Contractul moral

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMă mândresc cu faptul că, de-a lungul vieţii mele, am reuşit să iert mai degrabă femeile cu care s-au culcat iubiţii mei, decât pe ei, pe infractorii morali“, iata prima fraza dintr-un articol din Adevarul, pe care nu-l citisem pana acum, desi aparut de ceva luni, care mi-a cazut intamplator sub ochi astazi. Iata prima fraza, care m-a facut sa reactionez. Asa sunt si eu, cum zice Simona Catrina prea bine in acel articol.

Cu ele n-am nimic, de ce-as avea? Ele NU mi-au promis NIMIC mie. Nu m-au privit in ochi, nu m-au tinut de mana, nu m-au mangaiat, nu mi-au soptit vorbe la ureche. Nu cu ele am facut planuri, nu ele m-au vazut dimineata ciufulita, cu ochii surazatori cand priveam la barbatul iubit care se preface ca doarme, ca sa ma apuce in brate razand, cand trec pe varfuri pe langa pat, si sa ma sperie, ca sa ma gadile si sa ma traga-napoi in pat, razand. Ce as avea sa le reprosez lor (fetelor respective)? Nimic. Ca ce? ca i-au cedat lui? pai si eu il iubesc, si i-am cedat, nu pot decat sa le inteleg. De altfel, e fermecator, destept, are o minte sclipitoare si simtul umorului,  e vesel si plin de viata. Cum n-as intelege ca ii poti sucomba, tocmai eu, intaia admiratoare a lui?

Da, stiu, societatea le condamna pe ele. Sau si pe ele. El, saracul, este doar cel prins in plasa, cel atras, cum sa poata el rezista? Societatea judeca prost in cazul acesta. Ca si in cazul in care normele morale pentru barbati sunt mult mai relaxate decat pentru femei. Astfel, un barbat cu multe iubite trece drept un seducator, un “crai” (cuvant pozitiv), este admirat. O femeie cu multi iubiti este o femeie usoara, si trec sub tacere restul apelativelor, toate depreciative, probabil le stiti (parasuta, fufa, stoarfa, etc). Cam asta este cu societatea, ca si cand nu ar fi la fel de moral sau imoral sa ai legaturi multiple, sau ca si cand n-ar fi (doar) treaba ta si a celor care-ti sunt in jur. De aceea, societatea le condamna pe ele, pe amante. Ca si cand exista vocatie de amanta, sau de sotie. Ca si cand unele ar fi fost nascute sa fie doar amante (nu neg, exista si aceasta tipologie, dar este mult mai rara, e o minoritate). Nu poti arunca cu pietre in ele si sa ii tratezi cu atata indulgenta pe ei, cand tocmai ei sunt cei care “calca stramb”.

Nu, cu ele n-am nimic. Cel mult o indiferenta. Cel care mi-a promis ceva, cel cu care am un contract moral este el. Si daca ceva se intampla, si el nu stie sa gestioneze intamplarile in functie de cum sunt situatiile, daca nu stie sa faca lucrurile elegant, pe el e firesc sa fiu suparata. Mi-au promis ele fericirea? mi-au promis ca nu ma vor rani? Nu. Atunci…

Adnotare. Un singur caz in care nu o “iert” pe “ea”: daca mi-e prietena. Daca mi-e prietena, se aplica acelasi lucru, cel privitor la contractul moral. Iar orice entorsa este o tradare. Si de la prieteni nu accept tradari de acest gen. Din fericire, am avut o singura data in viata “ocazia” sa simt/sa aplic asta. Imi era amica, nu chiar prietena, dar chiar si asa. Am sters-o complet din viata, brusc si definitiv. Nu mai putea exista nimic posibil dupa asta, niciun fel de reinnodare, reinnoire, regenerare.

Elefantul de pe tort la Eroii Revolutiei

Mda, elefantul de pe tort nu e Piedone insasi, ci elefantul de iarba a aceluiasi primar…

Geniala prietena mea aseara, in masina, cand treceam pe la intersectia de la Eroii Revolutiei. Desi ii povesteam ceva dragut, zice “Scuza-ma te rog ca te intrerup, dar acela ce e? Un elefant?” si izbucneste in ras.

Am vazut ca ai scris tu ceva pe blog, dar nu le vazusem“, si ne-am minunat impreuna. Am ras, desi era de plans.
Si tocmai ne uitaseram impreuna la niste fotografii din calatoria ei. Shanghai, un oras intr-o tara comunista…. Nu va spun cum era.

Azi mi-am zis ca merita sa ma duc sa fotografiez  elefantul si restul ororilor, in cazul in care nici altii nu le-au vazut.

Nu exagerasem cu absolut nimic in exprimarea de acum cateva zile: “Ce a mai stiut sa faca? Sa puna niste ridicole statuete din pomisori si iarba in toate intersectiile, niste coloane romane cu lumini in alte intersectii, niste palmieri la Constantin Brancoveanu, niste bolovani la Eroii Revolutiei, niste mineri din iarba, cu dinozauri, girafe si alte porcarii tot acolo. (in paranteza fie spus, orice decorator, peisagist, designer, ar fi recomandat macar ceva mai coerent- coerenta intre ele, zic).”

Deci nu exagerasem cu nimic. Era doar trista povestire a unei realitati plantate in mijlocul unei intersectii circulate. Acolo sunt, claie peste gramada, o girafa, un dinozaur, un elefant, niste mineri, bolovani peste tot, si cireasa de pe tort… dar va las sa descoperiti.

Va rog sa observati bolovanii aceia din toate fotografiie. Probabil ca au costat scump.
Si cum va spuneam, urmeaza cireasa de pe tort…. … un pom cu totul si cu totul de plastic. Kitch-ul cel mai groaznic, adunat intr-o singura intersectie bucuresteana. O amestecatura de prost gust, nici macar cu o coerenta intre elemente.


Capitala europeana, cum spuneam.
Concluzia? Suntem niste papagali, frate. In timp ce altii fac autostrazi, drumuri suspendate, sosele cu 6 benzi pe sens, zgarie nori, in timp ce altii construiesc cate un etaj in 3 zile, noi facem figurine din iarba si caram bolovani in intersectii.