Societati si judecati

singlePentru ca a intrebat Nuța Istrate Gangan cum e sa fii single la peste 30 in Romania, m-a provocat intrebarea.  Am scris mai mult, dar rezum.
Esentialul: O femeie singura e atipica, e judecata ca nu are copii daca n-are, este condamnata pentru libertatea pe care o are si pe care restul doar o viseaza.
Daca mai ai si “tupeul” de a fi libera in gandire…. esti tipologia pe care societatea nu o accepta. Femeile o invidiaza, barbatilor e e teama de ea, de faptul ca pare independenta si libera, de faptul ca e un om care plange, rade, respira.
Fiecare minut al ei de libertate iti arata ca ea se poate descurca fara tine… deci, unde si cum sa te situezi? Atunci, te sperii, ca ti se pare ca oricum nu-i ajunge nimic. {ceea ce este foarte fals, insa…}
Sa fii singura nu e o nefericire, este un curaj. Pentru ca trebuie sa infrunti toate privirile, toate judecatile, toate verdictele date in lucruri pe care nu le-ai comis, dar de care ei te banuiesc. Pentru ca trebuie sa te descurci singura si in anumite imprejurari cand e extrem de greu ca femeie singura. Pentru ca doare sa vezi ca esti stigmatizata fara nicio vina.

Eu, dupa ce am vazut anumite lucruri (in cupluri), chiar ma gandesc ca si mie mi-e mai bine singura.
Desi sunt total gheisa, eh, cine sa ma mai inteleaga….

Motive, pretexte, decenta

Cand tu insuti ai facut ceva acum niste ani, e  bine sa iti amintesti acest lucru si sa nu fii cel mai intransigent din lume cu altii care fac fix acelasi lucru.
Cand ai facut ceva, e bine sa nu ii infierezi pe altii. Da, sigur, contextul fiecaruia e unic si toata lumea se simte indreptatita sa faca un anumit lucru, acordandu-si libertati pe care nu le acorda nici macar pe jumatate altora… Adevarul este, insa, unic. Ca si morala. Treaba cu adevarul fiecaruia e valabila doar in plan intim, nu si public. O anumita actiune nu poate fi buna in cazul tau, si rea in cazul altora. Nu se pot aplica doua judecati diferite.

Nu ma deranjeaza cel mai rau ca oamenii isi gasesc scuze (cumva trebuie sa-ti linistesti constiinta), dar, cand tu insuti ai facut ceva, stai frumos pe margine si tine-ti gura, nu arunca primul cu piatra.  Fiecare are motivul lui. Asa cum l-ai avut pe al tau (si iti gasesti circumstante atenuante sau chiar motive, desi sunt mai degraba pretexte), poate si altii au. Sau n-au. Dar n-ai avut nici tu.
Ai macar decenta de a nu fi primul la mustrari, primul la critici, primul la judecati si condamnari. Stai cuminte si nu aborda subiectul, iar daca chiar esti fortat sa intri intr-o discutie despre, fii temperat in ceea ce spui. Asta este valabil pentru toate situatiile de viata. Mai ponderat in aratatul cu degetul, cand ai facut acelasi lucru sau ceva similar, altfel te discreditezi total.  Tine de decenta.

Mediocritate si zbor

Nu-mi place mediocritatea sentimentelor, a relatiilor interumane si a vietii in general. Dar mai presus de toate, nu-mi plac cei care-i judeca pe ceilalti prin prisma mediocritatii si superficialitatii relatiilor lor.
Faptul ca X sau Y n-au trait acelasi lucru ca si mine nu le da dreptul sa considere ca NU EXISTA ceea ce am trait eu 🙂 Asa cum nici eu nu judec ce au trait/traiesc ei, si este diferit de experientele mele. Mie, de pilda, nu-mi place viata lor. Sintagma “nu-mi place”,  insemnand ca nu mi se potriveste, nu-mi place “pentru mine”. Mi se pare mica si “inghesuita”, fara intensitati, fara aspiratii, fara zbor. Insa nu-i judec. Daca lor li se potriveste, BRAVO. Felicitari, minunat, asa sa continue! Vant in pupa si mult succes pe aceeasi cale. Fiecare alege ce i se asorteaza, ce-i trebuieste, ce il implineste… Eu nu-i judec, si minima mea cerinta este sa nu ma judece. De aceea suntem diversi, lumea e larga si caile multe.

Da, stiu, par neverosimila. Am intalnit des aceasta reactie. De neincredere in ceea ce spun, ca si cand n-am trait ce spun, ci ca si cum as recita din carti. Ei bine, nu, sunt REALA, dureros de reala cateodata. Chiar exista oameni ca mine, care au trait lucrurile pe care le spun. Si nu, nu mi-e rusine de ele, dimpotriva, ma mandresc cu intensitatile mele. Sa le ascund pentru ca sunt diferite de ale lor? Nu, nicidecum. Sunt ale mele, le-am trait, le traiesc, le asum. Si am de gand sa le mai traiesc.

Ca exemplu, am avut parte de o dragoste intensa, fuzionala. (cu sotul meu). Unii spun ca am avut noroc (o sa tratez acest subiect, separat, pentru ca merita). Eu spun ca norocul si-l mai si face fiecare cu mana lui. Desigur, daca te multumesti cu “putin, dar sigur”, putin primesti. Cat despre sigur, sigur nu-i nimic pe lumea asta, iertati-ma ca va spulber iluziile. Sigura e numai moartea :))
Cand vorbesc despre perioada respectiva, oamenii privesc cu neincredere. Da, sunt neverosimila. Si totusi, eu chiar traiesc asa. Asta mai ales pentru ca nu ma limitez la mediocru, ca si nivel. Pentru ca tintesc sus. In viata mea exista zbor. Dar e la indemana oricui, cred eu. E suficient sa-ti doresti, sa nu te limitezi la nivelul mediu. Pana la urma, fiecare cu alegerile sale, eu nu judec oamenii care se limiteaza la nivelul mediu, daca lor le este bine in pielea lor cu viata lor. Tot ce doresc este sa nu ma judece pe mine, pentru ca zbor… Si zbor pentru ca nu mi-e teama sa traiesc. Pentru ca nu-mi refuz libertatea. Pentru ca nu ma multumesc cu o viata ca a majoritatii. Pentru ca nu mi-e teama sa ies de pe cararile batatorite. Da, sunt si traditionalista, atunci cand asta mi se potriveste, desigur… Dar in rest, zburd si zbor.
Si tocmai de aceea oamenii-si amintesc despre mine pentru libertatea sufletului. E trasatura mea definitorie.

Insa taxezi usor ce nu intelegi, si nu cuprinzi cu mintea, din pacate…
Unii se uita la tine ca la Discovery Channel, sau la Teleenciclopedia, cand povestesti ce ai trait sau ce traiesti. Le citesc privirile uimite in ochisorii rotunzi ca ai personajelor de desene animate japoneze. Treaca-mearga si asta. Da’ dupa aia sa te judece, asta e ceea ce nu accept. Suntem diferiti si frumosi in diversitatea noastra. Plictisitor ar fi sa fim toti unitari, uniformi, cu aceleasi dorinte, aspiratii, vieti, moduri de exprimare.
Hai sa ne respectam in diversitatea si complexitatea noastra!