 60 de grade nu-mi venea sa umblu imbracata pana-n gat. Si totusi, am facut-o, pentru ca eram la ei acasa. Asa cum daca as intra in oricare casa, as respecta regulile locului. Nu, nu ma apuc sa fac pipi in ghiveciul ficusului cu scuza ca eu la mine acasa asa fac.

Ar mai fi multe de spus. Dar sunt amara si mai ales cred ca prefer sa pastrez in minte imaginile cu Pierre, Ibrahim, Nafissatou si toti ceilalti care mi-au facut zilele frumoase. Partea luminoasa, si nu cea intunecata.
Si-mi mai ramane sa ma rog sa nu castige FN-ul.

 

Daca un abuz e raspandit, asta nu-l face acceptabil

Utilizarea drepturilor de autor este larg răspândită în industria media“, sunt argumentele celor de la Mediafax, de aici. Ah, si? Adica vrei sa zici ca daca X a furat, e mai putin reprobabil ca si Y fura? Faptul ca utilizarea drepturilor de autor este larg raspandita nu le face mai putin abuzive pentru angajat si evazioniste fata de stat.
Iar utilizarea lor este larg raspandita DOAR aici, in Romania. Si nu, nu are legatura nici cu criza, nici cu declinul presei.
Sa va spun eu o poveste. Poate frumoasa, dar cat se poate de reala. A fost o data ca niciodata o fetita care a plecat la 18 ani in Franta si a facut acolo facultatea de jurnalism cot la cot cu francezii. Nu cu Erasmus, nu cu programe de schimb universitar. De altfel, in Romania, fetita era studenta la Universitate, la Facultatea de Matematica. Sigur cu burse sau Erasmus nu la jurnalism ajungea, ci la matematica. Bun, dupa ce fetita a facut facultatea cot la cot cu nativii respectivei limbi, fara niciun tratament special, intrata exact cu acelasi mod de selectie ca si francezii si facand studiile cot la cot cu ei,  (si despre facultate este mult de spus, ea fiind extrem de aplicata, practica, aproape de profesie), a devenit jurnalist in acea tara.
In fine, dupa facultatea in care am facut stagii, dar NU cu numele, ci stagii platite, (fiind platiti ca jurnalisti, asta era una din conditiile obligatorii ale stagiilor de vara- unele lungi de 2 luni), deci adevarate stagii lucrate, ca nimanui nu-i convenea sa te plateasca si sa te tina sa te uiti la oameni cum lucreaza, deci dupa facultate, am devenit jurnalist.

In Franta exista doar 6 scoli de jurnalism recunoscute de profesie. Ele scot nu mai mult de 30 de elevi pe an fiecare. De pilda, scoala mea, desi exista de la inceputul anilor 70, nu a scos in acesti 40 de ani mai mult de 1400 de absolventi.  Ele nu scot elevi pe banda rulanta cu diplome care nu folosesc la nimic. Scot jurnalisti in masura in care profesia ii poate absorbi. Si scot oameni functionali, care stiu ce au de facut cand ies din scoala, nu unii care intra pe usa redactiei si habar nu au pe ce lume traiesc.

carte de presseOk, iata-ma ajunsa jurnalist, cu diploma, in piata muncii din Franta. Iunie 1994. Da, 20 de ani am anul acesta, la multi ani, sa-mi traiasca 🙂

Acum intru in miezul problemei, acela al contractelor si salarizarii. Principala usa de intrare in presa franceza erau les stages de remplacement (stagiile de inlocuire — n. red. a unei persoane care lipseste).
Acolo, orice jurnalist care pleaca in vacanta este inlocuit de ALT OM. Nu, colegii lui nu lucreaza mai mult pentru ca el nu este acolo, pentru ca e in concediu sau pentru ca este bolnav. Orice om care lipseste este inlocuit. Iar omul care-l inlocuieste este platit. Iar omului care-l inlocuieste i se face CONTRACT DE MUNCA. Chiar si pentru o zi. Da, daca un om este racit, suna dimineata ca nu vine, si are concediu medical pentru o zi sau doua, pentru raceala, ziarul suna un inlocuitor. Da, pentru o zi si pentru doua zile. Da, si i se face contract. Da, pentru o zi. Si pentru doua. Pentru ca ziarul are o serie de oameni (studenti iesiti din scolile de jurnalism agreate de profesie — explic imediat si asta), functionali imediat, pe care i-a testat uneori (la inlocuiri de acest gen), si pe care ii suna. Si care consimt sa fie sunati si vin cand sunt sunati.

Contractele de munca facute cu aceasta ocazie se numesc CDD (contrat a durée déterminée), adica contract cu durata determinata. Ca e o zi, ca sunt doua, ca e o saptamana, o luna. Sau pe perioada cand inlocuiesti o femeie in concediu mai lung, de maternitate. Apoi intri in CDI (contrat a durée indéterminée), cand te angajeaza. Si te angajeaza dupa o serie de CDD-uri, daca, bineinteles, relatia a fost buna de ambele parti. Daca ai fost la inaltimea asteptarilor si ai muncit bine, repede, etc. Eu am avut 44 CDD inainte de a avea CDI. 44 dintre care multe, de o zi sau doua, cum am spus mai sus. Nu se pune problema, NICIODATA, in viata vietilor, sa fii jurnalist si sa lucrezi la o redactie fara contract de munca. Drepturi de autor? ce e aia? se aplica la scriitori, la artisti, la compozitori. Nu, nu se aplica unui jurnalist angajat, caruia ii ceri prezenta zilnica si furnizarea zilnica a unui volum de munca. Acel om este un angajat si are un contract de munca. Si multe alte avantaje, evident, in Franta. Cum ar fi: asigurare medicala complementara (mult peste cea de stat), din care angajatorul plateste jumatate si angajatul jumatate. Cheltuieli de deplasare (o suma forfetara pe kilometru parcurs, cand iti folosesti masina in reportaje — nu, nu ti se plateste doar benzina, ci o suma pe fiecare km, care acopera ORICE CONSUM, basca uzura pieselor, deci credeti-ma ca suma era total satisfacatoare). Niciunui patron de presa din Franta, si am spus bine NICIUNUI patron de presa nu i-ar trece macar prin cap in viata lui sa nu respecte aceste lucruri. De ce? pai se trezeste minim cu o greva pe cap (da, oamenii aceia chiar isi cunosc drepturile, chiar le revendica, si da, oamenii aceia sunt solidari, ar face greva si pentru un coleg nedreptatit), daca nu chiar cu mai mult (plangeri, etc). Iar chestia cu scandalul/greva pentru un coleg (nici macar coleg inca, ci cu CDD), am vazut-o cu ochii mei, am trait-o. Pentru ca oamenii aceia realizeaza ca orice abuz asupra cuiva se rasfrange asupra intregii redactii. Mai multe detalii despre redactia mea, in Var Matin, mon journal, mon amour.

Nu, nu exista notiunea de contract de drepturi de autor intr-o tara normala la cap care vrea o presa normala la cap. Vrei jurnalisti onesti si echidistanti, si tu esti primul care le pui o presiune (financiara)? Pai o presa cat de cat apropiata de un ideal (ca oricum obiectivitatea completa e o utopie), se obtine in primul rand prin respectul si plata normala a angajatilor.

Nu, nu compar mere cu pere. Compar doua tari europene si nu numai geografic europene. Avem pretentii de Europa, dar ne comportam ca in sclavagism. Sa fim seriosi. Nu, nu compar Africa neagra cu America de Nord. Compar lucruri comparabile, sa ne intre in cap.

Salarizarea, sa zic si despre ea doua vorbe. Au o grila de salarizare nationala, foarte clara, detaliata, care prevede absolut toate pozitiile din presa (scrisa, audiovizual, etc). Aceasta grila este semnata de Conventia Nationala a Jurnalistilor, organism national fara de care nu existi ca presa in Franta. Grila este respectata cu sfintenie. Niciunui patron nu i-ar da prin minte sa nu o respecte. Ah, daca vrei sa nu o respecti, in plus, minunat. Daca nu vrei sa o respecti, in minus, NU EXISTA. Grila aceasta, nu numai ca prevede salarii precise pentru orice pozitie din orice organ de presa, dar prevede si cresterile NORMALE de salariu. Ele sunt obligatorii. Patronul poate sa nu-ti creasca salariul doar daca invoca greseli grave. Si nu de genul “nu mi-a placut cum s-a uitat la mine dimineata“, “nu m-a pupat suficient in fund ieri“, “avea cizme mai rosii, e mai  blonda si m-a eclipsat“, ci motive serioase, greseli grave.

Am intrat in presa din Franta in iunie 1994. Primul meu salariu, 7800 de franci. In 2000, deci la 6 ani dupa, salariul meu era de 13.000 franci (aproximativ 2.000 euro). Si aveam doar 27 de ani in 2000. Dar eram serioasa, munceam, si asta era salarizarea absolut normala, cresterile firesti.

Venita in Romania, lasa ca m-am luat cu mainile de cap ca la prima mea experienta cu presa, la ziarul National, lansat de Cristoiu, condus de Voicu pe vremea mea, a trebuit sa scriu DE MANA (noroc ca sunt desteapta, si n-a durat mult). Eu de mana nu scrisesem in viata mea ca jurnalist. Inca din 1994, in Franta, am scris numai la computer.  Deci lasa ca m-am luat cu mainile de cap din cauza asta si a salariului infinit de mic (125 de dolari, eu venind de la 13.000 franci, cum am zis), dar imediat dupa…

Pai toti anii de presa din Romania, ca au fost colo sau colo, ca au fost in locuri prestigioase cum sunt saptamanalul economic Capital (din Ringier), sau proiecte independente (cum a fost revista mea de suflet, Business Leader), ca au fost prestigioase licente straine, cum ar fi revista Business Week, editia romana, ca au fost Banii Nostri (a lui Popovici, inchis in dosarul Trofeului Calitatii in Constructii cu Adrian Nastase), a trebuit sa lucrez cu aceasta forma de plata, drepturi de autor. Sa nu ne ascundem dupa degete, este o forma de eludare a legii, si in masura asta, practicata la scara asa de larga, practicata automat, devine, DA, evaziune fiscala. Asta in ce priveste raportul cu statul. In ce priveste raportul cu angajatul este un abuz. “Dar cum acceptau angajatii?”, ma intreba mama asta seara. Pai, mama, si eu am fost platita asa ani de zile. Crezi ca aveam ce face? crezi ca daca faceam nazuri aveam castig de cauza? Nu. Altul la rand, pa. Si, repet, nu e vorba de criza, eu am iesit din presa in 2007, nici picior de criza. Desigur, in acesti ani mi-a crescut salariul, chiar mult (ametitor pentru Romania). Dar modalitatea de plata tot asta ramanea. Si modalitatea asta de plata, contrar a ce afirma comunicatul Mediafax, nu este corecta. Faptul ca e raspandita nu o face mai buna, mai morala, mai acceptabila. Da, si eu am acceptat-o. Ca n-aveam incotro. Dar undeva lucrurile astea trebuie sa se termine.
Mizeria asta e generalizata in presa din Romania. Ca e generalizata nu o face mai putin mizerie.
Daca oamenii lucreaza full time si li se cere un program, nu un rezultat al muncii (respectiv articol), sunt ANGAJATI, fara niciun dubiu, si trebuie sa aiba contract de munca.

ps. despre presa din Franta, viata mea acolo si diferentele dintre profesie (de la cer la pamant), as mai avea de scris vreo 10 postari, cu abordari diferite. Poate am sa fac o serie.

 

 

Incotro merge media

unnamedJurnalismul, media, este dragostea mea dintai, aceea profunda, care nu se uita niciodata, niciodata.  Aceea care te urmareste toata viata. Deci ne vedem maine la Future of Media, o alta conferinta a Evensys.
Abia astept sa aflu de la aceasta editie despre tendintele pentru anul viitor in mobile, advertising si digital. Unde merge presa si cum. Ce facem noi ca sa mai fim in slujba oamenilor.

Mai mult sau mai putin, viata mea oricum s-a invartit in lumea acesta, si ceea ce iubesc mai mult decat orice este scrisul, fara de care nu sunt intreaga.

Evenimentul va reuni numerosi specialisti din media, advertising si mobile (TV & Radio, publicitate, digital, devices, aplicatii mobile, publisheri online), care vor aduce in prim plan cele mai noi tendinte din media, strategii de comunicare eficiente in diferite mijloace media, tactici pentru dezvoltarea si extinderea afacerilor din industrie.
Astept cu nerabdare sa-i aud, sa discutam.

Am sa va spun si voua mai multe, pe parcursul zilei de maine, si dupa.
O zi frumoasa sa aveti, si rezistati la ploaie si la nori!