Mostra de interactiune pe internet

La capitolul “Asa nu!” Aseara, in niste imprejurari unde trebuia sa astept cateva ore, si aveam la dispozitie un computer, ma trezesc cu o cerere pe FB, de la cineva. Cum am spus si mai demult, nu accept toate cererile. Normal ca ma uit daca persoana are ceva in comun cu mine, daca avem prieteni relevanti, si in general, daca din punctul meu de vedere, merita sa intre in lista mea.

De data aceasta, era vorba de un personaj care reunea mai multe incompatibilitati cu mine: opinii despre religie cel putin dubioase, stil de muzica “toate genurile dar manelele doar la un chef de pomina cu multe grade la indemana” (deci si manelele, in anumite conditii),  cu preferinte Vacanta mare, Trazniti in Nato, Oreste la B1TV, ma rog, cam multe nepotriveli in acelasi personaj. Cea mai grozava, insa: visul sau profesional este o afacere swing club.

Teoretic, o cerere de la acest individ ar fi obtinut un ignore, si atat. Fara detalii, explicatii. Ca n-am de ce. Dar cum ma plictiseam, era noapte si trebuia sa mai stau acolo… am decis sa fac o fapta buna. Sa-i explic. Poate pricepe ceva, si poate schimba ceva, ca sa nu mai trezeasca reactii…  Si a urmat acest dialog:

Mirandolina:  “Salut. Uite ce e. Nu vreau sa par uracioasa sau elitista. Sunt foarte deschisa si foarte dornica de a cunoaste oameni.
Insa ma uit pe cine accept in lista mea, iar detaliul cu swingclubul nu prea ma incalzeste, oricat as fi de liberala in gandire.
Apropo de Facebook si acceptarea oamenilor in lista, ai mai multe detalii aici: http://www.mirandolina.ro/2010/02/24/popularitate-in-real-si-n-virtual/
Ce sa zic… cam asta. O seara buna”

Individul “scz ca ti-am solicitat prietenia VIRTUALA iti doresc un 8 martie nemaipomenit.Iti cer scz ca nu am sa ma uit pe www,mirandolina.ro,nu prea ma incalzeste o noapte buna si dv(tie)”
 
Mirandolina : “Sa fi sanatos! A fost fapta mea buna pe ziua de azi.
Ma gandeam ca poate inveti ceva din asta si esti mai atent la ce iti scrii la profil. Take it easy, calm down, nu esti obligat sa te uiti nicaieri.”
 
Individul: “este interpretarea strict personala a dv(ta) ca a fost o fapta buna,pt mine nu a fost nu sunt obligat sa ma uit nicaieri e adevarat asa cum nici tu nu erai obligata sa imi explici motivul pt care nu m-ai pus pe lista exista butonul ignore sau blocat,sunt calm down o duminica minunata iti doresc iar clubul de swing este ceva legal este o afacere por moi nu practic asa ceva.La revedere si numai bine
 
Mirandolina: “Nu ma intereseaza deloc practicile tale. As fi inteles mai mult asta, e libertatea ta personala. Dar sa faci o afacere din asta…. hm. Ma rog, treaba ta. Seara buna”
 
Individul : “vrei sa iti dau o afacere pe care o am si care e nobila?afacere in ghilimele–am o fundatie un ong prin intermediul careia am ajutat pers impreuna cu voluntari asa ca iti dau si eu un sfat din suflet nu judeca dupa aparente sau prima impresie no ofense fundatia este din 1998 deci am ceva proiecte e prea tarziu sa pun semne de ortografie scz pt acest fapt “
 
Mirandolina: “Nu ma intereseaza afacerile tale si nimic nobil. Nu judec din ce isi castiga oamenii viata. Judec doar ce isi scriu in profilele de FB. Nu e o aparenta, e imaginea pe care o lasi sa se vada despre tine.
Din nou un punct negativ: e prea tarziu sa pui semne de ortografie? Ok, atunci hai sa nu mai vorbim romaneste, ca e prea tarziu. Onomatopee e mai bine?”
 
Individul:”dar ce conteaza imaginea mea?nu candidez nicaieri nu ma infrupt din truda poporului meu asa ca nu ma intereseaza imaginea mea de pe FB ma gandeam sa vorbim telefonic pt ca atunci nu vei sesiza faptul ca nu am pus semne de ortografie,a inca un pct negativ pt mine sunt obraznic sa vorbim la telefon,cum imi permit asa ceva  ?”
 
Si n-am mai raspuns, ca parea ca nu pricepe despre ce e vorba.
“Ce conteaza imaginea mea?” Daca poti sa pui o asemenea intrebare…
Si nu intelegeti gresit, eu sunt prima care glumeste in privinta inchistarii si a lipsei de deschidere mentala a societatii (spunand “aici e tara lui mi-a zis mama ca ustura“). Dar nu despre asta e vorba aici. Fiecare e liber sa faca ce vrea. Singura problema e aceea de intimitate versus exhibitionism.
Si aceea de alegere. Alege-ti pentru lista ta doar oameni compatibili mental si comportamental cu tine.
 
Morala:  daca in profilul tau de Facebook scrie ca visul tau profesional e sa faci un club de swing, daca ti se pare ca te dezvinovatesti spunandu-mi ca “tu nu practici asa ceva” si ca ai avut si “afaceri onorabile” (numind afacere un ong cu voluntari), daca nu pui semne de ortografie “ca e prea tarziu”, abtine-te sa-mi ceri sa intri in lista mea de FB.
Asisderea, abtine-te daca vrei sa ma agati. Nu vei reusi, oricum. Cauta mai departe, sunt destule cliente doritoare pe internet.
Si-n general, pentru Dumnezeu, uita-te, inainte de  cere sa faci parte din lista mea, daca avem puncte comune, compatibilitati mentale!
P.S. Daca esti matroana de bordel, sau peste, nu te astepta sa te felicit si sa te primesc in lista mea.
Daca ai poza in chiloti la profil, desigur, e libertatea ta si corpul tau. Dar nu te astepta sa faci parte din lista mea, iar. E evident ca nu avem aceleasi valori si nu cautam aceleasi lucruri. Pe scurt, nu prea avem ce discuta. Nu ne intereseaza aceleasi lucruri, fara indoiala.
Si exemplele ar putea continua….

Popularitate in real si-n virtual

Ziceam zilele trecute ca sunt asaltata. Si sunt, fara exagerare. Cum spunea S, despre mine, “asta numesc eu o femeie de succes” 😛  

In ziua in care mi-a spus S asta, erau (parca) 28 de cereri. Din care am mai sters, am mai respins. Am si acceptat cateva. Acum sunt 32…  Chiar nu stiu de ce, cum, pentru ce. Stati asa, nu va revoltati, explic!
Ca idee, eu am dorit initial sa accept in lista mea de Facebook doar oameni pe care ii cunosc. Nici nu-mi placea deloc Facebook-ul. Imi facusem cont pentru partidul din care sunt membru. Bine, la scurt timp FB m-a cucerit, (asta e o alta poveste, foarte frumoasa si emotionanta, pe care o voi povesti separat, mai tarziu). Insa oricum, faceam tare diferenta intre Linkedin, unde am un profil profesional, si Facebook, care e mult mai personal, mai intim. Poate ca nu am chef sa las pe oricine sa-mi vada interiorul sufletului, sa fie partas la bucuriile si tristetile mele. La strigatele mele de revolta, sau la cantecele mele de fericire. Asa cum n-as iesi la o cafea cu oricine, asa cum nu as povesti viata mea oricui, tot asa nu vroiam sa las pe oricine langa mine.

Apoi, lucrurile s-au complicat. Am avut si eu chef sa cer acceptul unor oameni pe care nu-i cunosteam direct, dar ale caror raspunsuri la postarea unui prieten comun imi placeau, ma starneau. Oameni care imi provocau curiozitatea sau interesul. De felul meu, sunt avida de oameni inteligenti. De oameni DIFERITI. De oameni care sunt peste medie. De oameni care nu marsaluiesc in rand. De oameni care ies din norme.  De oameni care au ceva de spus. Pe care ii poti asculta cu placere. De la care afli ceva. Cu care poti discuta, schimba argumente.

Inteleg deci perfect ca unii oameni imi cer acceptul (desi sunt o pura necunoscuta pentru ei). Ce nu inteleg insa este atunci cand uitandu-ma la profilul lor nu vad mare lucru in comun, cand nu avem amici comuni relevanti (chiar si virtuali — o sa radeti, dar eu am prieteni pur virtuali pe care ii consider foarte relevanti), cand nu imi amintesc unde am interactionat (la postarea cuiva…) Bine, ok, la barbati inteleg, pot sa inteleg de unde pana unde le-a venit ideea brusca. Sunt blonda, atragatoare (zic unii). Pot admite. Dar la fete?  Mister. De ce ma cauta, de ce ma adauga? Nu pot si nu vreau sa adaug oameni pentru numar. De fapt, vorbind de numere, chiar ma nelinistesc. In mod sincer. Sunt deja multi. Ehe, unde e Bogdan care mi-a vorbit primul de numarul lui Dunbar

Da, stiu ca se pot proteja postarile. Stiu de nivelele de intimitate. Stiu toate astea. Insa nu vad interesul de a pierde atat timp selectand ce si cum si cui arat. E mai simplu la mine. Cine e in lista, inseamna ca a meritat sa fie acolo…

Atunci sunt obligata sa refuz. Sau sa astept. Si oamenii aceia stau in anticamera. In stand by. Pentru ca nu ii refuz pe cei pe care consider ca poate ii voi reintalni, si poate voi intelege ulterior de ce vor sa fie conectati cu mine. Ii tin acolo… mai au o sansa. Sa vad cine sunt, cum sunt, ce vor, ce cred, ce ii face sa rada sau sa planga. Nu fiti suparati pe mine. E legitim. Asa cum in viata am dreptul sa selectez cu cine ies la cafea, cu cine merg sa dansez, cu cine colaborez… tot asa si in lumea FB. Si voi, la randul vostru, la fel, aveti acelasi drept.

Oricum, dupa toata povestea asta, voi, cei din lista mea, stiti ca nu sunteti acolo in niciun caz din intamplare. Si cu atat mai putin din lipsa de prieteni… (nu ca ma laud, dar sunt populara!)

update: Astazi (25 februarie 2010) a mai avut aceeasi dilema un prieten. Am discutat despre asta… si intre timp, la mai putin de 24 de ore de la scrierea acestei postari, iata cate cereri am acum 😉