Monitorizarea e mama intelepciunii

Scriu rar spre deloc politic (dintr-o alegere constienta). Dar hai sa scriu acum, cumva inceputul asta de campanie trebuie marcat.
A dat un om (Sturzu) un comunicat in care-l preamarea pe Victor Ponta, care “depaseste in popularitate pe Facebook, lideri mari ai Europei” (sau asa ceva).
Un fost coleg de presa, intrat pe pagina lui Ponta se mira (intr-o masura, justificat), de oamenii din lista lui pe care-i vazuse dand like paginii premierului: “Intru pe profilul de FB al lui Victor Ponta şi ce-mi văd ochii? Că pe Ponta îl plac mai multe persoane despre care ştiu sigur că nu i-ar da LIKE, jurnalişti, un director de la Gaz de France şi chiar un membru onorabil al PNL, care postează mereu că votează cu Iohannis. Poate nu înţeleg eu cum funcţionează FB, priviţi poza în stânga, jos.”

vvp

Simplu, si nimic de mirare. In ce-i priveste pe cei din PNL, i-au dat like pe bune pe vremea USL și nu l-au luat înapoi dupa, poate si pentru ca e firesc, ca om activ politic, sa fii la curent cu ce face un competitor important. 
La jurnaliști, de asemenea, este normal. Nu dai like la o pagina doar pentru ca iti place, ci pentru ca vrei sa primești update-urile de la acea pagina în news feed, din rațiuni de curiozitate profesionala. Omul e totuși prim ministru, ca jurnalist e firesc sa îl “urmărești”

Like-ul nu are numai rolul sau “primar” de “imi place, te plac, te vreau, sunt al tau, sunt pentru tine”.
Practic, in unele cazuri, like-ul are rolul federator de a strange intr-un singur flux paginile si oamenii pentru care ai un interes (si in timp real). Altfel, intrand manual pe fiecare oricum risti sa pierzi ceva important.
Cand tu te uiti la Macovei, de pilda, posteaza Ponta ceva la care ar fi bine sa reactionezi in timp util (asta e un scenariu foarte plauzibil, mai ales in campanie).  Este premier, si unul din candidatii importanti la presedintie. Nu ai cum sa-l “ignori”, nu de placere/neplacere e vorba.

Este normal sa-ti monitorizezi concurenta. Extins la comercial, daca as fi, de pilda, la comunicare la Carrefour, firesc ca as fi dat like la Auchan, Cora, Kaufland, etc.  Sau daca as fi la comunicare la Michelin, evident as fi urmarit ce fac Goodyear, Pirelli, etc.
Informatia e putere, n-ai cum sa lupti pe o piata comuna daca nu stii ce face concurentul. Este vital sa ai idee despre actiunile sale, ca sa ai reactie, daca este nevoie.

In ce priveste partea cumparatului de like-uri, cum bine observa cineva, isi fura singuri caciula cei care recurg la asta. Pentru ca algoritmul Facebook-ului face ca pagina ta sa fie afisata si in functie de rata de interactiune. Zecile de mii de like-uri cumparate sunt conturi care nu interactioneaza cu postarile paginii tale, ca atare pierzi din relevanta si ca si consecinta, si din vizibilitate (cea gratuita, neplatita).

{ poza este de aici }

Politica, un hobby. Pagubos

De curand, o afirmatie a cuiva (om implicat in politica de 10 ani, implicat la modul serios, adica membru de partid, activ, atat offline cat si online), m-a facut sa sar in sus pana la plafon, si chiar dincolo de el. Cred ca brusc am priceput de ce se intampla lucrurile asa, si de ce se vor perpetua asa. Am priceput unul din motivele pentru care lucrurile stau asa. Daca un om care e de 10 ani in politica, si e activ, spune ca “face politica de hobby”, atunci eu raman cu gura cascata si nu mai reusesc nici macar sa o inchid, daramite sa rostesc ceva.  Cum sa fie hobby? Politica e o meserie, cel putin pentru politicieni. Si nu o metoda de a-ti umple timpul, nici buzunarele, nici de a-ti satisface cine stie ce vanitati. Iar pentru ceilalti, toti membrii de partid (partide), tot nu e un hobby. Politica e ceva ce trebuie sa faci serios sau mai bine sa nu faci. Mie mi se pare absolut socant ca un om care face politica de 10 ani sa spuna asta, atat de detasat, atat de dezinvolt, atat de fara retineri. Ca si cand ar fi normal sa afirmi ca faci politica asa cum ai merge sa joci tenis sau sa alergi in parc, sa inveti un dans sau o limba straina.

Si mai socant e ca vine din partea unui om implicat de atatia ani, din partea unui om educat si matur. Ce viitor mai avem noi, ce speranta? Unii intra in politica pentru a se imbogati, altii pentru a-si satisface setea de putere si a-si contrabalansa unele frustrari, altii … ca un hobby. Stiu, o sa-mi spuneti ca-s idealista, dar eu intreb: ai voie sa intri in politica daca nu te gandesti catusi de putin la acest popor?
Am avut ocazia sa vad organizatii de partid din interior. Multe. Nu spun cine, care, cand, cum. N-are oricum importanta, pentru ca e o situatie generala. Oamenii sunt prea preocupati sa-si dispute minuscule detalii, mici scaune si pozitii interne, isi pierd energia si timpul in racaieli meschine si ridicole, pierzand din vedere scopul comun, scopul mare, batalia adevarata. Prea preocupati sa castige un nimic, isi petrec timpul trecand la propriu pe langa scopurile principale, focalizati pe penibile si minuscule contradictii, pe orgolii interne, nefolositoare, contra-productive. Trist, enorm de trist. La fel si cei care practica politica pe post de hobby. In loc sa mearga la clubul de filatelie, merg la partid… Superb. Viitorul copiilor nostri e in maini bune. Ce sa zic acum? Sunt, probabil, mai catolica decat papa. Din nou. Si am sa mor asa, nu ma schimb. Idealista, daca vreti voi. Dar eu sper, din suflet, si ma voi lupta, la nivelul meu, ca oamenii sa inteleaga. Si din ce in ce mai multi oameni sa gandeasca asa cum gandesc eu, si sa constientizeze lucrurile.

Eu una, ca cetatean implicat si responsabil, n-as vota niciodata un om care face politica din hobby. Niciodata.