Uniforma

Am fost un copil cuminte, prea cuminte, disciplinat. Din dorinta, nu din pedeapsa. Din alegere, nu din constrangere.
Si azi, respect ierarhia. Sunt si azi cuminte si disciplinata. Din dorinta proprie. O singura problema am: trebuie sa simt (sa recunosc cu toate simturile, instinctiv) ca ierarhia este corecta, ca merita, ca e fireasca. Altfel… nu prea.

Exif_JPEG_PICTUREBine, nu asta era subiectul. Ajunsa in Franta, la 18 ani, proaspat iesita din comunism, abia dadusem la o parte perdeaua de fier, cum ar veni, si pasisem in lumea libera. Ei bine, inainte de 89 noi n-aveam blugi. Adica aveam, unii dintre noi, de prin diverse locuri. Dar asa, in general, nu erau, asimilati cu lumea occidentala fiind. Eu aveam, adusi de mama 😉 Si purtam des.
Odata sosita in Franta, n-am mai purtat niciodata blugi, ani intregi, {poate aveam o pereche, singura, ratacita prin dulap}, decat de cateva ori pe an. Puteai sa faci cruce rosie in calendar cand ma vedeai pe mine in blugi, de altfel, colegii mei de redactie (mai tarziu), ma primeau cu exclamatii cand ma vedeau imbracata asa, neobisnuiti fiind. Dintr-un simplu motiv, pe care rar l-am dezvaluit… pai blugii erau o alta uniforma. Asa au vazut-o ochii mei de copil, de 18 ani, ajunsa acolo, in acel renumit Occident. Baieti ca si fete, indiferent de sex, deci, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, indiferent de anotimp, deci, imbracati in blugi. Acum spuneti-mi mie ce era asta decat o ALTA uniforma? Eliberata de prea curand de uniforme, am dorit sa NU mai imbrac uniforme. Am boicotat blugii. Nu in mod extremist. Purtam de cateva ori pe an 😉 atat. Poate datorita acestor obiceiuri vestimentare mi s-a spus “madame” mult prea repede, si ma enervam, caci mie “doamna” nu mi se pare de bine, ci “domnisoara” 😀 Plus ca aratam copil de-a dreptul 🙂

Aveam o gluma, dupa. M-am casatorit la 24 de ani. Si spuneam: “cum mi s-a spus madame pe nedrept 6 ani, sa mi se spuna mademoiselle timp de 6 ani.” 😀 Am de luat, cum ar veni 😉

Dincolo de glume, uniformizarea ma sperie. In orice. In vestimentatie, in comportament, in limbaj, in vorbire. E stavila in calea libertatilor. Bine, din pacate, multi indivizi nici nu-si pun problema sa “se demarcheze”, sa traiasca, sa fie liberi. Urmeaza cai batatorite, incercate, stabilite. “Mi-a zis mama ca ustura. Focul arde.”  Si nu gandesc cu propriul cap… sa cantareasca ce isi doresc, ce e mai bine pentru ei.

Mai tarziu… ditamai personalitatea formata, vin in Romania, la 27 de ani. Si aud: “o femeie la varsta ta nu se imbraca asa... ” Pai pana si expresia “o femeie la varsta ta” ma scotea din sarite. In Franta, la 27 de ani s-ar fi spus: “o fata la varsta ta“… 🙂 Problema de perceptie… Cat despre ce trebuie sa facem cand avem o anumita varsta… asta ma scoate de-a dreptul din minti. Singurele limite pe care mi le impun sunt ale bunului simt, ale decentei, ale cutumelor locului (in masura in care interactionez cu un anume mediu, atunci respect regulile jocului, este firesc). In rest… libera. Jos uniformizarea mintilor! Respect traditiile si ierarhia, si sunt cuminte. Dar doar in masura in care nu impietez pe libertatile altora. In rest, nu asteptati de la mine sa port uniforma. Jamais. Niciodata. Never. Nunca.

ps. o exceptie: daca ma inrolez intr-o armata, sunt soldat. Disciplinat, fidel, loial.  Dar ma inrolez de bunavoie, sau ca urmare a unor situatii cantarite de mintea mea.

 

Obisnuinte

SozopolN-ar trebui niciodata sa ne creem obisnuinte. Obiceiuri. Pentru ca, in functie de cum evolueaza lucrurile, acele obisnuinte vor da nastere la rani.
Obisnuintele dau iluzia unui confort psihic. De fapt, sunt doar premise ale unor rani, mai mult sau mai putin adanci.
Nu trebuie sa ai “cafeneaua preferata”, “restaurantul preferat”, aleile preferate din parcul preferat, strazile obisnuite pe care mergi, traseul obisnuit spre incolo sau spre dincolo, sms-ul de dimineata, sms-ul de seara, sms-ul de pranz si cel de dupa-amiaza.
Nu trebuie sa mergi in aceleasi locuri, sa o apuci pe aceleasi cai, sa mananci acelasi lucru, sa privesti aceleasi flori in aceleasi gradini. Trebuie sa variezi, sa variezi cu disperare, ca sa te autoprotejezi anticipat. Pe cat te poti autoproteja de amintiri. Caci ele sunt acolo, se creaza oricum. Si dupa ele, hop durerea.

Aici e drumul meu spre el si dinspre el.
Aici e restaurantul la care ma invita de obicei.
Aici e banca pe care ne opream cand ne plimbam.
Aici e gradina ale carei flori le admiram.
Aceasta e melodia lui.
Aceasta e melodia pe care i-am dedicat-o.
Aceasta e cana din care a baut.
Aceasta e cartea pe care mi-a oferit-o.
Acum e ora cand ne scriam.
Acum e ora cand ne vedeam.
Acum e ora cand dormeam, ne trezeam, ne sarutam, plecam fiecare pe drumurile lui.
Acum e ora cand alegeam sa tacem.
Acesta e cuvantul pe care-l rostea.

Si inca o rana, si inca o rana, si inca un boicot al unui loc, al unui trotuar, al unui fel de mancare, al unei culori, al unui cuvant.

Curent si curente

Nu sunt genul sa urmez curente. Eu creez curente“, am spus ieri. Poate pare un pic vanitos din partea mea, dar nu e.
Cu toata umilinta si umanitatea posibile, e doar o recunoastere a unei stari de fapt.  Nu urmez curente decat atunci cand mintea si intelegerea vietii imi spun ca sunt corecte. Nu urmez curente pentru ca “trebuie” sau pentru ca asa a facut bunica, sau ca asa face vecinul. Nu urmez nici moda, atunci cand nu mi se potriveste. Nu port “ce se poarta” doar pentru ca “se poarta”. Port ce ma caracterizeaza. Tot asa, nu ma comport decat in felul meu. Respect valorile, bunul simt, politetea, insa nu merg in turma, daca nu e de mers.

Sunt clasica in sensul ca respect traditiile si familia, insa nu imprumut standarde si nu ma incadrez in tipare prestabilite, pana sa le testez cu propriile mele forte.
Am constiinta importantei miscarilor sociale si inteleg rolul si forta “turmei”. M-as alatura oricand unei “turme” ale carei valori si crezuri le impartasesc, pentru a schimba ceva. In rest, nu, n-am spirit de turma, formal, nu imit comportamente, lumea-mi spune ca sunt originala, ades, si in comportament, si in vestimentatie. Nu imprumut obiceiuri si nici clisee… Prefer sa fiu eu emitatorul unor lucruri care se transmit mai departe. Prefer sa dau tonul, nu sa tin isonul.

Dar apropo de curent… sunt intotdeauna la curent 😉