pescarusi

Locuiesc intr-o casuta bulgareasca pe malul marii, traditionala, in inima orasului vechi, partea care imi place cel mai mult din locul acesta. Ma trezesc si adorm in zgomotul mării. Strazile sunt pietruite, in panta, care mai de care mai abrupte, toate inguste. Casele sunt cu etaj, de lemn, cu balcoane si terase generoase. Toate curtile au flori, si mereu ii vezi pe proprietari ingrijindu-le. Aproape toti au pisici. Doamna care tine pensiunea din casuta traditionala nu vorbeste engleza aproape deloc, e prima data cand simt ca e nevoie sa invat ceva bulgara. Cand am ajuns, joi, m-a intrebat daca am venit cu autocarul. Am zambit si am spus: nu, cu masina. M-a privit cam straniu, cred ca i se pare departe locul de unde vin, si neobisnuit sa calatoresc singura. (oricum, autocare nici nu sunt, ea nu stie, eu stiu ) Apoi a intrebat unde am parcat. In capatul peninsulei, am incercat sa ii spun. A zis sa aduc masina incoace, langa casa (desi, repet, strazile sunt extrem de stramte si in panta). Am adus-o, am lipit-o de casa, s-a dus sa vorbeasca si cu vecinii ca las masina acolo (ei trebuie sa iasa pe langa mine si locul e ingust). A doua zi dimineata,  ma astepta cu un bilet scris in romana, cum ca primarul a dat nu stiu ce hotarare sa nu mai parcam nu stiu cum Saraca, cum a cautat ea pe Google translate si s-a apucat sa ortografieze in romana. Am mutat masina, zambind, si fara sa discut. Seara a urcat la mine cu ziarul in mana, sa-mi arate ca scrie ca primarul a dat asa hotarare. Asa era. Intre 2 si 10 iunie, este o hotarare temporara. M-a induiosat. Voia sa fie sigura ca o cred. Si m-am induiosat si ca intr-un oras asa mic, inca au ziare pe hartie Am descoperit locul acesta in mai 2013, am revenit de zeci de ori intre timp. Este o oaza de liniste si normalitate si nu o voi parasi niciodata. Ma intreba cineva daca este mai frumos decat sudul Frantei. Nu, nu este mai frumos decât sudul Frantei, este foarte frumos intr-un fel diferit, și mai ales, are încă lucruri pe care sudul Frantei nu le va mai avea niciodata. Nici sudul Franței și nici lumea « civilizata », globalizata, din pacate. Lumea cimentata, locurile cu mult beton si sticla. #deceiubescsudulBulgariei   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cat de rapid se intampla « imediatul »?  In cate clipe, sau in cate minute/ore? Ce promisiune de durata facem cand spunem: « imediat »? Imediat ar trebui sa se intample curand, in scurt timp, fara intarziere, pe loc, numaidecat, urgent, « cat ai zice peste ». Si totusi, in Romania, « imediat » are un inteles cel putin straniu 🙂 Asta a remarcat-o un francez, care, avand foarte putin timp pana la decolarea avionului, a dorit totusi sa ia pranzul la ceea ce atunci era Hotel Bucuresti. La restaurant a intrebat daca poate fi servit repede. « Imediat », i-a raspuns chelnerul… A durat 50 de minute, era sa piarda avionul 😉 de atunci, a ramas cu impresia ca « la voi acolo, in Romania, imediat inseamna 50 de minute » (bietul, cronometrase) Relaxarea asta cu timpul o mai au meridionalii, popoarele din sudul Europei,  de pilda oamenii din Corsica (cu al lor renumit « la terre est basse, Dominique »), si probabil popoarele balcanice. Imediatul acesta variabil si non angajant este caracteristica a delasarii, a nepasarii, uneori a lipsei de respect (fata de cel caruia i-l spui, caci « imediat » contine in el o promisiune) pana sa fie vorba de relaxare a mintii sau alte pozitivisme. Desigur, unde ne grabim? intr-acolo mergem cu totii, spre sfarsitul sfarsit, (sau naiba stie, spre un alt inceput?). Sigur, la ce foloseste sa alergi, sa traiesti intre deadline-uri, cu sula in coaste ca trebuia sa fie gata ieri? Poate ca nu foloseste. Dar atunci, Dumnezeule, NU mai folosi cuvantul « imediat ». Spune altceva, ca sa inteleaga omul ca mai dureaza, ca se va intampla cand se va intampla… 🙂 Intr-o zi cu soare.  Sau fara soare. Azi, sau poate maine. Sau intr-o zi. Sigur ca e bine sa stai sa privesti marea (asta fac eu acum, scriind), sa asculti valurile si pescarusii tipand, sa vezi stradutele inguste luminate de soare.  E bine sa privesti macii vara, si apoi toate florile, rand pe rand, sa simti natura trezindu-se, sa asculti greierii si sa nu te gandesti la « maine ». Dar atunci, nu mai folosi cuvantul « imediat », scoate-ti-l din vocabular! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu dorm, pentru ca ascult linistea. Intai, a fost asa, cum se vede.  Apoi, a fost cu albatrosi, mare, smochini verzi, soare, casute de papusi, strazi mici de piatra, borcane de dulceata de smochine verzi, un cer adanc, instelat,  luminos in intunecime si incredibil de multa liniste. Va spuneam eu despre bucuriile mici, iar trairile de azi merita trecute la breviarul momentelor de fericire. Acum, nu dorm pentru ca ascult linistea. Este atat de intensa, atat de frumoasa, incat o ascult, o savurez, ma las patrunsa de profunzimea ei, nu ma mai satur, si nu-mi vine nici macar sa ma culc, chiar daca am avut o perioada incarcata, complicata, in ultimele saptamani, chiar daca am dormit putin ultimele nu stiu cate nopti (toate). Deschisesem laptopul ca sa scriu. Dar e cumva prea frumoasa linistea asta. Nu dorm, ascult linistea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It