metafore

azi este ziua dorului, si era sa ratez asta (daca auziti de vreun atentat la — SPITALUL– municipal, eu sunt aia) Revenind la ‪#‎dor‬, hai sa elaboram o trilogie. Actul 1: “De ce iti este cel mai dor?” “De tacerile in doi. Nu de cele in care nu {mai} ai ce sa-ti spui, ci de cele savuroase, de cele presarate cu rasete. Si cu priviri complice. De cele in care alegi sa nu spui, ci sa privesti, si sa zambesti.” “Mi-era teama ca o sa-mi dai un raspuns care are sa-mi placa.” Da, cred ca unul din cele mai frumoase lucruri si mai calde si linistitoare sunt acele taceri pe care ti le poti permite alaturi de prieteni sau de oamenii apropiati. Tacerile care ofera incredere. Zambete si priviri, fara sa simti ca trebuie sa mobilezi cu silabe. Tacerile privind in aceeasi directie. Un apus, un rasarit, o floare, marea. Da, mai ales marea. Liniste si calm. mi-e ingrozitor de dor si de mare Actul 2: Mi-e dor sfasietor de tine. De rasetele tale de copil inconstient, de tristetile tale, de cuvintele tale, de tacerile tale, de privirile tale, avide de mine sau pierdute in zare. Ti le iubesc deopotriva. Mi-e dor de atingerile tale, de infiorarile reciproce, frenetice, de foamea resimtita pentru tine in timp ce tu te hraneai cu mine. Mi-e dor de scrisorile pe care ti le scriam ziua, cand ma plimbam prin oras, dar cand aveam nevoie sa-ti scriu, totusi, desi ne despartiseram dimineata, ades dupa ce facusem dragoste salbatic, infrigurati de dorinta, si desi aveam sa ne regasim seara, tot pentru a gusta unul din celalalt, pentru a ne privi in ochi si pentru a ne pipai ca la sfarsit de lume. Dar simteam nevoia sa-ti scriu. Mi-e dor de bomboanele Ferrero Rocher d’Or pe care nu le-am gasit in seara aceea cu tine, dar pe care le-am gasit cu varf si indesat a doua zi, mi-e dor de frisca din cana ta de cafea, mi-e dor sa te vad mancand inghetata pe care o iubeai ca un copil. Mi-e dor de serile in care ma ghemuiam in patul tau mare, dar din care reuseam sa te imping lipindu-ma de tine, iubitoare. Mi-e dor de ochii tai adanci, de glasul tau ferm cand rostesti poruncitor „arata-mi”, mi-e dor de atingerile tale, de felul tau incomparabil de a fi. Mi-e dor de starea aceea de armonie dintre noi, de intuitia ta, de discutiile cu tine despre orice subiect, de lungile argumentatii, de metaforele tale si ale mele, pe care mi le stimulai, mi-e dor de plimbarile cu tine, mi-e dor deopotriva de tot ce e simplu si de tot ce e complicat in tine. Mi-e dor sa te aud, sa te citesc scriindu-mi „te vreau!”, mi-e dor de intransigentele si nerabdarile tale, mi-e dor de starea de gratie. Mi-e dor si de mine. De mine cea langa tine. Actul 3: Dor… (nu mi-e dor, ci ma dor) L’amour élabore une géographie sacrée du monde. [..] un…

Absolut tulburator. In ultimele doua zile, desi atat de departe, suntem atat de aproape.  Mai aproape ca niciodata, pentru ca apropierea nu este nici mimata, nici provocata, nici inspirata. Independent, gandim aceleasi lucruri, mai precis tu gandesti aceleasi lucruri pe care eu le-am gandit si le-am repetat. Si nu pentru ca m-ai fi auzit vreodata. Iar asta mi se pare cel mai important si deosebit lucru. Ca ele ţăşnesc in mintea ta, asa cum au fost intr-a mea. Nu, nu-s simple coincidente. Sunt prea precise, prea deosebite de restul, prea dintr-o data, prea impreuna, pentru a fi coincidente. Sunt, mai degraba, incidenţe. Incidenţe între minţile noastre, dincolo de orice paravan. Sunt imagini neobisnuite, as fi fost tentata chiar sa le numesc « originale, ale mele », daca nu ti s-ar fi itit si tie in cap. Vizual, folosesti aceleasi metafore, desi ele sunt ciudate, iesite din ordinar. Nu sunt locuri comune, deloc. Iar acest lucru ma bucura mai mult decat orice. Tu in mine, eu in tine. Cu voie sau fara voie. Tu in mintea mea, eu in mintea ta. Uniune mentala care sfideaza orice departari, orice bariere, orice stări. Jumatatea mea perfect imbinata esti tu, ce alta dovada mai buna? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

In comunicare, subtilitatile, metaforele si jocurile de cuvinte elitiste, concepute pentru oameni destepti, sunt absolut nedorite. Ca vrem sau nu vrem sa recunoastem, ca ne place sau nu, nivelul general mediu de educatie si de inteligenta al populatiei nu este foarte ridicat. Ori, cand ne adresam unei mase mari de oameni (pentru ca avem un produs mass market, sau -in cazul comunicarii politice- avem nevoie sa atragem/convingem o mare masa de alegatori), a face glumite subtile, jocuri de cuvinte destepte, a folosi metafore este deplin gresit, suicidar aproape, din punctul de vedere al scopului. Oamenii reactioneaza simplu, la stimuli simpli si cuvinte simple. De aceea ne raman in minte cele mai stupide reclame. Cele finute si destepte iau premii la festivaluri. Cele rudimentare, primare, simple devin leit-motiv popular rostit in intruniri amicale, cu zambet in coltul gurii. Amintiti-va doar de « Dorele! », « chemati oamenii de la Minolta!« , « n-ai cu cine! » si altele de acest gen. In sprijinul afirmatiei mele, imi amintesc o scena din campania electorala la localele din 2008. Oprescu iesise din PSD de cateva luni, si candida independent. Ca sa rememoram contextul, atunci nu exista grupusculul care exista azi, denumit « independenti ». E important acest detaliu. Iesise deci Oprescu si candida independent. A crezut el ca e smecher, si si-a facut niste fluturasi pe care scria « Oprescu, Partidul Independent« .  Eram intr-un cartier bucurestean de vile, in sectorul 1, cand o fata a ridicat fluturasul, aruncat in curte. Fata, studenta la ASE. Priveste fluturasul si imi zice: « Oprescu si-a facut partid. » Eu, uimita, ii raspund: « Nu, nu si-a facut. A iesit din PSD, candideaza la primarie asa. » Ea, foarte convinsa: « Ba da, uite, scrie aici, Partidul Independent. » Am privit-o cu ochii rotunzi, si am realizat ca e bine sa nu faci glumite si subtilitati in fluturasii electorali. Si daca faci glumite, ele trebuie sa fie din cele super cunoscute de popor, sau sa nu faca apel la o mare inteligenta pentru a fi percepute. Altfel, fluturasii aceia sunt degeaba. Sau pot face chiar rau, de la caz la caz. Asta a fost partea negativa a subtilitatii folosita in comunicare atunci cand nu e loc. Partea « pozitiva », si spun pozitiva doar din punctul de vedere al atingerii scopului propus al comunicarii, este folosirea subtilitatii cu buna stiinta, ca sa creezi ceaţă in mintea si asa incetosata a receptorilor tai. Un exemplu in acest sens este campania PD-L pentru referendumul pentru legea capitalei. Dincolo de reluarea culorilor din campania pentru referendumul din 2009 (cel cu reducerea numarului de parlamentari), afisul contine o insiruire de nume: « Oprescu, Chiliman, Piedone, Udrea nu fac legea capitalei« . Am ramas siderata cand l-am vazut, am fost sigura ca e destul de bine facut cat sa nu fie inteles…. si am facut un experiment. L-am fotografiat, cum l-am vazut, si l-am pus pe Facebook. Lista mea contine oameni avizati, educati, si mai degraba anti-PD-L. Ei bine, s-a verificat ce gandeam, si am fost foarte trista, mi-as fi dorit sa ma fi inselat. Nici macar ei nu intelegeau. Nu erau…