Google+ si geolocalizarea

Am de ceva timp cont pe G+. Era firesc, pentru ca am fost utilizator beta la Gmail, inca din 2004, sunt unul din primii romani cu cont pe Twitter, august 2007 (trebuia sa vad cu ce se mananca- interes profesional- dar nu m-a prins deloc). Bun. La prima vedere, nici G+ nu ma prinde, si ii gasesc multe neajunsuri. De altfel, am pariat pe faptul ca va esua (mai precis pariul e ca nu va depasi FB in 2 ani). Pariul ajunge la “maturitate” pe 13 iulie 2013. Om trai si om vedea. Eu ma bazez pe diverse chestii, nu numai pe o parere personala. In primul rand pe faptul ca, exact ca in cazul telefoniei mobile, oamenii se aboneaza in reteaua de telefonie unde sunt abonati prietenii lor. Asa si in retelele sociale. Iti faci cont unde sunt deja prietenii tai. Majoritatea prietenilor sunt acum pe Facebook. Pana sa se produca fenomenul de portabilitate (din telefonia mobila), respectiv migrarea, va dura destul de mult. Oamenii sunt acolo, (in FB) cu liste facute, poze incarcate, content creat, prieteni stabili, obiceiuri deja create, automatisme asimilate…. Prea mare deranjul sa migreze.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu aici. G+ are serviciu de geolocalizare. Si dau eu click dimineata ca sa explorez, sa vad ce e, cum e, curioasa de orice chichita tehnica.  Booon. Si-mi afiseaza fix strada mea. Mda, foarte tare. Si ce am visat azi noapte nu-mi spune G+? Sau daca am dormit pe partea stanga sau pe partea dreapta? O sa avem senzori si-n pat….

Scenariu: dimineata, deschizi laptopul, te conectezi la Google si o voce iti recita: “Buna dimineata, astazi este 2 august 2011, afara este senin si o temperatura de 20 de grade. Noaptea trecuta ati dormit 5 ore si 22 de minute, din care 3 ore 47 pe stanga si 1 ora 35 min pe partea dreapta. Timp de 18 minute ati visat o calatorie in Tibet, timp de 21 de min v-ati visat iubitul. Nu v-ati trezit nici sa mergeti la baie, nici sa beti apa. Ati dormit dezvelita. Atentie, daca maine dormiti dezvelita din nou, veti raci. Coordonatele dvs sunt: latitudine… longitudine… Astazi, urmatoarea deplasare se va efectua la adresa… unde veti petrece…. ore. Aveti o intalnire la ora… pe strada…. Atentie, astazi trebuie sa cumparati lapte si ciocolata, ieri ati mancat-o pe ultima. Aveti o oferta la…. vedeti in dreapta, in email, in publicitatea contextuala. Sa aveti o zi buna! Observatii: stim ca mergeti cu viteza cam mare si beti cam multa cafea. Riscati sa trebuiasca sa va afisam publicitati contextuale de comenzi taxiuri, respectiv de cabinete medicale. Sa aveti succes, pana la urmatoarea conectare, in cateva ore. Ah, ca era sa uit: beti mai multa apa plata!

Acum, dincolo de gluma, mi se pare grav. Una e sa fac eu check in cand vreau [CAND VREAU] pe foursquare, unde vreau, alta e sa-mi ia urma automat. Deci in G+ apesi un buton, iti zice pe ce strada esti, si o publica automat….Mai grav de atat e ca ei stiu unde sunt eu in orice moment. Chiar mi se pare teribil… desi  sunt pro internet, pro online si interactiune. Eu sunt cea care visez sa putem fi online fara device, sa avem o comanda mentala prin care sa fim on/off. “Go online”, si gata, esti conectat direct mental, ii dictezi ce sa scrie si unde. “Go offline” si te deconectezi. Dar desi imi doresc ca solutia asta sa devina reala, eu tin foarte mult [si] la offline, la intimitate, la privat, la notiunea de anonimat protejat si de personal. Dar, vorba unui prieten: “Unde te trezesti? vrei intimitate? ei iti dau motor de cautare gratuit, email gratuit… Platesti ceva?”

Later edit: Apropo de spionajul lor in viata noastra: ma gandeam ca, intr-un fel, sunt “obisnuita” cu asta, “de mica”. In Franta bancherul meu stia exact ce produse de finantare sa-mi propuna, cat e de probabil ca dau inapoi banii, si in ce fel. Acolo, platind aproape orice cu cardul, mai putin painea, bancile iti fac un profil psihologic relativ exact. Caci el stia cum mi-a evoluat salariul timp de sase ani,  daca sunt un temperamant cheltuitor sau un temperament econom, stia daca-mi dozez bine banii de salariu sau daca-i fac praf , stia cati bani dau pe carti si produse culturale, pe haine, pe restaurant, pe benzina, pe vacante, daca merg la Auchan, la Continent, la Mammouth sau SuperU, daca inchiriez barca, daca imi cumpar echipament sportiv sau nu, daca beau cu precadere vin rosu sau alb, de cate ori pe luna merg la cinema, cat vorbesc la telefon, daca-mi plac gadgeturile sau machiajele, daca am marci preferate si care sunt acestea… Si altele, si altele…. Dar, in continuare, eu sunt adepta ferventa a platii cu cardul, desi ofera o trasabilitate sporita a vietii mele. Si intr-o dimineata, ma voi trezi, si din laptop va iesi o voce care va spune: “Buna dimineata, astazi este… , afara este senin…

Un cutremur, doua cutremure

M-am trezit si eu sa dorm (ca sa spun asa, hihi) 12 ore exact in ziua cand a fost cutremur 🙂 Desi am somnul usor, nu am simtit nimic, chiar nimic. Nu cred ca-i de mirare, in masura in care somnul acesta venea dupa o saptamana de nopti albe. Luni-marti maraton de nesomn (40 de ore), apoi 3 ore de somn, si cam tot asa.

Culminand cu joi, cand mi-a fost rau fizic si am vomitat la birou, desi nu prea aveam ce, ca nici de mancat n-am mancat saptamana asta. Ciudat, caci eu sunt foarte rezistenta fizic, nu mi-e rau cu una cu doua, ba chiar nu mi-e rau deloc. N-am nici antinevralgic in casa, de cand ma stiu. In fine, spre sfarsitul saptamanii, de extenuare si ne-rezistenta,  am dormit 12 ore. Si au programat astia cutremur in timpul somnului meu :))

Timpul scrisului este unic

Cand scriu, acela este un moment ne-interschimbabil. Nu e o piesa de lego care poate fi plasata oriunde, si in locul careia poate fi plasata alta, de alta culoare. Nici nu stiu exact cum sa exprim asta. Dar trebuie sa o spun, in fata mirarii unor oameni… Cand scriu, acel moment este special. Minutele, zecile de minute, orele poate (desi scriu repede), in care scriu, nu ar putea fi alocate altei activitati.
In acele momente, daca n-as scrie, as face oricum tot ceva pentru mine. As citi, as asculta muzica. As gandi sau as picta. As face ceva frumos pentru sufletul meu.
Nu, cand scriu, nu pierd timpul. Din punctul meu de vedere, e momentul cand pierd cel mai putin timpul. 
Daca n-as scrie, nu, n-as munci in acel timp.
Daca n-as scrie, nu, nu as merge la cumparaturi in acel timp.
Daca n-as scrie, nu, n-as avea indeletniciri casnice in acel timp.
Daca ma intreb ce as face in acel timp, nu gasesc decat un raspuns: as scrie!

Cand oamenii isi inchipuie ca as putea face orice altceva in loc sa scriu, ei bine, NU, n-as putea face nimic altceva. Momentul cand scriu e doar acela in care scriu. Nu e un moment oarecare. Nu e un timp oarecare, pe care il umplu scriind, asa cum l-as putea umple facand altceva. Momentul in care scriu e PENTRU SCRIS. Si ma si mir ca trebuie sa explic asta. Ma simt aproape neputincioasa sa explic. Mi se pare ca e un lucru atat de evident, atat de firesc!
Uite, de pilda, acum. E 4 dimineata. Nu e un moment cand as face altceva. Stinsesem acum aproape 2 ore lumina, ca sa dorm. M-a chemat scrisul. A trebuit sa aprind lumina si sa scriu… (nu numai ce scriu acum, dar daca tot exista nelamurirea asta, hai sa incerc sa descriu cate ceva). Nu m-as fi trezit din somn in toiul noptii ca sa fac orice altceva… Nimic altceva nu m-ar fi tras de maneca, nu m-ar fi trezit, nu m-ar fi chemat! Scrisul da. Dar scrisul e pentru mine ceva special. Ca un alt fel de a respira. Dar e dintre actiunile vitale! E o nevoie viscerala. Si in niciun caz o indeletnicire ca celelalte.