Filme

M-am plictisit. E a …n-a oara cand vad acelasi film.
Fiinte rele, cu viata modesta spre plictisitoare, care din invidie, incep sa arunce venin si sa incerce sa strice ceea ce vad (nu ca li s-ar fi aratat ceva, dar obsesii avand, si le alimenteaza).
films_wheels_serie_6Nu ca ar avea vreo treaba, nu ca ar stii ceva, nu ca ceea ce spun ar contine vreun adevar sau ar avea vreo relevanta. Traiesc a nu stiu cata oara acelasi film, prost. M-am plictisit putin de scenariul asta idiot, cu mereu aceleasi invidii, si mizerii aruncate. Cand strugurii sunt acri, incepi sa spumegi, de acolo le vine, si rautatea umana e mare, adanca…

Multa barfa si rautati, inneca-s-ar in veninul propriu.
Fara noblete sufleteasca la personaje, fara demnitate, fara omenie, asa, putin sordid, pe alocuri abject. Unde mai pui ca in putinul timp cat ne-am intersectat, absolut aleator, respectivele personaje mi-au marturisit ca sunt rele (ca au rautati fata de prietenele lor de o viata, daramite fata de un nou intrat, ca sa vezi), si ca nu au incredere in nimic, in bunatate, etc. Normal, ca atare dau dovada de fix rautate si lipsa de caracter si demnitate. Ca aia cu umanismul e departe, oricum.

Am vazut de prea multe ori filmul asta, asta e tot. M-a sfatuit cineva, prietenos: nu te mai duce la filme care nu-ti plac. Ca sa vezi, m-au facut actor cu forta… Nu ma plang, era in regula. Dar un/o figurant/-a, (bine-si poarta numele, Doamne!)  a aparut aiurea si incearca sa strice povestea, absolut non fair-play, neadevarat, in necunostinta de cauza. Asa, aiurea-n tramvai.

Sigur ca fiecare pasare pe limba ei piere, evident. Doar ca mi-e tare tare aiurea sa astept sa piara, pe limba ei, sau a altora. “Rupe-le capul”, aud incurajari dintre spectatori.

ps. au mai fost incercari, dar pe cuvant ca parca exista ceva mai mult talent regizoral 🙂
pe cuvant ca as prefera sa pot sa-mi respect “adversarii”. Eu nu am adversari (poate doar in campanii),dar ei “se improvizeaza” in… Din pacate, nu respectabili.

Schita de teza: interactiunea pe internet

Sunt pe internet de 11 ani. Am stat online ore intregi. Zilnic, cu extrem de putine exceptii. Cred ca as putea sa scriu o teza despre interactiunea umana pe internet. Din exemple concrete, trairi concrete, observatii succesive. Interactiunea cu orice pret. Chiar si cu pretul ridicolului, spuneam acum cateva saptamani. Insa n-am avut ragaz sa scriu, sa detaliez. Interactiunea umana, transformata, nu numai cu pretul ridicolului… Autentica sau deformata.
Ziceam ca sunt de ani intregi pe internet. Ca sa-l citez pe un foarte bun prieten, care spunea asta despre el, dar mi-o insusesc, caci mi se potriveste si mie perfect, “eu locuiesc pe internet“. Daca ma cautati, acolo ma gasiti. E mai sigur decat orice alt mod de a lua legatura cu mine 🙂

In zorii internetului, am intrat in online cum as intra intr-o incapere cu necunoscuti. Si am procedat cum as fi procedat in viata. Eu sunt deschisa, directa, nedistorsionata. Vorbeam ca-n viata (frumos, politicos), ma prezentam ca-n viata. Raspundeam ca-n viata, si-mi aparam crezurile, ca-n viata. Eh, am invatat multe intre timp. Am invatat retinerea… M-am lovit de tipologii umane extrem de diverse, pe care poate ca in viata nu avusesem cum sa le intalnesc, deoarece realul este mai structurat in categorii (sociale, profesionale, etc). Naiva, am pus suflet. Am suferit cand niste neghiobi ma injurau. Atunci nu stiam destule cat sa inteleg ca era defularea lor, pentru ca in real nu valorau adesea nici o ceapa degerata. Am cunoscut oameni care isi faurisera complet identitati si-si construiau mitomanic trecuturi inventate. Din plictiseala de a-si trai viata. Din incapacitatea de a-si schimba viata. Din neputinta de a-si ameliora cotidianul. Din frustrarea de a nu putea fi nici macar 10% din ceea ce si-ar dori.
Am vazut amoruri online, sfasieri online, ba chiar maternitati online (o sa ramana de pomina “copilul” Tiei si al lui Bebe — ea isi faurise o poveste, ca are un copil, ca va naste, ba chiar ne-a trimis poze… Era o fabulatie completa a unor minti bolnave. Nu mai putin adevarat insa este ca s-au cunoscut si ca el a bagat cutitul in ea).
Am ascultat verzi si uscate. Am vazut oameni disonanti. Am vazut creatori de identitati pe banda rulanta. Am vazut ce inseamna sa fii atat de singur incat sa te agati de necunoscuti si sa iti creezi niste legaturi care sa-ti justifice existenta ca individ. Am purtat zeci, sute de ore de discutii aberante. Nu din partea mea, ci din partea interlocutorilor… Eu, asa cum v-am spus, am fost veritabila, mi-am aparat ideile, mi-am trait trairile (reale). Intens. Ca si-n viata.
Am rezistat asalturilor unei intregi pleiade de ciudati, disperati, insigurati. Si apoi, plictisindu-ma de a le tot raspunde repetitiv ca nu sunt disponibila, am decis ca vreau sa fiu barbat pe internet. Si am fost barbat 2 ani. Un barbat foarte credibil. Ma saturasem sa trebuiasca sa explic mereu ca nu vreau nimic, nu astept nimic, nu-s disponibila, lasati-ma. Asa ca am devenit barbat, ca sa-mi recapat linistea. Si a fost ok si perioada aceea. Castigasem linistea mentala, castigasem timp (nu mai trebuia sa explic ca nu-s dispusa la nimic). Si puteam discuta doar chestii interesante, pe care mi le alegeam.
Partea buna a internetului este ca am cunoscut oameni extraordinari. L-am cunoscut pe AM, am cunoscut-o pe F, si am mai cunoscut alti cativa oameni de existenta carora ma bucur. Evident ca nu am ramas in online, cu acestia. Am transferat relatiile de prietenie in offline… Asa cum e si firesc. Dar fara online, nu i-as fi cunoscut. Ne despartea un ocean, cel putin.
Partea buna a internetului este ca am aflat multe, am discutat multe, am schimbat multe idei. Am invatat multe. Si despre lucruri, si despre viata, si despre oameni.

Cum v-am spus, am traversat multe etape. Cea de deschidere, cea de retinere. Cea de ascundere a identitatii sub una a unui barbat (ca sa fiu linistita). Am traversat etapele: eu sunt eu, eu sunt incognito, eu sunt Jack… si inca alte cateva.
Am invatat multe. Asa ca stiu… Asa ca oamenii ma fac acum doar sa zambesc. Zambesc in fata comportamentelor deviante. Recunosc ce-am mai vazut. Zambesc in fata celor care se agata cu tot dinadinsul de oameni “cunoscuti” acum 15 zile… Ma intristeaza singuratatea lor, si disperarea (poate chiar neconstientizata), care ii face sa se arunce asa, si sa se apropie de niste totali straini. Zambesc in fata celor care reactioneaza fara sa judece situatiile, fara sa cunoasca oamenii, fara sa inteleaga macar discutiile. Interactiunea disperata. Interactiunea de dragul de a interactiona. Interactiunea pentru a face, pentru a spune ceva, pentru a-ti justifica existenta, pentru a parea ca ai noima. Interactiunea cu orice pret, chiar cu pretul ridicolului. Interactiunea doar pentru “a te baga in seama“. Pentru a arata ca spui, necontand ce spui. Cu asta sunt cel mai putin de acord, pe asta inca o taxez cu severitate. Asa cum in viata nu deschizi gura daca n-are sens sa o faci, nici in online nu ar trebui. Iar daca unii o fac… o fac pe pielea lor. In online esti inca si mai mult ceea ce spui decat in viata reala. (unde si comunicarea non-verbala are o contributie destul de mare).

Alta specie care bantuie internetul in prezent este militantul online. Atentie, n-am nimic cu cei care militeaza pentru crezuri profunde pe care le au. Pe aceia ii respect si ii stimez. Pe cei care exprima ceea ce cred (chiar daca ceea ce cred ei e diferit de ceea ce cred eu), ii respect. Insa am oroare de net-activistii inchipuiti, de cei care “apara” niste idei pentru care nu s-ar deranja sa iasa nici macar din casa.
Eu sunt pe net exact ce sunt si-n viata. Sunt eu, cu calitatile si defectele mele, cu pasiunile si trairile mele. Sunt eu, visceral. Complet deschisa, complet la vedere. Eu, asa cum sunt. Pe internet nu-mi rezolv frustrari, anxietati si nu-mi tratez disonante prin plasmuirea unui alt caracter, diferit de esenta mea profunda. De asemenea, ma feresc de ne-autenticitate la cei din jurul meu. Ma tem si fug de inconsistenta, inconsecventa, ipocrizie. De cei despre care scriam mai devreme, aceia care se bat cu pumnul in piept in virtual pentru cauze pentru care nu ar defila pe asfalt nici 2 minute. De felul meu sunt pasionata si militanta. Pun suflet in ceea ce fac, sau nu fac deloc. Asa ca  imi permit sa-i judec pe cei care afiseaza tot felul de credinte si pareri, pe care in adancul nu dau 2 bani, si pe care nu le-ar apara cu pieptul dezvelit. Si nu ii vreau in jurul meu. Vreau doar oameni integri, intregi, adevarati! Chiar daca nu au aceeasi parere ca mine. O respect pe a lor, dar sa fie autentica.

Acum, internetul s-a modificat. E altfel. E mult mai complex, mai complet. Retelele de socializare iti permit sa existi online asa cum esti offline. Sa incarci sute, mii de poze cu tine si cu prietenii tai, daca vrei. Dar si sa nu o faci, si e la fel de ok. Iti permit sa iti exprimi placerile, sa iti strigi revoltele. Sa iti arati pasiunile. Sa fii tu, pe cat de complet vrei sa fii. Daca vrei. Daca nu, ramai ca in zorii internetului… un personaj, nu o persoana. Si e ok si asa, eu tin mult la libertatea fiecaruia, iar limitele libertatii si le seteaza fiecare. Important, insa, in ochii mei, este sa fii autentic. Nu sa zbieri pentru crezuri pe care le uiti instantaneu…. Autenticitatea  e adevarata valoare. Simplu. In online, ca si-n offline.