Macabre

Triumful vietii

Triumful vietii

Pe cat pot intelege ca dai check in la restaurant, la hotel, la plaja, la vama, pe strada, la biblioteca, la muzeu, in parc, la concert, la petrecere, la… pe atat nu pot intelege sa iti treaca prin cap sa dai check in la cimitir. Si sunt oameni care fac asta, caci m-am uitat eu azi si locatiile sunt create, atat pe FB, cat si pe Foursquare. Cam cum scrii? “Il ingropam pe tataia, feeling sad at Cimitir” ?
Lasa ca mi-a povestit cineva care sta langa o biserica (si eu stau, dar nu vad de pe fereastra inspre biserica), cum lumea fotografiaza mortii la inmormantari. De ce ar vrea cineva sa pastreze poze cu oameni morti??????? DE CE?????
De ce ai vrea vreodata sa te uiti la imaginea acelui om, mort? Ti-a fost drag viu, nu e bine sa-l pastrezi viu in amintire, si daca te uiti la poze sa fie poze cu el razand? Sau de ce ai vrea sa fotografiezi chipurile celor din familie sau apropiatilor, care isi traiesc durerea in direct? De ce ai vrea sa pastrezi un asemenea moment si sa-l revezi vreodata?
Eu nu suport nici insistenta celor care vor sa-ti arate filmul lor de la nunta inca nu stiu cate luni/ani dupa, si acela este totusi, teoretic, un moment fericit, daramite de la moarte….
Si check in la cimitir? Cum ca ce?….

Confirmare

Azi am avut treaba, intalniri (unele profesionale, altele personale), si am stat cam 12 ore in trei restaurante.
Intr-unul din ele am fost recunoscuta/salutata de cineva din lista mea de Facebook, care nu ma mai vazuse niciodata in carne si oase.
Dovada suplimentara ca statusul asta din link-ul de aici {Facebook e o lume care ne seamana}, este fals.
Unul din mesajele de dupa: “eu te-am recunoscut instant … nu am putut sta mai mult din pacate …
Si raspunsul meu: “ah, da? m-ai recunoscut instant? inseamna ca pozele mele sunt realiste :))))

Asta spune cam tot. Si ca ma saluta oamenii, si ca pozele mele sunt ca mine 🙂 Logic, doh.
Si inca o data zic ce am spus in acea postare: daca nu te saluta oamenii, problema e la tine, nu la Facebook si nici la ei.