Dau like, deci exist. Iau like, deci sunt fericit

Vroiam demult sa dezvolt intr-o postare existenta butonului de like din Facebook, si felul in care oamenii se folosesc de el. Eu sunt impotriva like-ului dat la gramada, fara discernamant, fara judecata. Nu ma intelegeti gresit, nu neg utilitatea faptului ca exista acest buton de like, si ca oamenii il folosesc. Bineinteles, apreciez feed-back-ul, si evident feed-back-ul pozitiv, insa cand vad ca acest like este distribuit in mod mecanic, automat, el se devalorizeaza. Esti suspect, in ochii mei, daca dai like dupa 3 secunde, la orice postare 🙂 Pentru ca nu ai cum sa judeci, in 3 secunde, ceea ce vezi. Ok, una e sa dai like dupa 2 secunde unei melodii pe care o stii… insa, ca sa luam un exemplu concret, eu postez foarte multa muzica franceza, pe unele din melodii le descopar eu insami de curand, asa ca in mod clar profesionistii like-ului nu le stiu.
Eu zic ca e pacat si regretabil sa dai like la gramada. Acesta ajunge sa nu mai “spuna” nimic. Daca el isi pierde din semnificatie, fiind automat, ajunge sa semene cu o setare by default, ca atare sa nu-mi mai pese de existenta sa. Sigur, daca apreciezi pe cineva in mare masura, ii poti arata asta. Dar click-ul automat si permanent pe like devalorizeaza gestul de apreciere. Poate parea dat chiar “la misto”. Sau lingusitor, ceea ce iar este o problema. Mare, din punctul meu de vedere.

De curand, Facebook-ul a modificat felul in care afiseaza like-urile date in site-uri externe. Ele apar aproximativ ca un share, adica au atasat dupa ele, link-ul respectiv. Pe unii ii deranjeaza. Mie mi se pare o idee buna. Teoretic, ne asumam ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Eu sunt de parere ca acest mod de afisare ii va determina pe oameni sa dea like in mod mai responsabil, si nu doar “la misto”, sau automat. Vorbesc mai ales despre cei la care gestul like este repetitiv, de zici ca au un sindrom nervos pe mouse 🙂 Masini de dat like-uri. Si e pacat ca e asa. Indiferent din ce motiv o fac. Fie ca vor sa arate aprecierea fara limite, fie ca vor sa interactioneze (si neavand cuvinte, se marginesc la like-uri), fie ca vor sa provoace reciprocitate, gestul de a da like la absolut orice, oricand, e nerecomandat.

Atentie, nu ma intelegeti gresit. Si eu dau like. Pentru ca-mi place ce vad/citesc, si pentru ca apreciez sincer. Pentru ca nu e nevoie cateodata sa si spun ceva. Nu asta neg. Ci automatismul si like-ul dat cu intentii de lingusire/manipulare 🙂

Acum din punctul celalalt de vedere. Al celor care isi doresc din suflet sa primeasca. Oameni ahtiati dupa like-uri. Am auzit ca exista oameni care trimit mesaje private ca sa obtina like-uri la postari (si nu vorbesc de clasicele concursuri organizate de diverse companii, ci de postari private). Trist.
Iar ieri am auzit ceva si mai trist. Un amic din lista mea a postat un status in care povestea ca a fost sters de cineva din lista de “friends”, iar acela  i-a trimis si mesaj privat: “pareai mult mai nostim in replicile pe peretii tertilor, si de cand te am in lista, nu mi-ai dat nici macar un like.” Asta mi s-a parut culmea comicariei. Cum Dumnezeu? Pai dau like daca ma intereseaza, daca-mi place, si nu in ultimul rand daca VAD (sic!!!) cerinta de baza, principala chiar. Poate nu-s pe faza, poate nu-s online, poate orice… 🙂 N-avem norma de like-uri, nici de citit, nici de scris. Iar rationamentul “nu-mi dai like, deci te sterg“, mi se pare o gandire de cel mult clasa a 4-a. Cel mult. Cu indulgenta, chiar.

Am mai vazut alt comportament: ii dai like cuiva si brusc vine la tine in cont si iti da o serie de like-uri. Ca si cand simte nevoia de reciprocitate. Ca si cand e un targ, ca si cand e un schimb. Ca si cand e la piata. Eu iti dau, tu imi dai. Nici asa nu-mi place. Pentru ca se apropie de notiunea de cumparare, si nu de placere. Eu asociez like-ul cu ideea de apreciere sincera, de placere, de admiratie. De “imi place asta”, cu toata inima, cu toata gura, cu tot sufletul, cu zambet, si placere. Nu asociez like-ul cu mercantila idee de “dau ca sa primesc”.

Iar de cei disperati dupa like, sincer, mi-e mila. Simt un sentiment de compasiune. Cred ca pe oamenii acestia nu i-au iubit parintii, nu au fost remarcati la scoala, nu sunt populari la birou, n-au prieteni, nu-i admira nimeni, si ca urmare, existenta lor se valideaza printr-un like. Ca atare stau si cersesc un like. Balosesc dupa un like. Se milogesc pentru un like. Si sincer, simt un sentiment de compasiune in ce-i priveste. Baga-ma in seama!, parca striga. Place-ma!, parca implora. Mangaie-ma! parca exclama.

Pledez cu convingere pentru like-urile din suflet. Cele cu cap. Cele cu discernamant. Nu mecanice, nu automate, nu sistematice. Pledez pentru un like cinstit, din inima, adevarat. Un like din acela care conteaza. Pe acelea le apreciez, pe acelea le doresc. Si tot din acelea va dau si eu voua, sa stiti. De aceea, cum stiti toti, nu va dau like niciodata la tot, peste tot, oricand si oricum 🙂

Urmaritorii tacuti

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni.

Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale.

As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala.

Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului.

Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! »

Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e de acord cu tine, dar e argumentat si inteligent, e o adevarata placere.

Nu am vocatie de dictator, nu spun “eu vorbesc, voi sa taceti si sa ascultati!“. Nu vorbesc ca sa ma aud eu vorbind… Nu vorbesc cu mine insami. Cel putin nu in scris, si nici cu voce tare. Si daca as avea nevoie de introspectie, sigur nu prin statusuri de Facebook s-ar efectua aceasta.

Si nu, in postarea asta nu critic (in cazul in care cineva ar fi fost tentat sa creada asta). Doar remarc. Mai precis, remarc si apreciez.  Chiar ma bucur ca ma citeste lumea. In tacere sau cu zgomot, aprobator sau ne, admirativ sau contestatar. Dar bine ca ma citeste. Scrisul e parte din mine, e vital. Ma hranesc din scris, ma face sa mor si sa traiesc de o mie de ori. Si-mi place ca ce scriu/spun/exprim nu lasa indiferent.

Si-mi place sa stiu ca sunt inspiratoare/inspirationala.
Lider de opinie ce esti!” mi-am auzit 🙂 Cea mai simpatica ocară, cea mai draguță acuzație!

Later update, 7 noiembrie 2010: Desi aceasta e una din cele mai citite postari, nu e comentata. Urmaritorii tacuti nu se dezmint :)))