Minune

Niciun moment nu poate fi o concluzie pentru totul. Concluzii pentru totul tragem probabil doar la moarte, sau in viata de apoi, sau… O intamplare nefericita, chiar si o serie de intamplari nefericite, nu pot conduce la concluzia ca viata nu e buna. Viata e o minune. Fiecare moment nu poarta in sine decat concluzia pentru el insusi. Cine se sperie, cine se pierde, cine se inchide, se condamna pe sine insusi.
Cateodata, ne inchipuim ca avem tot timpul din lume. Cand descoperim ca nu e asa, in loc sa traim cu viteza a sasea, la puterea a zecea, ne blocam, incremenim. Iar timpul trece si mai abitir. Orice secunda netraita la maxim e o secunda in care imbatranim dublu. Intelepciunea e legata de viata, nu de moarte,
trandafiri

Avortul

Stiu ca e un subiect polemic. Imi asum si asta, si-mi asum mai ales parerea mea. (ca in toate cazurile 🙂 )
O samanta nu este un pom. Asa nici un embrion nu este om. A condamna o femeie sa nasca este o crima. Orice venire pe lume a unei fiinte este un miracol, dar acest miracol trebuie sa fie incuviintat de doua fiinte, parintii sai. A condamna femeile sa nasca inseamna a te intoarce in pestera, si a considera ca femeia exista doar prin dimensiunea sa de fatatoare.
Sunt suficient de multe nenorocite care nasc fara sa-si dea seama ce fac, si apoi maltrateaza copiii, ii abandoneaza, sau, si mai rau, ii omoara si ii arunca la gunoi. Nu, nu am o imaginatie bolnava, s-a intamplat nu mai tarziu de azi dimineata. (nu pun link catre orori, dar asta era stire la jurnalele de dimineata: doi oameni ai strazii care cautau in gunoaie au gasit un bebelus mort aruncat acolo. Erau ei insisi oripilati si socati, asa ca inchipuiti-va cum am fost eu….)

Un copil este o minune, dar un copil trebuie sa fie dorit. Altfel, va fi resimtit ca o povara in familia in care apare (daca e familie, totusi, in cel mai fericit caz, si nu mama singura) si va suferi (fara nicio vina) toata viata. I se va pune in carca lui, faptul ca exista. Prin refuzul avortului, riscati sa condamnati si copilul respectiv la nefericire. Caci nu traim nici intr-o tara care sa poata asuma cresterea copiilor nedoriti…. asa cum vedem zi de zi.

Nu spun asta pentru ca ar avea vreo legatura cu mine. Eu NU am avortat niciodata, si nu as fi facut-o. Consider ca in secolul 21 si sfarsitul secolului 20, cand mi-am inceput eu viata sexuala, existau suficient de multe metode de contraceptie ca sa nu ajung la avort. Probabil, daca as fi ramas insarcinata, as fi facut copilul. Insa eu fac oarecum parte dintr-o patura favorizata, sa zicem…. Si informata. Si cu acces la diverse…

Insa continui sa sustin ca avortul este bun si necesar. Avortul previne unele drame. Drama este sa vezi bebelusi morti inveliti in pungi si aruncati la tomberon. Drama este sa vezi copii nedoriti maltratati, violati, malnutriti, abandonati, aruncati pe drumuri. Aceea e adevarata drama, nu renuntarea la o sarcina nedorita. Fiecare si le stie pe ale lui, de aceea cred ca e in regula sa lasam alegerea omului. Nimeni nu poate sa stie mai bine decat cel care e in situatia respectiva.
Dreptul la avort a fost un pas inainte in multe societati. Societatea franceza a fost marcata de legea Simone Veil, a IVG-ului (Interuption volontaire de la grossesse). Societatea romaneasca a fost suficient marcata inainte de 89 (cand eu eram copil), de toate avorturile ilegale practicate te miri cum si sfarsite uneori tragic.
Dreptul la avort este o dovada de civilizatie. Ca eu nu as avorta, e alta poveste. La mine tine de constiinta proprie, si mai ales de ceea ce am spus mai sus: avem suficiente metode de contraceptie ca sa nu ajungem la asta. Dar eu sunt, cum spuneam, cu acces la informatii, cu acces la resurse… din pacate, nu-i toata lumea asa.

Bazarul ca desfatare, bazarul ca blestem

Nu-mi place bazarul. In afara de bazarul din tarile arabe (pietele lor traditionale). Bazarul transferat in tarile europene, in zone turistice, imi repugna.
Tonele de gherete, tarabe, tonete pline cu nimicuri care mai de care mai stralucitoare, mai sclipitoare, mai plăsticoase, mi se par suprema ilustrare insasi a prostului gust. 80-90% dintre aceste obiecte sunt made in China. A nu se intelege ca am ceva impotriva Chinei. Dar daca iti doresti sa aduci ceva de pe unde ai fost, sigur nu bazarurile sunt o sursa. Caci, teoretic, iti doresti sa aduci ceva din locul in care esti (tara, oras, etc), si nu din China. [ma rog, eu n-o am nici pe asta cu “adusul a ceva”, consider ca bogatia cea mai mare este ce acumulez in suflet si in minte in timpul calatoriilor, observand traditii, culturi si civilizatii diferite, dar ma gandesc la cei care doresc sa aduca ceva, despre ei vorbeam]

Kitsch-ul si amestecatura de toate felurile din bazaruri uniformizeaza aceste “manifestari umane”. Nu mai e o mare diferenta intre stradutele dintr-un oras medieval (unde municipalitatea a dat permisiunea pentru bazar), si faleza dintr-un statiune pe malul marii, din oricare tara. Un alt mod de a “exprima” globalizarea cu tot ce are ea mai trist si mai jos ca nivel. Iar dincolo de sclipiciurile ieftine, paietele de prost gust, deci dincolo de aceste lucruri indoielnice, in plus, aceste bazaruri uniformizeaza si anihileaza diferentele regionale, particularitatile locale care sunt, de fapt, bogatia fiecarui loc in parte. Bazarurile, vanzand prostii cu preturi de nimic, rivalizeaza non-concurential cu artizanii locali, care trec astfel, in spate, si pierd, caci, (nu-i asa?) productia lor nu e o productie de serie, plus ca e manuala, si evident nu poate tine piept preturilor unor plastice scoase in milioane de exemplare din uzinele chinezesti.

La toate astea reflectam saptamana trecuta, plimbandu-ma prin Nessebar, zona “vechiul oras”. Nu, nu mi-a placut. Pentru ca, atatea stradute pitoresti, biserici vechi, in mijlocul marii, care ar fi putut fi o incantare si un deliciu, sunt, de fapt, suportul pentru INCA UN ALT bazar, egal cu toate celelalte bazaruri de oriunde de aiurea, unde gasesti, ingramadite, fake-uri de genti, ochelari de soare, pantofi de sport, camasi, unde gasesti aceleasi esarfe chinezesti, aceleasi plastice colorate ca peste tot. Urasc bazarurile, in tot ce au in ele de superficial si neautentic, de circ si manele.  Sufocau pur si simplu acel loc, in loc sa-l lase sa respire frumos si firesc.

Si nu-i pot intelege nici pe oamenii care cumpara fake-uri, ca tot veni vorba. Clientii acestori imitatii, de ce? Pentru ce? In ce scop? La ce le foloseste? Cui ii face bine? Te simti fericit sa arborezi diverse marci, cand stii ca produsul nu este cel adevarat? Pe cine pacalesti? Nici pe tine, pentru ca stii de unde si cum l-ai cumparat, si nici pe apropiatii tai. Cineva care are un nivel mediu de viata e putin probabil sa poata sa aiba haine, pantofi, ochelari de soare, genti care teoretic ar valora sute sau mii de euro…. Asa ca, pentru ce sa cumperi un fals? E chiar ridicol. Sa te duci sa muncesti la fabrica, in schimbul de noapte, cu tricou Puma? Cine crede? Si pentru ce? Nu e mai onest si sanatos un tricou X, frumos si cinstit, decat o porcarie care imita Adidas, sau orice? Nu pot intelege. In ruptul capului.

Ador, insa, adevaratele bazaruri. As putea sa petrec zile intregi in bazarul de mirodenii din Istanbul. Acela, de mirodenii, este o adevarata desfatare a simturilor. O explozie de culori si mirosuri, o armonie si o incantare.  Un deliciu al simturilor, mirosul, vazul, auzul, o minunatie. As putea sa scriu poeme intregi despre incantarea de a traversa acest bazar.

Nu-l inteleg, si nu l-am inteles niciodata pe un prieten al meu care locuieste la New York de ceva timp. Imi spunea ca ii lipseste “balcanismul”, prin acest termen intelegand si aceasta notiune de “bazar”. Nu pricep… e fix ce nu mi-ar lipsi niciodata. Ce inseamna idealizarea de departe… ca sa vezi.