Martie

Vorbind cu un pictor: “E ca la portrete. Nu trebuie sa-i faci pe oameni cum sunt, ci cum cred ei ca sunt.”

Moldovenii de peste Prut sunt simpatici pana si in sms-uri. Sms-ul suna asa: “Felicitari cu prima zi de primavara” 

Deci m-am speriat cumplit. SMS pe Digi mobil, incep sa-l citesc, si din primele cateva cuvinte semana a secta, si ma intrebam cine le-a dat numarul de telefon: “Daca si tu crezi in ADEVAR, daca si tu crezi ca stirile ar trebui sa prezinte doar FAPTELE, din 1 martie urmareste Digi24, noul post tv al RCS&RDS”. Wow! Sincer, ma poticnisem in ADEVAR. Adevar cu majuscule.

de ce sa pui reclama la Toblerone intr-o camera de hotel in care nu exista Toblerone in mini-bar? 🙂 mai bine ma culc. Nu inainte de a savura o Milka 🙂

Sunt foarte fericita. Am frezii galbene, frezii albe, lalele galbene, crini albi, crini galbeni, garoafa rosie, irisi violet, irisi turcoaz, strelitia si un trandafir alb. Am primit o gramada de flori. Patru buchete si flori separate 🙂

Pun mana pe telefon sa te sun. Nu apuc sa apas tasta de apel direct, ca suna, si esti tu. Asta numesc eu firele invizibile….

Primesc in continuare apeluri de pe numar neafisat. Anunt si pe aceasta cale ca nu o sa raspund nici in 200 de ani.

Asta cu “vorbeam imemeşte”, mi se pare inca si mai si decat “afacereza”.

Iubesc limba franceza pentru jocurile de cuvinte. Ca acesta, de pilda: “Un jour, Dieu ordonna que le chaud colle, alors le Chocolat !”

Aleluia. Am auzit in sfarsit un barbat care sa spuna “pun discutiile despre sex pe acelasi plan cu sexul insusi”

Vreau puine, dar nu azi, ci muine.

Domnule, ce batem atata campii cu plangerea. Da, politia nu le poate face nimic. Acum ceva timp, ma hartuia cineva. Hartuire ca la carte, din aia, cu subiect si predicat. Ma suna de 100 de ori pe zi de pe orice numar, ma astepta sa ies din casa… Am vrut sa depun plangere. Un cadru al MAI mi-a zis asa: “Atata timp cat nu s-a intamplat nimic fizic concret, nu avem ce sa-i facem.” Solutia propusa, ca sa-l speriem: sa platesc vreo doi oameni, ca sa-l bata, punandu-i in vedere sa ma lase in pace. Solutie propusa de omul din MAI, iar cei doi, fiind oameni cu care ei lucreaza…. Nici nu era scump. 500 RON. Nu numai ca nu am facut asta (detest orice forma de violenta si nu as putea niciodata sa fac asta), dar am plecat oripilata de la discutie. Cam despre asta este vorba.

“Ambele au decedat datorita”. Sigur ca da.

Invatati sa nu mai radeti de ceea ce nu cunoasteti. Intotdeauna trebuie sa iei in calcul ca, dincolo de ceea ce stii, exista lumea larga….

Nu sunt si nu pot fi feminista…. Acum ce sa fac? 🙂

Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Te invadeaza ca o durere surda, dar atat de cunoscuta. Ai invatat-o si te-a invatat.

Cea mai frumoasa urare (de 8 martie) a fost un “la multi ani”, simplu. Am multumit, a urmat un raspuns care continea “bruneto”. Am ras, si: “Mie imi place si cum iti sta bruneta asa ca nu te supara. Esti frumoasa in toate culorile, de altfel”. Cred ca de obicei cele mai frumoase urari sunt cele absolut directe si simple, fara poezele. Cel putin fara poezelele mult prea utilizate, banalizate de atata “folosire”

Am primit culmea comunicatului de presa: “Tigara electronica Nr 1 ureaza La multi ani tuturor femeilor! “. Superb. E mai tare decat aia cu iepurii 🙂

Te pune totusi pe ganduri ca el sa vina dupa tine, acolo unde esti tu…. chiar daca il descurajezi, la telefon. Politicos,desigur, dar neangajant…. si totusi, el vine. Vine, sta cuminte, la alta masa, asteapta sa te uiti la el…. Se comporta ireprosabil, intr-un fel. La naiba.

Ce bine ca nu am ascultat horoscopul saptamanii asteia. Acum aud ca trebuia sa-mi mearga prost. Neascultandu-l, mi-a mers chiar bine 🙂

Viata mea e facuta din doua componente puternice: din mine, si stiu ca am o personalitate puternica (atat de puternica incat tin cu ghearele si dintii de orice parere proprie, oricat m-ar costa asta), dar mai ales, dincolo de mine, din intalniri cu oameni. Pe care i-am iubit, i-am urat. Cei de la care am invatat cate ceva, care m-au structurat. F e una din ei. Azi m-am gandit mult la ea si am plans recitind-o. E un om care a contat in viata mea. Enorm. Si m-a cunoscut cand eram barbat pe net 🙂 Vremuri….

Cand toate cuvintele vor fi fost deja spuse, toate lacrimile vor fi fost varsate, toate senzatiile vor fi fost incercate…. ce vom fi? Pamant, probabil.

Azi am zis asa, si am realizat, chiar asa gandesc: “Indiferent de ce va fi, oricum vor merge lucrurile, eu cred ca ele merg in sus. Ca merg mai incet, ca merg mai complicat, ca merg mai putin sus, dar ele merg in sus. Daca eu nu as crede asta, ori m-as spanzura, ori as merge in locul in care as putea sa cred ca ele merg in sus. Nu pot sa pricep cum tu zici atat de senin ca lucrurile vor merge mai rau. Nu cred asta. Si nu pot sa cred asta.”

Daca m-as muta maine dimineata undeva, la Marsilia ar fi asta.

mersul pe jos face piciorul frumos

“Cand te-am cunoscut, acum 10 ani, pareai foarte fitoasa. Apoi, cunoscandu-te, am vazut ca nu esti deloc… Acum, imi spui asta, si pari iar fitoasa. De fapt incerc sa-mi dau seama cum esti” 😀 Eu sunt regina contrastelor:)

nu pot sta cu un barbat pe care-l calc in picioare. Am nevoie instinctual de un barbat puternic. Imi displace un barbat calcat in picioare. Fizic, psihic, sau oricum. Am nevoie de putere, simt si respect puterea. Iar sa calci in picioare pe cineva, care se lasa calcat fie si din iubire, e necavaleresc. Si femeile trebuie sa aiba onoare.

Nu mai putem, totusi, fi atat de indulgenti. Am fost cam indulgenti, serios. De aia am ajuns atat de jos. Stiti cum e aia? Nimeni nu se ingrasa deodata 20 de kg. Cand iei primele 2 kg, nu sunt grave. Sunt repartizate in mod egal, arati chiar ok asa. Ei bine, vestea proasta este ca la 20 se ajunge in transe de cate 2 care nu par grave. Asa cu toate lucrurile care se deterioreaza. Lasam de la noi putin cate putin, lucruri care nu par grave, dar care, insumate, devin catastrofale.

Educative televiziunile astea. Asta seara invatam cu Realitatea TV ce inseamna “swingers”

Nu pot sa ma laud ca te cunosc cu adevarat,dar pot sa fiu mandru ca te-am intalnit. Adica nu pot, ci sunt. Inca de atunci am putut sa imi dau seama ce fel de om esti. De aceea,nu spun ca te cunosc,ci spun ca stiu cum esti. Diferenta e uriasa. Iar caracteristica “special” e mult mai profunda in cazul tau decat la mine.Si probabil e si normal sa fie asa” Cuvinte frumoase pentru care multumesc. Iar cu omul acesta m-am vazut asa firesc, atat de putin calculat, premeditat….

O femeie inteligenta poate sa sperie. Dar o femeie cu adevarat inteligenta reuseste sa gestioneze situatia 🙂

deci, de ce am muri, daca putem, inca, iubi? {Intrebarea cea mai directa, de fapt}

Primavara nu e un anotimp, e o stare de spirit 🙂

Ador sa scriu, e respiratia mea. E lucrul pe care-l fac cel mai bine in viata. Numai ca sunt branza buna in burduf de caine, ma iau cu diverse in loc sa…. scriu 🙂 mai o mirare, mai o indragostire, mai o depresie, mai niste tinte profesionale (importante absolut in momentul in care se petrec, dar atat de putin importante la scara timpului….), mai o cafea cu cineva, mai o visare… Si uite-asa, scrisul sufera.

ma panicheaza sa nu te vad, sa nu te stiu, sa nu te simt, sa nu te miros, sa nu te pipai. Ma panicheaza, iar eu chiar ma panichez rar… 🙂

O tentativa timida de a ma reapuca de fumat, din nervozitate si pentru ca sunt foarte ocupata, si lejer stresata (unde lejer e un eufemism). Datile trecute, m-am lasat de fumat de pe o zi pe alta, din cochetarie, pentru ca urasc femeile care miros urat, respectiv a fum rece. Ei, de data asta nu ma apuc de fumat (echivaleaza cu o noua lasare de), pentru ca e super penibil ca intr-o masa de 12 persoane, sa fie doar doi fumatori. Eu ma simt vinovata fata de cei 10 ne 😉 Stiu, am o idee cam inalta despre simtul datoriei, onestitatii si principiilor. Asta-s eu.

Mi se pare ca oamenii isi cauta prea multe motive (scuze) in traumele proprii pentru a-i judeca pe ceilalti…

nu stiam ca am capacitatea sa-mi fie mila de cine mi-a facut rau. Si totusi, asta am simtit. Asta mi-s.

19 martie. Prima masa pe terasa de anul asta. Ochelari de soare, pantofiori de copil, rochita verde cu maneca scurta. Crostini al fromagio si pollo fra diavola

Stau inca cu geamul larg deschis, e cald si aer, si aud pescarusii. savurez acest 19 martie 😉 mi-am cumparat vin, da’ nici n-am deschis sticla. Sunt obosita si visatoare 😉 si mi-e… aproape somn 😉

“una din ele l-a zgariat cu o furculita, motiv pentru care a luat toporul si le-a lovit, fiind nervos”. Aproape ca am senzatia ca se banalizeaza crimele….

Doi oameni inteligenti, cu idei opuse, gasesc mult mai multe lucruri sa-si spuna decat doi prosti care apartin aceluiasi partid. San Antonio (pentru conformitate: “Deux hommes intelligents, d’idees opposees, trouvent beaucoup plus de choses a se dire que deux cons appartenant a un meme parti”)

Tacerile in doi sunt inca si mai intime decat dialogurile in doi

L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochiii de faianta? 🙂

Om bun, ramas fara grai din cauza unei emotii puternice, cumpar cuvinte. Sa nu fie nici prea lungi, nici prea scurte. Sa nu fie, insa, obisnuite. Sa fie din afara fondului comun de cuvinte al limbii.
Sa poata fi folosite si dimineata si seara, la rasarit ca si la apus, dar si in toiul noptii. Sa fie destule cat sa le pot amesteca si recombina in asa fel incat sa iasa prin ele tot suvoiul de senzatii puternice, fara a fi diminuate starile sufletesti. Sa pot sa le folosesc pe acestea ca pe cele care au fugit, pentru a exprima exact lucrurile, asa cum le traiesc.

Surad. Calatoresc inspre Tara Surasului Rasare. Iau apa si merinde si nu ma abat de la drum. Pasaport imi e sufletul meu curat, mijloc de transport imi este dorinta. Carburant imi este pasiunea nestavilita, dragostea. Tara Surasului Rasare, am sa o simt fara busola. Cu al optulea simt. Da, al optulea, ati citit bine. Eu am multe simturi… si nu, nu-i al saselea. Al meu e al optulea…

Doamne, am trait sa o vad si pe asta. La machiaj la B1, doua fete. 22-24 de ani, probabil. Una o intreaba pe cealalta: “in Kenya sunt negri, nu?” Eu incerc sa stau serioasa in laptop. A doua, mi se adreseaza: “nu va suparati, avem si noi o intrebare tampita: in Kenya sunt negri?” Am redat intamplarea cuvant cu cuvant….

am vorbit si am povestit mult de Philippe ieri. Cred ca de fapt, asta e. La un moment dat,ai nevoie sa stii mai multe despre cel de langa tine, cu care petreci mult timp, chiar si lucrand. Ce a trait, cum a iubit, ce a traversat, cum a lasat in urma unele lucruri… poate fi destul de relevant pentru a contura persoana

Dragostea e o boala, de care daca nu suferi, nu esti sanatos. Si acum mi-e pofta si de ciocolata….

sa ma iertati, dar “administratia pulica” mi se pare un lapsus calami atat de graitor….

nu sunt din cale afara de patrioata, am un ochi destul de critic asupra romanilor, insa….. m-am nascut in Romania, sunt romanca orice ar scrie in decursul vietii pe pasaportul meu, si tot romanca voi muri, asta nu e ceva ce se sterge cu guma

Reactionez cateodata emotional puternic la cuvinte banale. Imbraca aura ta, de aceea…

Viata mea e ritmata de plecari si veniri. De zambete si incruntari. De inaltimi si abisuri. Ieri a fost o zi ciudata.

Da’ poate nu era trofeu, piciorul ala uman din bagajul de la Otopeni. Poate era trufanda, poate doreau sa-l faca in sos tartar

Eram pe la Sapanta, azi. Sau undeva unde m-a prins iarna, intre Huta-Certeze si Sapanta, pe munte, pe lapovita. Ascultam Europa FM, ca-n rest prindeam numai posturi ucrainene. Am auzit ca Piedone candideaza la S4 din partea USL. Eram prea departe ca sa ma enervez….

Elefantul de pe tort la Eroii Revolutiei

Mda, elefantul de pe tort nu e Piedone insasi, ci elefantul de iarba a aceluiasi primar…

Geniala prietena mea aseara, in masina, cand treceam pe la intersectia de la Eroii Revolutiei. Desi ii povesteam ceva dragut, zice “Scuza-ma te rog ca te intrerup, dar acela ce e? Un elefant?” si izbucneste in ras.

Am vazut ca ai scris tu ceva pe blog, dar nu le vazusem“, si ne-am minunat impreuna. Am ras, desi era de plans.
Si tocmai ne uitaseram impreuna la niste fotografii din calatoria ei. Shanghai, un oras intr-o tara comunista…. Nu va spun cum era.

Azi mi-am zis ca merita sa ma duc sa fotografiez  elefantul si restul ororilor, in cazul in care nici altii nu le-au vazut.

Nu exagerasem cu absolut nimic in exprimarea de acum cateva zile: “Ce a mai stiut sa faca? Sa puna niste ridicole statuete din pomisori si iarba in toate intersectiile, niste coloane romane cu lumini in alte intersectii, niste palmieri la Constantin Brancoveanu, niste bolovani la Eroii Revolutiei, niste mineri din iarba, cu dinozauri, girafe si alte porcarii tot acolo. (in paranteza fie spus, orice decorator, peisagist, designer, ar fi recomandat macar ceva mai coerent- coerenta intre ele, zic).”

Deci nu exagerasem cu nimic. Era doar trista povestire a unei realitati plantate in mijlocul unei intersectii circulate. Acolo sunt, claie peste gramada, o girafa, un dinozaur, un elefant, niste mineri, bolovani peste tot, si cireasa de pe tort… dar va las sa descoperiti.

Va rog sa observati bolovanii aceia din toate fotografiie. Probabil ca au costat scump.
Si cum va spuneam, urmeaza cireasa de pe tort…. … un pom cu totul si cu totul de plastic. Kitch-ul cel mai groaznic, adunat intr-o singura intersectie bucuresteana. O amestecatura de prost gust, nici macar cu o coerenta intre elemente.


Capitala europeana, cum spuneam.
Concluzia? Suntem niste papagali, frate. In timp ce altii fac autostrazi, drumuri suspendate, sosele cu 6 benzi pe sens, zgarie nori, in timp ce altii construiesc cate un etaj in 3 zile, noi facem figurine din iarba si caram bolovani in intersectii.

Postare nervoasa de doua dimineata

Stau intr-o tara de salbatici, intr-un oras de necivilizati, intr-un sector cu un primar minunat.
Si anume: se spune ca acest cartier e un cartier printre cele “bune”. Asa credeam si eu, oarecum, pana sa constat niste lucruri, multe.

Deja eram foarte nervoasa cu tot ce a facut sau nu a facut Piedone de cand e ales primar. Tot ce a stiut sa faca (din cate am constatat eu, ca si locuitor al sectorului), este sa puna flori in tot sectorul cand venea iarna, in toamna. Pe cand noi aveam alte probleme, mult mai importante si mai arzatoare. A pus flori in toamna ca si cum avea ceva de demonstrat cuiva, ca si cum primavara nu mai venea, si ca si cum nu ar fi firesc sa puna flori in primavara care venea. Si oricum, ca ordine de prioritati…
Ce a mai stiut sa faca? Sa puna niste ridicole statuete din pomisori si iarba in toate intersectiile, niste coloane romane cu lumini in alte intersectii, niste palmieri la Constantin Brancoveanu, niste bolovani la Eroii Revolutiei, niste mineri din iarba, cu dinozauri, girafe si alte porcarii tot acolo. (in paranteza fie spus, orice decorator, peisagist, designer, ar fi recomandat macar ceva mai coerent- coerenta intre ele, zic).
Si apropo, calutii, birjarii, minerii, girafele din iarba sunt sursa de teribile spagi fara sfarsit, ca acelea sunt chestii care trebuie mereu taiate, mereu intretinute, doar iarba nu creste in forma de caluti.
Sincer, niste flori frumoase ne ajungeau. Si parcari, mai ales parcari. Si rezolvarea unor probleme care chiar ne intereseaza.

Parcari nu-s. Blocul meu e relativ departe de blocul de vizavi. Intre cele doua erau niste garaje din prefabricat. Le-au daramat (intr-un fel, bine au facut, aratau jalnic). Dar in loc sa construiasca o parcare pe terenul ramas viran, l-au lasat de izbeliste. De fapt, bine ca a venit criza, ca stiu sigur ca acolo vroiau sa tranteasca un alt bloc:(

Parcari deloc. Iar eu, care oricum nu am pretentia sa parchez chiar la poalele blocului, si care sunt dispusa sa merg cateva zeci, sute de metri, nici asa nu prea reusesc. Sunt seri cand vin acasa, si nu pot parca, fac ture de bloc, blocuri, cartier, chiar si cate 30 de minute. Si nu, nu pot inchiria un loc de la primarie, pentru ca… vedeti aici. Motiv.
In fine.

Deci ca sa vin la nervii de asta seara, de ora 2 dimineata.

Am fost la un restaurant cu un bun prieten. Am venit impreuna acasa, avand ceva de facut. Nu puteam sa stau 30 de minute sa caut loc de parcare, timpul sau fiind limitat. Am lasat masina intr-un loc in care nu deranja pe nimeni. Maine dimineata ar fi deranjat un pic, caci se ridica gunoiul, si botul masinii depasea locul prin care se vor scoate peste cateva ore tomberoanele. Am lasat masina acolo pentru un timp determinat, avand de gand, cand pleaca prietenul de la mine, sa cobor si eu la masina, si sa caut in acel moment un loc, fiind dispusa sa-mi petrec 30 de minute din viata cautand un loc de parcare (pe langa cele trei ore zilnice din trafic).

Ei bine, zis si facut. Discutia terminata, am coborat. Un ou de toata frumusetea, pe masina. Prelins pe caroserie, pe ferestre. Superb. Avem niste locuitori foarte civilizati si un primar sa ne traiasca.

Vorba aluia de azi, “mai am o secunda si emigrez” (parafrazand “mai am o secunda si candidez la presedintie“).

Si da, sunt nervoasa.
Si da, iar nu dorm.
Si da, o sa adorm dupa ce reusesc sa ma calmez. Da’ poate-n alt oras, alta lume.
Sau poate-n alta viata.