Creionul magic

creioaneSa ne intelegem, mie imi place mult sa stau in medii masculine, din cauza subiectelor discutiilor. Intr-o adunare de fete (adunare zic, nu doua-trei-patru fete, ci de la 5 in sus, numai fete), discutiile sunt despre machiaje, pantofi, rochite, ce-a mai facut nesimtitul, copii, maternitate. Eu sunt cocheta si-mi plac pantofii si rochitele, dar nu pot reprezenta un subiect de discutie mai mult de 10 minute 😉
Cu baietii vorbesti altfel, altceva. Sigur, si cu ei vorbim de femei, motoare si masini. Dar dincolo de asta, cu ei vorbesti politica, filosofie, idei, literatura. De pilda, ultima oara, eu am vorbit aproape doua ore cu un barbat (jurist), despre de ce e aiurea sau nu sa se aplice codul civil din 1865, noi fiind intr-o adunare masculina.
In fine, toata aceasta luuuuuuuuuuunga introducere ca sa va explic ca am ajuns sa scriu o postare de blog despre creioane de ochi, desi nu consider ca reprezinta, in mod normal, un subiect :))))
Ei bine, iata-ma scriind despre creioane. Le iubesc demult, de la prima vedere. Creioanele de ochi de la Bourgeois. Imi place tot: culorile, textura, durabilitatea, felul in care se folosesc (usor). Sunt bulimica la cumparat creioanele acestea. Ma opresc cu greu sa nu iau TOT. Duminica trecuta mi-am mai cumparat 2. Am inceput sa ma dau de luni cu unul (cel verde, din dreapta), si toata lumea ma intreaba cu ce m-am dat (cu eyeliner? cum de tine? ce frumos e!). Ei bine, e un simplu creion, dar ma rog, nu simplu, e un creion magic de la Bourgeois 😉

Tine 15 ore, fara sa se intinda, fara sa se stearga, fara sa para altfel decat dimineata, la aplicare. Nu va inchipuiti ca zic ca tine 15 ore pentru ca scrie pe el (habar n-am daca si ce scrie). Tine 15 ore ca am incercat eu, mie atat mi-a tinut, pana am revenit acasa si m-am demachiat. Poate ca tine si mai mult, cine stie.
Una peste alta, daca vreti un creion cu miracol, acesta este…. 🙂
Acum astept sa ma duc sa-mi mai cumpar…. 😉

ps. cele din fotografie sunt doar cele cu care umblu zilnic in trusa de farduri din poseta. Toate imi plac, fie ca sunt Waterproof, Smooky, Metallise, Contour XL… toate

Fisuri

cupluAud o poveste, in dupa-amiaza aceasta. Ca exista niste fete disperate dupa shopping (nimic rau pana aici, ma incadrez si eu, cred), iar iubitii/sotii lor, disperati, la randul lor, dar disperati de disperarea lor dupa shopping. Iar ele au ajuns sa introduca in casa ceea ce cumpara, prin garaj. Ca sa le faca “nevazute”. Fara prea multa gandire, am exclamat spontan, auzind povestea: “Asta e, dincolo de faza exterioara, care pare dragalasa, una din cele mai importante zdruncinaturi (falii, daca vreti) a vietii de cuplu.” Si da, ma gandesc serios ca daca as ajunge vreodata sa-i ascund lui ce cumpar, sau in general, sa-i ascund CEVA, atunci… e un semn important ca acest cuplu nu prea are sens…
Nu, nu sunt putin flexibila. Sunt foarte flexibila, sunt unul din cei mai indulgenti si fara limite oameni, fara ingradiri si fara rigiditati, dar pentru mine, minciuna nu e compatibila cu iubirea. Azi il mint despre pantofi, maine despre unde plec, poimaine… ce? In plus, de cand ma stiu, minciuna mi se pare o lipsa de respect. Iar pentru mine, iubirea contine admiratie si respect, in afara de alte ingrediente.  Adica nu prea poate sa existe asa ceva. Plus ca iubirea inseamna si cunoastere, si intelegerea celuilalt. Daca el nu ma ingaduie cu gandurile mele, in cap, cu placerile mele in suflet, si chiar si cu rochite si pantofi… inseamna ca nu prea are rost cuplul in cauza. De ce ai ramane intr-un astfel de cuplu? ca sa te prefaci toata viata ca esti altceva? cum am spus mai sus: azi o rochie, maine o intalnire, poimaine… Nu cred ca e o cale cu intoarcere, ci are sens unic. Fisuri, fracturi, falii, inaintea marii daramari a “constructiei”.

O poveste cu un catel

Un catel, asa cum toata lumea stie, isi iubeste stapanul neconditionat si foarte tare. Sunt nenumarate povestile care ilustreaza fidelitatea patrupedelor cu ochi umezi si botic rece. Nenumarate povestile in care catelul si-a urmat stapanul pana la mormant si dincolo de el….

Catelul se bucura intotdeauna cand vii acasa. Da din coada, sare in sus, sare pe tine, se gudura, te pupa, te linge! Si este un miracol mereu repetat. E mereu acolo, te iubeste si ti-o arata. Te asteapta, fidel. Iar ochii sai sunt intotdeauna plini de dragoste. Si-ti cere putin, atat de putin! O bucatica de mancare, un alint. O plimbare, un zambet si o mangaiere.

Pana cand, dintr-un motiv sau altul, incepi sa-l neglijezi. Sa vii mai tarziu, sa pleci mai des, sa lipsesti mai mult. Fiecare plecare a ta ii frange o bucatica de suflet, oricat de fidel iti este, oricat de mult te iubeste. Fiecare plecare ii toarna in suflet picaturi de amar. Cu sufletelul sau de catel, suparat, cu o suparare cum numai fiintele iubite pot avea, o suparare impregnata de dragoste si de fidelitate, iti roade pantofii, iti roade cartile, iti roade, poate, chiar, mobila. Poate chiar face pipi pe gresie. Desi ti-e fidel… desi te iubeste dincolo de orice tagada.

A fost o poveste despre un catel, care isi iubeste stapanul. A fost o poveste despre un catel cu ochii umezi. Cateodata tristi.  A bon entendeur, salut!