Matematic imi traiam senzatiile

gm1Sunt suma tuturor sinuciderilor mele surde, repetate, incapatanate. Sunt suma tacerilor mele impotente, necaracteristice si totusi, paradoxal existente.  Sunt suma lacrimilor mele deznadajduite raspandite in zari impasibile si glaciale. Sunt suma strigatelor mele in pustiu, a pustiu, deşert şi deşertăciuni necuantificabile.
Sunt suma umbrelor pe langa care calc, sovaind, ca si cand le-as putea rani, ca si cand din ele ar sari oameni, ca arsi, sa ma priveasca dojenitor, sa ma apostrofeze sever ca poate le-am calcat pe inimi. Sunt suma pasilor spre niciunde, cautand nici eu nu stiu ce, in jurul geografiei sentimentelor, pe strazile din hărţile emotiilor mele, cartografiate precis si intens.
Sunt suma gandurilor ascutite, infipte ca niste obiecte taioase, in fiecare din inimile pe care mi le desenez, imaginandu-mi ca ele zvacnesc. Sunt suma extirparilor bucatilor din mine, ca sa inlatur din minte, suflet si inima subiecte si obiecte, oameni si locuri, cuvinte si emotii, x-uri, y-uri si z-uri, a-uri si b-uri, cunoscute, desi comun numite “necunoscutele” unor ecuatii.
Sunt suma disperarilor sumbre in zilele in care soare nu-i si mai ales cuvinte nu-s. Sunt suma zilelor “festive” in care nici nu deschid draperiile, ca sa ma adapostesc de oamenii sarbatorind, sa ma feresc de zgomotele de dopuri de sampanie care sar si sa ma izolez de exterior ca si cand lumina m-ar asasina. Sunt suma apelurilor telefonice la care nu raspund, desi le aud, si a sms-urilor carora mecanic le dau voie sa existe si pe care le validez cu un raspuns. Ca sa nu ma dea disparuta, sau, mai rau, sa ma considere nepoliticoasa.

Sunt suma sangerarilor din absenţe constatate si notate si suma ranilor dureroase din doruri ridicate la puterea n. Sunt suma radicalilor din toate senzatiile resimtite, radicalilor din emotii si radicalilor din elanuri. Si radicalilor din radicali. Sunt suma tuturor operatiilor de scadere: de pierdere, de renuntare, de abis, de suferinta.

Si-s suma renasterilor, reconstructiilor. Sunt suma iubirilor si suma zambetelor. Sunt suma daruirilor, a infloririlor, a inseninarilor si insoririlor, a imbobocirilor, a senzatiilor de verde si a senzatiei unice, pururi neincepute, de tine. Sunt suma silabelor cu care ma joc vorbindu-ti, scriindu-ti, visandu-te.  Toate semnele matematic pozitive, adunarile copilaresti ale momentelor de fericire. 

Si-ntre paranteze, care de care mai complicate, acolade { }, drepte [ ] şi rotunde ( ), dar care au meritul ca apar întotdeauna în pereche, am pus momente precise: ce mi-ai spus prima data, cum am ras, cum m-ai privit, cuvintele tale, melodiile si filmele care-ti plac, rochiile pe care le purtam atunci sau atunci si pana si locurile tale comune.  Aducand la cel mai mic numitor comun acestea, ca si cand ar putea exista un “cel mai mic”, cand vorbesti despre tremurul vietii.

Si inca nu m-am apucat sa inmultesc, nici sa impart.
As putea inmulti rasetele tale si momentele de liniste.  As putea inmulti florile de pe pervaz si razele jucause de soare. As putea inmulti norii. As putea inmulti gandurile bune. Glumele si jocurile inteligente de cuvinte. Paginile scrise. Valurile marii si firele de nisip cald pe care sa ne odihnim trupurile. Visele. Senzatiile intense.
As putea imparti bucurii. In jur. Sentimente. Cui merita. Bomboane. Cui ii plac.

Rezultatul? Eh, asta e eterna si ireversibila intrebare: rezultatul? Matematic, toate astea = viata. Nematematic, lucrurile se complica.

Matematica, dragostea mea

Mi-a placut matematica dintotdeauna. De cand ma stiu. Neavand amintiri din copilarie, nu mai stiu cu inceputurile de aritmetica si multimi. Stiu doar ca mi-a placut matematica intotdeauna. De prin clasa a V-a imi amintesc, insa, foarte bine. La propriu, adoram matematica. Sa rezolv ecuatii, probleme. Am mers la olimpiade, si nu din vreo obligatie sau ambitie… A, ba poate da, din ambitie, dar o ambitie buna, nu negativa. Mi-a placut enorm matematica. Din placere ma scufundam in probleme, puneam creionul pe hartie si rezolvam. Sigur, poate ca aveam si o inclinatie pentru. Parintii mei sunt amandoi ingineri electronisti. Firesc, potrivit inclinatiilor mele si placerii, la liceu am dat la clasa de mate-fizica. Evident am intrat, fara probleme. Si fizica mi-a placut. Mult, foarte mult. Am luat, de altfel, 10 la treapta a doua la fizica. Si 10 la matematica la bacalaureat. Si chimia mi-a placut, dar doar cea anorganica. La chimia organica s-a rupt firul de placere… Iar eu nu puteam invata de nevoie 🙂 Nu stiu sa tocesc, pur si simplu nu pot. Inca acum, adult, am o dificultate de a retine lucruri care nu-mi plac. Sau le retin si le rejectez rapid. Le uit imediat ce nu-mi mai trebuiesc. Memorie temporara, doar cat timp imi folosesc acele lucruri.

Asa cum dadusem la liceu de mate-fizica, tot asa, in firul logic, am dat admitere la facultate la matematica. Unde am intrat 🙂 Insa, dupa primul semestru, am plecat in Franta, unde “mi-am facut de cap”, si am dat examen la scoala de jurnalism, in 1992, un drum pe care n-as fi luat-o in Romania (prea proaspata “democratia”, prea fragile “modelele”, prea lejera “scoala de jurnalism”). Cateodata ma mai intreb (destul de des), cum ar fi fost viata mea daca as fi ramas la facultatea de matematica si as fi absolvit-o.

Sigur, gandindu-va la evolutia mea ulterioara, la faptul ca am facut facultatea de jurnalism in Franta si am devenit jurnalist, dragostea mea pentru matematica poate parea surprinzatoare. Si nu e, totusi. Matematica mi-a structurat viata, gandirea, limbajul, comportamentul. Matematica imi influenteaza (in bine, zic eu), modul in care scriu.

Spre deosebire de purii literari, eu, chiar daca fac fraze lungi, alambicate, compuse din multe propozitii, complicate, ele nu-s niciodata fara sens. Fiind o iubitoare de matematica, am logica. Aceasta logica ma face sa cladesc in mod temeinic frazele. Cuvintele n-au locuri intamplatoare in inlantuire, propozitiile au sens una langa alta, una dupa alta.
Pot sa deschid fara probleme paranteze. Si chiar paranteze in paranteze. Ele vor avea intotdeauna sens, si nu odata mi s-a spus ca scriitura mea e usor de citit. Ei bine, eu stiu “secretul” acestei impresii. E usor de citit, pentru ca, intre altele, curge foarte logic, si n-are “gauri de rationalitate”. In plus, textul, desi fara “schita” sau schelet, e o constructie logica, pentru ca spiritul meu nu-mi permite sa il structurez decat asa…..
Apoi am fost jurnalist in presa economica, si am scris pe domeniul IT si telecom. Sigur ca iubirea pentru matematica avea rostul ei, aici. Un domeniu tehnic, care ma atragea foarte mult, imi placea, si nu l-as fi inlocuit cu nimic. Oricum, de cand ma stiu sunt destul de tehnica, atrasa de lucrurile noi, mai ales de internet…

In plus, in viata, matematica ma mai ajuta la ceva. Logica imi foloseste zilnic. Precizia imi este mai mult decat utila. Matematica imi confera rigoare. Tot matematica ma ajuta sa fac deductii. Sa am anumite elemente, pe care sa le analizez si din care reies concluzii. Descopar lucruri, ma prind de ele, fac legaturi, conexiuni, le inteleg repede.  Prin reducere la absurd sau nu, rezolv problemele vietii.
De asemenea, am o slabiciune pentru restul oamenilor carora le-a placut matematica. Am tendinta sa rezonez mai usor cu ei, poate datorita punctelor comune de logica si dezvoltarilor mentale cladite coerent.
Singurul “dezavantaj” al iubirii pentru matematica este ca imi doresc sa inteleg orice… Iar uneori e dureros. Nu se poate intelege tot, si pentru mine e greu de acceptat acest lucru. Carteziana cum sunt. Si nu-s mai putin romantica fiind iubitoare de matematica.
Of, unde-i foaia, ecuatia, problema? Mi-e dor sa le rezolv… In lumea matematicii, totul are un raspuns clar. Un rezultat.  O solutie (aflata pe o cale sau mai multe). O victorie. Invingi. Matematica are metode. Dar ofera raspunsuri. Pe matematica te poti baza. E imuabila. Nu lasa loc de interpretari, adica nu de flou. Sigur, interpretari are, intr-un fel. Dar in matematica ajungi pe teren solid, nu in nisipuri miscatoare. Inca iubesc cu pasiune matematica!

Incepe scoala!

… o sa sune clopotelul. Am emotii acum, si nu pot dormi. Ma gandesc la maine dimineata. Iar o sa intarzii, pentru ca stau vizavi de liceu si am sa plec in ultima clipa, traind mereu cu impresia ca stau aproape, am doar de traversat bulevardul. Si nici motive n-am sa intarzii, cine ar intelege? Doar stau vizavi. Ironia sortii.

Sunt stresata, nu-mi gasesc bentita. Nici n-am chef sa-mi impletesc coditele, asa cum vrea Attila, profesorul de istorie care a bagat spaima in noi, de unde si porecla.

O sa fie iar un an greu. O sa invat si prostii, care nu-mi vor folosi niciodata, pe langa toate lucrurile interesante pe care le aflu, sau cele frumoase (pe sufletul meu), care ma antreneaza si ma implinesc, cum ar fi matematica. Si fizica. Da, si fizica. Dar o sa trebuiasca sa suport niste rezistenta materialelor, economie politica, (oh, Nasta!), MC nu stiu ce, o materie ciudata desemnata prin niste initiale…
O  sa tremur iar de teama doamnei Diaconu, profa de biologie, care mi se pare terorista, si a carei materie poate mi-ar fi putut placea, daca n-ar fi fost asimiliata in mintea mea cu personalitatea dnei Diaconu, care ma sperie…
Poate ca anul acesta am sa fiu dezamagita de doamna Ioan, profesoara de franceza. Sunt indragostita de Alain Delon, de seninul ochilor lui, si devorez orice carte in franceza imi cade in mana. De curand, citesc San Antonio si alte romane politiste. Sunt pline de argou. Mi-am facut o lista si am de gand sa o intreb pe profesoara cum se traduc cuvintele… Cred ca da, anul acesta am sa am dezamagirea aceea ca ridica din umeri ingaimand o explicatie cusuta cu ata alba… Si una din cele mai puternice revelatii din viata mea: nici profesorii nu stiu tot! 🙁

In curand, la cateva saptamani dupa inceputul scolii, o sa mergem la practica. Nu stiu daca anul acesta mergem la cules de rosii sau de ceapa. As prefera la rosii. Ceapa uda miroase infiorator.

Are sa vina iarna si vom sta cu manusile la maini in clasa. Si va fi incomod sa scriem cu ele. Dar e tare frig in scoala! Inca e bine totusi, de mine, acasa nu ne inchide lumina decat rar, si caldura avem cat de cat. Avem noroc, suntem legati cu niste blocuri in care locuieste personal de corp diplomatic strain. Lor le datoram faptul ca nu se intrerupe lumina cate o ora in fiecare seara, ca in celelalate cartiere. Si totusi, la mine in camera sunt 12 grade noaptea, iarna.
Tot iarna, o sa ne scoata la dat zapada la scoala. E amuzant, intr-un fel. Doar intr-un fel. Nu mi-a placut frigul de cand ma stiu, nici zapada. Sunt o fiinta solara!

Nu  cred ca ma voi indragosti anul asta. De altfel, capul meu e la invatatura si inima la Alain Delon 🙂 Parca nu mai am resurse sa daruiesc ceva cuiva…

Zilnic cand o sa iesim de la scoala, am sa merg sa ma plimb. Foarte des fac traseul  Tineretului-Piata Victoriei si retur pe jos, daca e frumos. Merg mult. Imi place sa merg pe jos prin oras. Sunt citadina pana-n maduva oaselor.

Iar o sa-mi lase mama mancare pe masa din bucatarie sau in frigider, si eu am sa ma prefac ca am mancat! Cateodata, am sa fiu atat de… incat am sa arunc din oala, ca sa scada nivelul. Stiu ca nu fac bine, si stiu ca atunci cand am sa fiu adult are sa mi se para o prostie mare!
Am sa port uniforma, iar, desi nu prea-mi place. Dar asta e. In schimb, compensez in timpul liber. Am o mama cocheta si inventiva. Nu vrea sa fiu ca toate celelalte fete, asa ca, dincolo de faptul ca-mi aduce haine din peregrinarile ei pe “afara”, imi croieste si-mi coase rochii, ca sa fiu diferita de insipidele lucruri vandute in comertul socialist.

Tot mama mea, minunata, imi va lasa iar cate 5 sau 10 lei pe masa de la bucatarie, dimineata. Ca sa merg la cofetarie, sa-mi cumpar un suc, o prajitura…  Ca si in anii trecuti, eu nu-mi voi cumpara mancare. Strang banii si-mi cumpar carti. Desi si mama imi cumpara, mereu. Insa nu-mi ajung niciodata! Sunt lacoma de carti, desi nu gasesc tot ce mi-as dori. Le devorez.

Iar am sa ma cert cu mama seara pentru ca nu inchid lumina. Citesc pana tarziu, si ma culc tarziu. Vine, sting lumina. Se indeparteaza, stau un sfert de ora, deschid lumina. Micul razboi casnic se soldeaza, de obicei, cu scosul sigurantelor din panou.

Cand am sa fiu mare, am sa ma culc la ce ora vreau!
Uf, fug sa-mi cos matricola… in curand suna clopotelul!

UPDATE: E seara. A fost prima zi de scoala. Am avut si bentita….