Dezlegari

Limite de blocaje si dezlegari… Secatuita, pana am pus mana pe stilou. Si atunci a curs, am scris. Cu atat mai de mirare cu cat nu mai scriu de mana de foarte mult timp, si aveam convingerea ferma ca daca as scrie de mana mi-as pierde 80% din capacitati, din imaginatie, din minte.

 

Va astept pe 7 mai 2021

Moara de hartie mi-a facut onoarea de a fi co-autor al Cartii dorintelor, unde am scris cum vad eu viata mea peste 10 ani. Am insirat dorinte, planuri, ganduri frumoase, pe care le vom citi peste acest interval de timp. Aceste ganduri vor odihni intre coperti din lemn de brad, ferecate cu 7 lacate, in atmosfera magica de la Moara, iar peste fix 10 ani, descuiem lacatele si citim cartulia, pe 7 mai 2021.  A scrie in 20-30 de minute cum imi vad urmatorii 10 ani din viata a fost un exercitiu emotionant. Am asternut cuvintele dintr-o suflare, dar cu lacrimi in ochi. Iata ce am scris, pentru acel moment:

10 ani de pasiune

De obicei, o intrebare standard a unui interviu pentru obtinerea unui job este “Unde va vedeti peste 5 ani?”. Nu mi-a placut niciodata sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca mi s-a parut straniu sa ma proiectez , fie si doar profesional, peste 5 ani. Raspunsul meu la aceasta intrebare era: “Daca m-ati fi intrebat acum 5 ani unde voi fi peste 5 ani, adica astazi, sigur n-as fi descris stadiul in care sunt azi, si totusi, unde sunt astazi ma satisface.”
Iata-ma acum, angrenata, cu propria mea vointa, intr-un  proiect minunat, care implica sa scriu unde ma vad in zece ani, si ce imi doresc sa se intample cu mine in acesti zece ani. Nu vreau sa sune patetic, dar in primul rand imi doresc enorm ca lumea sa fie mai buna. Si nu e banal acest lucru, pe care-l spun, adica nu e un pozitivism gol de continut, eu fiind prima adversara a pozitivismului fara acoperire. Imi doresc o constientizare a rolului cetateanului, o implicare in societate, o asumare a lucrurilor. Imi doresc ca in zece ani, cand ma uit in jur, sa vad o atitudine mult mai etica decat o vad azi. Sa vad ca oamenii se respecta intre ei, nu pentru functiile pe care le ocupa momentan sau doar pentru ca se cunosc. Sa simt respectul intre oameni, pe strada, intre simpli necunoscuti. Aerul, astfel, sa fi devenit mai respirabil, si societatea diferita de cea care este astazi. Sa nu mai fim cainosi, sa reincepem sa ne crestem copiii in spiritul ajutorului seamanului. Sa fie educati sa ofere ajutor dezinteresat si spontan. Cateodata, o mana intinsa nu costa nimic, dar cantareste atat de mult! Imens. Am pierdut valori ca generozitatea, amabilitatea, umanismul.

Sa fim mai implicati in tot ce facem (nu sa facem lucrurile doar ca sa le bifam), si mai corecti. Sa reincepem sa avem o adevarata ierarhie a valorilor, si sa o respectam. Sa punem la loc de cinste profesionalismul si sa recrutam mai ales pe baza acestui criteriu si nu unor alte criterii, aleatoare. (unde aleatoare este un dulce eufemism, ca sa nu zic mult mai rau).

Acum, ca am scris despre ce-mi doresc cu lumea din jur, sa ma gandesc un pic la mine. Pentru mine, imi doresc foarte mult sa continui sa scriu. Cred ca vreau sa public, ceea ce nu aveam de gand acum ceva timp, desi mi-a placut dintotdeauna sa scriu. Insa, vazand cat de mult le place oamenilor ceea ce scriu, si cat de dornici sunt sa citeasca, si cat de mult ma indeamna sa public, acum mi-a devenit dorinta. Da, vreau sa scriu carti. Vreau sa fac lucruri care sa-mi bucure sufletul.
In principal sa iubesc, sa scriu si sa calatoresc. Nu-mi doresc nimic din ce pot cumpara cu bani, pentru acestea voi continua sa muncesc, si sper ca munca sa-mi fie cu folos (in masura in care o fac absolut constiincios si cat de bine pot- urasc lucrurile de mantuiala, mai bine nu le fac, decat sa “dau rasol”). Apropo de munca, imi doresc sa continui sa fac ceea ce-mi place, cat mai bine. Sa o fac cu la fel de multa placere ca si pana acum, sa nu simt ca muncesc, ci ca ma joc, exact ca astazi. Munca sa-mi fie o pasiune, in continuare, asa cum este astazi si cum am avut norocul sa fie de cand lucrez.

Tot pentru sufletul meu, imi doresc sa fiu iubita, sa-mi gasesc linistea, sa ma trezesc in bratele barbatului iubit dimineata, sa am (din nou) o familie. Cred foarte tare in cuplu, si-mi doresc ca peste 10 ani, pe 7 mai 2021, sa fiu alaturi de el, ochi in ochi, tinandu-ne de mana. Sa fim unul, nu doi. Sa respiram cu aceeasi plamani, sa vedem cu aceeasi ochi, sa auzim cu aceleasi urechi. Sa vibram impreuna. Sa stim ce gandim, fara sa o spunem explicit. Sa depasim limitele vorbirii, in comunicare. Sa fim o echipa. Ca in povesti.
Vreau 10 ani de pasiune si implicare.

P.S. Si sa nu cumva sa lipsiti pe 7 mai 2021. Ne revedem, online (aici) sau offline, acolo unde vom descuia Cartea Dorintelor.

Intalnirea de dupa

Prea obosita ca sa scriu, prea agitata ca sa dorm. Acum cateva minute eram undeva, la granita dintre realitate si somn. Un zgomot brusc m-a readus in trezie. Cred ca trebuie sa vii cu mine, in vis. Sa ma tii de mana si sa-mi zambesti. N-ai nevoie sa-mi vorbesti, ochii tai spun tot ce trebuie. Caldura mainii tale in care-mi strangi palma mica transmite tot, si mai mult decat atat. Ne privim unul pe celalalt si aerul dintre noi vibreaza. E fierbinte. E intens. Ma strangi mai puternic, intai imperceptibil, dar pentru ca-mi simti degetele frematand in causul palmei tale, ma strangi si mai tare. Parca ti-e teama ca am sa plec. Dar eu nu vreau sa plec nicaieri. Sunt prizoniera ta de buna voie. Sunt ostateca intre mainile tale, si ma bucur de voluptatea acestei stari. N-am de gand sa fug nicaieri, dar ma strangi in continuare, fara cuvinte, ca si cand ti-e putin frica, desi, daca ai deschide gura, n-ai rosti asta. Si mie mi-e teama, la randul meu, ca ai sa te desprinzi. Si atunci, freamat mai tare. Imi sesizezi tresarirea, ma privesti din nou, adanc, in ochi, cu o sfredelitoare privire hipnotizanta. Sunt sclava ta, acum, pe deplin abandonata. Imi traiesc fiecare moment cu absoluta delectare. Imi doresc sa ma supui mai mult. Sa-mi ceri, chiar si numai din priviri. Ma infior de intensitatea imaginilor care-mi trec prin cap, si de senzatiile care-mi cutreiera corpul, de la cele mai adanci si launtrice cotloane, pana la epiderma, exterior invelis. In continuare, aerul dintre noi devine si mai fierbinte. Ma simti si tu, imi deduci fiorul, frisoanele.

Senzualitate? Hm, e un cuvant prea slab, prea dulceag. Contopire. Zambesti larg, iar eu zambesc sfioasa. A ta. Pour toujours. Am zis candva ca eternitatea nu exista? Ba bine ca nu. Toate secundele astea, toate trairile astea, ma contrazic. Mi se zbate inima in stomac, de emotie, de dorinta, de cainta de a fi negat absolutul si eternul dragostei. As merita sa fiu pedepsita. Iar dulcea mea pedeapsa sa fii tu, in fiecare zi.
Sa ma locuiesti cu ardoarea ta, sa ma tii prizoniera pana-n capatul capatului, si dorinta noastra sa ne supravietuiasca si dupa ce noi vom fi pamant. Sa vibreze aerul de “noi”.

Primavara sa ne cautam printre copacii infloriti, doua suflete care se contopesc, tinandu-se de maini imaginare, privindu-se in ochi imaginari, strangandu-se in brate imaginare.

Vara sa ne alergam in caldura prafoasa a orasului, doua suflete avide unul de celalalt, ingenunchiand imaginar sub potopul placerii reale.

Toamna, sa ne adapostim de ploi in parcuri, sa ne pipaim imaginar pe banci reale, pe care le vom fi incercat deja in aceasta viata, banci ce au pastrat in lemnul lor, incrustate, urmele pasiunii noastre carnale, lemn imbibat de viata pe care poposim imaginar.

Iarna sa ne cuibarim in case, fara sa deranjam pe nimeni, incalzindu-ne unul pe celalalt, suflandu-ne in palmele imaginare ca sa nu avem mainile imaginare reci atunci cand ne atingem si ne mangaiem. Iubindu-ne dincolo de granitele anotimpurilor, ale vietii, ale ratiunii si chiar ale ceea ce oamenii ar socoti ca e plauzibil, posibil, poveste nesfarsita, nesfarsindu-se datorita intensitatii.

Toate astea-mi cutreiera mintea, in timp ce in corp imi urca navalnic, neostoit, dorinta, acul potentiometrului dandu-se peste cap. Mi-ai zapacit contorul, mi-ai dereglat punctele cardinale. Mi-ai stricat ceasurile, si oricum nu mai am nevoie de ora. Traiesc si respir dupa ritmul tau, ghidata de respiratia ta sacadata, de bataile inimii tale, de ritmul dorintei tale. N-am nevoie de tic-tac. Iti sorb aerul pe care-l expiri din plamani. E ca un preludiu al unui sarut. As vrea ca totul sa fie atat de rapid, si totusi, as vrea sa prelungesc la nesfarsit fiecare clipa. Nu mai suport, imi doresc sa ma strangi in brate, dar tu continui sa-mi strangi doar mana, amplificandu-mi si amplificandu-ti dorinta, la unison, pentru a genera o explozie. Esti divin, stii exact sa dozezi lucrurile, si stiu ca vei face urmatorul pas doar inainte ca ratiunea mea sa ma abandoneze, doar inainte de momentul in care ar urma sa innebunesc.

Si vine acel moment, cum-necum, din intensitate in tremur, din zambet in rugaminte a ochilor, din freamat in vibratie adanca, prelunga, ardenta, un prea-plin al dorintei care trebuie rezolvat. Imi lasi mana pentru o secunda, pentru a ma cuprinde cu ambele brate.  Sunt lipita de tine si te simt in fiecare por, prin fiecare crapatura, existenta sau nu. Mi se deschide fiecare centimetru patrat de epiderma pentru a te absorbi mai bine, pentru a-ti primi si pastra epiderma, mirosul, atingerea, gustul, pasiunea sacadata. Dupa acelasi ritm doar de tine stiut, cel pe care-l stapanesti mai bine decat un muzician isi cunoaste instrumentul, faci miscarea urmatoare doar cand ma simti osciland, in pragul nebuniei iscate de dorinta.
In sfarsit, esti in mine, acasa, iar eu sunt in magie, in infinit, in ocean, in vazduh, alternativ. In valuri de placere, inundata la propriu. Pâlpâim amandoi, ca doua lumanari aprinse, cu flacarile la unison. Te simt satisfacut, ma eliberezi din stransoare, dar nu-mi dai drumul mainii. Mi-o tii, grijuliu, in causul palmelor tale. Si adormim. Fericiti, tinandu-ne de mana.
Suflete pereche, avem intalnire si dupa ce vom fi pamant.