Ofertele vietii

Din invatamintele vietii: pentru ca azi nu sunt unde credeam ieri ca voi fi azi, nu mai trec niciodata, dar NICIODATA, pe langa lucruri pe care as dori sa le vad, fara sa ma opresc, spunandu-mi “voi reveni…. peste o luna/un an/ candva”. Ce e luat e bun luat.
Heart-shaped FireworksAsa am “ratat” Le Futuroscope de Poitiers, ca sa dau un exemplu concret. Si multe, multe. Mai ales pe cele care “mi se pareau” accesibile, aproape, considerand ca am oricand timp sa le vad. Le Futuroscope era la 200 km de Bordeaux unde am locuit niste ani. Preferam sa plec departe, crezand ca pentru Futuroscope voi avea tot timpul din lume. Uite ca niciodata nu avem tot timpul din lume. Si habar nu aveam vreodata ca voi reveni sa traiesc in Romania. Si altele.
Ei… lectiile vietii. Pe asta am invatat-o. Niciodata nu mai spun ca voi putea face mai tarziu, alta data, ca am suficient timp. Nu, n-am.
Acum ori niciodata.
In schimb, fraza de inceput a postarii o gandesc demult 😉 Am folosit-o cu mare succes acum niste ani (multi), sa fi fost prin 2006, cand la intrebarea (putin stupida din punctul meu de vedere) din interviul de angajare (“unde va vedeti peste cinci ani?”) am raspuns dezarmant de sincer si absolut fara locuri comune: “Degeaba as raspunde, deoarece raspunsul, oricat de nastrusnic sau optimist ar fi, nu ar corespunde realitatii de peste cinci ani. Asa cum, daca cineva m-ar fi intrebat acum cinci ani unde ma vad peste cinci ani, n-as fi descris deloc situatia de azi, si totusi, azi, cand va vorbesc, sunt fericita, si mi-e bine” 🙂
Nu aduce anul ce aduce ceasul cu alte cuvinte, iar eu sunt un om care nu ma cramponez de obiceiuri si lucruri fixe. Asa ca nu se stie unde sunt maine, daramite poimaine.
Oricum, ideea e: ia ce ti se ofera, atunci cand e langa tine. Daca nu, nu se stie daca mai “apuci” 🙂

Asteptare

fericireO vreme am asteptat sa am timp. Intepenita intre sarcini, intre dorintele altora, intre “trebuie” si “asa e bine”, si m-am tot gandit,  la momentul cand voi avea timp, ca prizonierul la evadare. Cand voi avea din nou timp.
Desi nu regret timpul cand aveam timp. Starile de inactivitate ma sperie si ma intristeaza. Si atunci de ce astept sa am timp?
Ce inseamna sa am timp? Ce fel de timp? Ce fac cu timpul pe care mi-l doresc acum, ipotetic?

Apoi mi-am adus aminte de ceea ce spuneam eu insami: cand vrei sa ai timp, cumva, ti-l faci.
Nu poti sa nu ai timp o perioada lunga, sa nu ai niciodata timp. Daca n-ai timp inseamna ca nu vrei sau ca nu ai stare, ceea ce e altceva…
De aceea, acum tot astept, diferenta este ca  nu stiu ce mai astept. Si nici nu stiu daca am timp. Sau daca nu prea am timp. Sau de fapt ce stare am. Si nici macar daca vreau sa am timp.

Prima data ca niciodata

focNiciodata nu e ca prima data.
Nici in durere, nici in bucurie.
Nici in victorii, nici in renuntari.
Cu fiecare “prima data”, betonam o particica de simtire. O resimtim intens, o consumam, dar in spatele ei ramane ca un loc cauterizat, chiar in spatele unei intense fericiri. Niciodata a doua oara nu mai e ca prima oara. Nici o palma nu mai e la fel de usturatoare atunci cand e a doua, fata de cum ai resimtit-o pe prima.
Dupa prima data, intotdeauna te astepti. Nu mai e efectul de surpriza, dezvirginarea senzatiei…

Asta nu inseamna ca nu ma regenerez de fiecare data, ca nu exista multiple “prime dati”. Nu, nimeni nu are monopolul asupra primei dati, a primului gest, a primei bucurii, a primei deceptii. In fiecare imprejurare, in fiecare poveste, alaturi de alti protagonisti, exista mereu o prima data. Dar exista o prima data si apoi…. restul datilor. Nu mai doare, in restul datilor, nu asa ca prima data. Nici nu mai e explozia… Iar asta, e si bine si rau. Bine, pentru ca se estompeaza. Rau, pentru ca eu sunt omul pasiunulor, omul lucrurilor fierbinti, prea putin pentru mine caldutele, alea da-ti-le oricui…. 🙂

Dar fiecare poveste si fiecare imprejurare are dreptul la o prima data…. 🙂 Prima data ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti.