mare

Danser encore

30 décembre 2023

Am dormit prea putin, am muncit mult (dar am reusit sa fac bradul pe 28 decembrie…), nu am mancat suficient (un singur aliment la o singura masa, la 21.30, nimic de ieri in rest). Nu a fost deloc ok, dar stiu ca e doar o zi si de maine revin la normal. Normalul abia deprins ???? Am avut o luna grea si complicata, foarte ocupata. Cel putin ultimele zile au fost teribile.Abia astept sa se duca anul acesta, nu a fost un an bun deloc. A fost greu, aiuristic, nu am reusit sa vad marea (din copilarie am vazut marea in fiecare an), nu am fost in Bulgaria, desi o iubesc, au fost pe parcurs nenumarati medici, spitale, ingrijorari cu ai mei. M-au depasit evenimentele de multe ori. Nu am simtit ca fac mare lucru pentru mine, cu exceptia notabila a doua lucruri: cursul de limba bulgara de la inceputul anului, si programul Body Engineering de la sfarsitul anului. Ambele au fost hotarari excelente si au fost lucruri pentru mine. Candva, cumva, printre picaturi, trebuie sa ne gandim si la noi insine. Am invatat asta recent, si the hard way.Anul acesta mi-a scapat printre degete, nu am fost stapana pe mine si pe programul meu, asta ma irita cel mai tare. Nu am putut sa fiu cum sunt eu, adica sa ma sui in masina pe neasteptate, sa plec departe pentru trei zile si sa vin dupa 3 saptamani.La inceputul anului scriam ca nu mai dansez, ca asta a fost pretul supravietuirii, sfarsesc totusi anul dansand. Ori asta e foarte bine. Sa speram ca la anul redevin eu. Ca dansez, ca scriu, ca traiesc frenetic.Nu imi doresc decat liniste, in liniste infloresc. Si imi doresc sa dansez iar.Va doresc un an bun, bland, care sa va aduca ce va doriti, si ce va trebuie fara sa stiti. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
43💬 read more

Ascult linistea

26 septembre 2021

Vin aici de 9 ani, si am stat din ce in ce mai mult, in ultimii ani si cate 60 de zile, zic de locul acesta precis. Pe mine fix locul acesta m-a vindecat dupa moartea lui, cand nu mai vedeam in fata ochilor nici la 1 metru. Sunt de cativa ani pe un grup de discutii al locuitorilor de aici si vad ca asteapta septembrie ca sa scape de turisti. Pe ei clima ii ajuta, si ar putea lejer tine deschis pana pe 15 octombrie, dar NU VOR. Pur si simplu, nu vor. Isi doresc orasul inapoi. Abia asteapta sa vina septembrie ca sa reintre in posesia locurilor lor. Da, sunt primitori, le plac si turistii, dar nu si-ar sacrifica viata, linistea, natura, pentru un banut in plus. Nu si-ar vinde sufletul pentru bogatie. Bogatia lor este locul acesta. Si au constiinta faptului ca prea multi oameni distrug frumusetea locului, si ca, unele lucruri, odată distruse, sunt pierdute, procesul este ireversibil, sau oricum foarte greu de refacut. Asa ca au un fel de sovinism pe care eu il inteleg total si il aprob. Il aveam si eu in Franta. Locuiam la Sanary-sur-Mer, o perla de orasel. 30.000 locuitori permanenti (printre care si eu, cu mandrie!), si pana la 180.000 vara. Sincer, eu mergeam la plaja intre aprilie si iunie, si apoi din septembrie. Iulie august nu calcam la plaja decat in golfurile ascunse, pe care doar noi le stiam, nu si turistii. Sau noaptea, faceam bain de minuit, cu colegii mei de la ziar. Doi dintre ei, Francis si Alain, aveau o casa splendida la Portissol. Cate seri am petrecut acolo, ieseai direct pe plaja. Si noi abia asteptam sa se care turistii. Da, sunt buni si turistii, sunt un rau necesar, dar cu limite. De genul ala: mai vine lumea, dar mai si pleaca Eu ma bucur tare ca oamenii de aici au inteles asta, au asta in sange. Prietenul meu se cam suparase acum 2 ani la discutiile in care cei de aici doreau sa plece turistii si sa ramana ei linistiti. Dar eu ii inteleg pe deplin. Si, cum vorbeam ieri cu un prieten, ei au un « balans bun de viață/odihna/venituri » (asa s-a exprimat el, si este foarte adevarat). Ei inchid voit totul devreme, maxim un 20 septembrie, ca sa nu mai vina lumea peste ei, in nestire, si sa se mai poata si ei bucura de zile frumoase. Este un soi de autoprotectie, si mi se pare corect. Nu sa fii atat de avid de bani încât sa iti distrugi propriul habitat.Banii nu pot cumpara totul, iar ei se pare ca stiu asta de mult. Banii nu pot cumpara linistea de aici, frumusetea locului, salbaticia lui. Iar daca torni betoane, ai stricat ireversibil totul.Nu ne trebuie cluburi, paiete, cocktailuri si sampanii de 3000 euro. Ce vad eu pe fereastra nu ar mai fi la fel daca aceste lucruri s-ar intampla aici. Dar pentru sampanii, cluburi, lai lai, all inclusive si betoane, turistii sunt serviti deplin…

📌
2💬 read more

Soare si mare

25 février 2020

Motto: « II me semble que la misèreSerait moins pénible au soleil. »Încep sa înțeleg temperamentul și comportamentul oamenilor care locuiesc în tari cu soare mult și mare. Optimismul lor deşănțat, bazat aparent pe nimic. Je m’en fiche-ismul lor, ritmul lor foarte diferit de al altora. Acel lasă-ma sa te las. Aș mai fi avut ocazia sa înțeleg asta, in anii aceia frumoși pe care i-am trăit pe malul Mediteranei. Doar ca eram prea copilă, prea grăbită, prea năvalnică, pentru a putea pricepe. Trăiam cu 200 la ora, dormeam 3 ore pe noapte (la propriu, noapte de noapte, plătesc acum, dar nu regret NIMIC, as face fix la fel dacă ar fi sa o iau de la capăt), mă scăldam în valuri la 1 dimineața, jucam cărți, beam vin și râdeam toată noaptea. Cu un extremism de « după mine potopul », carpe diem, hai sa terminam tot… Am păstrat latura asta, e din mineÎn Franța, meridionalii au reputație de leneși, mai ales corsicanii. Se spune: « la terre est basse, Dominique », (pământul este prea jos, Dominique, se subînțelege, pentru a îl munci, a îl cultiva). Genialul Fernandel are și cântecul, dedicat meridionalilor: « aujourd’hui peut-être, ou alors demain… et sinon.. » (dacă nu azi, atunci poate mâine. ..) Sincer, acum înțeleg tot. Eu însămi trăiesc la Sozopol ritmata doar de soare și mare. De răsărituri, apusuri, băile în mare. Oricâte griji as avea (și am!) ele se estompeaza când sunt la Sozopol. (sau cand eram la Sanary-sur-Mer. Nu îmi trebuie nici sutele de pantofi cu toc din București, nici toate artificiile, cert, minunate, de acasă. As putea trai 200 de ani în pantaloni scurți și o fustița, în sandale, mâncând smochine, privind apusul, citind și scriind. La Sozopol îmi revine gustul de scris.Nu îmi trebuie nici televizor, nici ciocolată… Și in general nimic din ce nu creste natural din pământ.Cum zicea Aznavour, cu care am început acest status: până și mizeria (nefericirea) este mai puțin penibila la soare.Ascultați-l, cuvintele sunt geniale https://www.youtube.com/watch?v=0OrKMaeQUx0 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

La mine

18 août 2017

share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more
1 2 3 6