perdea

Sa spun din capul locului ca sunt o ferventa militanta pentru tehnologie, pentru noile mijloace de comunicare, pentru internet, telefonia mobila, laptopuri, orice ce ne poate facilita viata si comunicarea. Cred ca evolutia inseamna si asta. Mai cred ca nu exista pericol de nimic (nu am chef sa enumar marile acuzatii aduse computerelor, telefoanelor mobile, internetului), si sunt gata sa duc o discutie argumentata in favoarea acestora. Eu cred ca sunt doar unelte care ne ajuta, ne fac viata mai usoara, si sunt deplin pentru ele. Insa zilele acestea m-a ingrozit ceva… Cuiva i-a murit o persoana draga. Si s-a trezit cumva cu durerea « la vedere », expus, desi poate n-ar fi dorit sa fie asa. Traim intr-o vitrina, fie ca o facem voluntar sau involuntar, mai putin sau mai mult, mai acoperiti sau mai descoperiti, cu masti sau fara, costumati sau dezvaluiti, cu bariere sau fara, cu perdele sau fara. Multimea iti devoreaza sentimentele, se hraneste cu bucuriile tale. Multimea iti vede durerile, indiferent cat incerci sa le ascunzi. Le ghiceste si… Am spus intotdeauna ca exista o perdea groasa intre intim/privat si public/aratat, o perdea pe care am grija sa o plasez atent. Pentru priviri superficiale, ar parea ca nu exista aceasta granita, posesorii acestor priviri uitand ca orice postare despre ciocolata, pantofi, rochite, starea vremii, este, din partea mea, o futilitate voita, tocmai pentru a proteja ce este mai intim in interiorul vietii mele. Altii merg pana la a critica usuratatea lucrurilor pe care aleg sa le scriu (plangandu-se, insa, cand aleg sa nu le mai scriu). Ele au insa un rol si o noima. Acela de a plasa perdeaua suficient de opaca, de a parea deschisa fara a fi deschisa dincolo de granita de intimitate. Dar in fata mortii, oare n-am fi toti intr-o vitrina, indiferent de grija de a plasa draperii si obloane in fata ferestrelor?   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Pentru mine a fost un an agitat. Un an in deplasare. Trei luni deodata, si sapte saptamani spre sfarsit, asta socotind doar plecarile « mari ». Suficient cat sa ma simt in vizita la Bucuresti, si sa nu ma prea « asez ». Casa mea  a fost mai mult decat niciodata in suflet. Acasa, la casa « concreta » din Bucuresti, mi-au murit plantele 🙁 Dar mi-am cumparat plante peste tot unde am stat. Si farfurii 🙂 si mai ales lampi…. 🙂 Fiecare oras cu lampa lui. Din pacate, fara Aladin si fara duh… si fara covoras zburator, desi m-ar fi ajutat la toate drumurile… Si cate mii de kilometri… nu-i mai numar 🙂 Am iubit, am gandit mult (cat am putut gandi in afara sferei profesionale care m-a absorbit foarte mult anul acesta). Mie, anul mi-a adus doua victorii, de care m-am bucurat enorm. Si a mai venit cu o ridicare de val de ceata de pe ochi, asa, ca o iluminare. Am ras mult, am si plans (suficient). Am scris mai putin, si asta e o neimplinire. Pentru ca respir mai putin cand nu scriu… In 2013 stiu ca o sa fie bine 😉 Va urez (si-mi urez) sanatate, senin si iubire. Restul se construiesc… Je vous souhaite une année rouge 😉 Rouge passion. « Red emocion » 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It