16 ani si-o secunda

Asta e, nu cred ca am ce sa fac. Trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca parca am, cateodata, 16 ani. De fapt, aproape intotdeauna parca am 16 ani…. Asa-mi amintesc de mine si acum 5 ani, si acum 10 ani, si acum 15.

Ma simt stangace, podidita de emotii, paralizata de ele, nestiind cum sa le manevrez, cum sa le stapanesc, cum sa le manuiesc, cum sa le imblanzesc. Brusc, ma simt paralizata, legata de maini si de picioare, cu sufletul palpitand in stomac, pulsand puternic. Imobilizata. Eu, asa de “brava”, de curajoasa pana la inconstienta, cea care ma arunc in tot felul de imprejurari grele si careia nu-i e teama de lucruri dure, de conditii extreme si de munca grea, ma simt brusc o fetita care nu stie de unde sa apuce intamplarile.
Pe de o parte sunt neinfricata, cu o imagine exterioara calma, puternica si hotarata, ca si cand as manca oameni pe paine la micul dejun, pe de alta parte zici ca-s fetita cu chibrituri. Am sufletul cat un puricel si privirea speriata. Sunt coplesita de emotii si de timiditate, si nu pot misca, ca si cand nu stiu ce si cum sa fac.
Uneori, momentele acestea sunt inconfortabile, le simt pana la durere, cu teama si incordare, dar efectiv e ca si cand nu pot sa ies din ele.  Ma simt prizoniera intr-o fetita. In acele momente ma privesc in oglinda. Si nu ma regasesc. Din oglinda se uita la mine, zambitoare, cu intelegere, dar condescendent, o femeie blonda, blanda, puternica.  Iar eu nu ma regasesc in ea, cel putin nu acum. Astazi, eu sunt fetita cu chibrituri, imi palpita sufletul in burta, si-mi vine sa plang de emotie. Atunci nu ma mai uit la ea. Intorc privirea si ma uit inauntru.  Si ma simt ca la 16 ani, cel mult. Si pentru ca nu pot sa schimb asta, aleg sa ma bucur! Asta e, ma impac cu ideea! Am 16 ani. 16 ani si o secunda. O secunda de eternitate, caci e …

Tu

In toate oglinzile in care imi caut imaginea, te vad pe tine. In oglinda de la baie, unde ma machiez dimineata, imi surazi tu. In oglinda din camera, in care ma privesc cand ma imbrac, ma privesti adanc. In oglinda de pe hol, unde arunc o privire rapida inainte sa ies pe usa casei, spre drumurile zilei, imi faci complice si incurajator cu ochiul.
In ochiurile de apa de dupa ploaie, vad chipul tau. In vitrinele magazinelor, pe tine te vad, zambindu-mi. In geamurile masinilor pe langa care trec, in retrovizoarele acestora, pe tine te zaresc. In bucatile de cer senin, chiar si printre nori, surade imaginea ta. Pe tine te vad cand privesc luna, ca sa nu mai vorbim despre soare, care clar esti tu. In mare sau in ocean, pe tine te vad. In rauri si in lacuri, oglindita, imaginea ta. Tu, intr-o mie de chipuri, ma insotesti oriunde m-as duce. Iti vad ochii si trasaturile reflectate in bucatile de otel ale cladirilor moderne, in peisaj citadin, dar si in paduri, in toate apele intalnite in cale. Esti tu, cu ochii tai adanci si stralucirea chipului tau. Ca si cand ma veghezi.

De fapt, stii ce? Inchid ochii si te vad. Tu nu esti in exteriorul meu, ci in mine. De aceea te port oriunde m-as duce. Pentru ca mi-ai intrat in suflet. Adanc. Si te am acolo.  Si mi-e bine.

Pe mine mie reda-ma

Pentru ca vroiam sa ma regasesc. Pentru ca vroiam sa ma uit in oglinda si sa nu ma mai urasc. Pentru ca vroiam sa-mi reamintesc ce stiam despre mine. Pentru ca vroiam sa stiu din nou ca sunt inteligenta, cu mult peste medie, ca sunt om bun, ca sunt draguta. Pentru ca vroiam sa stiu din nou ca sunt un om valoros. Pentru ca vroiam sa simt din nou toate astea. Sa le simt din interior, cu acea certitudine linistita pe care nimeni si nimic nu o poate zdruncina. Sa le simt senin. Sa fiu eu, in acord cu mine.
Pentru asta aveam nevoie de mine cu mine insami. Atat. Fara le train-train habituel, adica obisnuintele “prea obisnuite” de acasa.
Pentru ca nu mai vroiam sa ma podideasca plansul atunci cand aud “cand ai inteligenta si fizicul tau cel mai bun lucru mi se pare sa iti dai singura tie insati un mare sut in fund!” Si nu, nu plangeam pentru sutul in fund, ci pentru imaginea pe care altii o au despre mine (“inteligenta si fizicul tau”, si acum cateva zile, altcineva “scrii foarte frumos, uman, cu neasteptat de putine clisee“, si alte si alte lucruri bune despre mine spuse de atati alti oameni in ultimele saptamani….).
Si cel mai rau, cel mai cumplit este, ca, dupa ce am crezut ca depind de aceste “confirmari” exterioare pentru a merge mai departe (si era rau si asa), am constatat de fapt, ca ma podideste plansul pentru ca nici acele confirmari nu le pot accepta. Pentru ca ele sunt mult prea diferite de imaginea pe care o am eu acum despre mine. Si nu le pot accepta, nu mi le pot insusi. E ca si cum le-as fi furat. Ca si cum nu-s ale mele. Ca si cum nu le merit, ca si cum nu-s despre mine. Ci despre un altcineva, care semana candva cu mine. Plangeam imaginea pierduta, pe care nu o mai pot regasi. Stiu ca ma stiam si eu asa. Si nu ma mai stiu….si ma doare. Ma simt de ceva vreme ca ratusca cea urata, si ma comport ca atare. Si e dureros, extrem, mai ales ca am amintirea unui om care darama munti, care cucereste orice si pe oricine, care rade si ii face si pe ceilalti sa rada. Un om frumos, inteligent si implinit. Cum m-am trezit in pene de ratusca urata?
“Pe mine mie reda-ma.”

E bine. Azi m-am trezit devreme, am mancat 3 mese (miracol, adevarat miracol, cred ca din copilarie n-am mancat trei mese! iar in ultimul timp mancam o data la 24 sau chiar 48 de ore). Am stat cu mine, m-am gandit. Am incercat sa fac pace cu mine. Sa reinvat sa ma iubesc. Sa reintregesc partile ciobite, afectate, sparte, din mine. Sa ma regenerez, ca in scena aia din Terminator, cand Swartzenneger isi reface mana integral, ca noua. (ce comparatii romantice am… metafore, ce mai incoace-ncolo!)

Mi-am pus fundul in nisip pentru prima data pe anul asta, m-am jucat cu orizontul. Am respirat aerul sarat. Am citit. Am zambit. Nu mult. Reincerc, usor.

La intoarcere, m-am uitat in oglinda. Nu am mai vazut un om pe care-l urasc. Am vazut o fata draguta, am vazut o fata blonda, vesela, cu un suras larg, pusa pe ghidusii. Nu e inca bine. Dar e spre bine. Nu stiu daca va fi de ajuns. Dar e macar ceva. Azi am terminat de citit o carte. Si… asta seara mi-am zambit in oglinda.