De ce nu îl înghit pe basescu

(Guest post Radu Rosulescu, cu multumirile mele pentru luciditate)
  • A fost reprezentantul Romaniei la Anvers pe vremea comuniştilor. Asta se traduce prin – a fost comunist sau securist sau şi una şi alta. Problema nu e că a fost. Mulţi români au fost. Că aşa erau vremurile, că nu au vrut să-şi rateze viaţa… e o discuţie mai amplă. Prefer să nu-i judec. Dar ce mă deranjează foarte mult este această ipocrizie – băsescu ţipa în gura mare „jos comuniştii şi jos securiştii” si cu aceste slogane el se cocoţa sus, sus de tot.
  • A zis că rezolvă problema câinilor vagabonzi. Foarte frumos. Numai că a fost doar o gargară ieftină, un nou mod de a câştiga capital electoral. Cum măi, să fii atât de javră încât să te gândeşti să obţii profit de pe urma unor fiinţe amărâte şi nevinovate? Problema câinilor vagabonzi dăinuie şi astăzi, deci e clar cum a rezolvat-o. Şi această problemă e importantă, ne afectează şi ar fi trebuit rezolvată, dar cu un pic de respect pentru viaţă şi cu conştientizarea că tot oamenii sunt de vină dacă avem atâţia maidanezi. Dar zilele astea l-au ajuns pe basescu… „ieşi afară, javră ordinară”.
  • A zis că se ocupă de retrocedarea imobilelor confiscate abuziv de către comunişti. Foarte frumos. Zeci sau sute de mii de oameni aşteaptă să li se facă dreptate. Dar ce a făcut? Şi-a dat singur o casă, din poziţia de primar, în timp ce toţi acei oameni care ar fi trebuit să îşi primească înapoi casele (case care au fost ale lor sau ale părinţilor şi bunicilor lor) aşteaptă în zadar şi în ziua de azi.
  • A fost la putere, într-un fel sau altul, aproape tot timpul care a trecut de la revoluţie şi până în prezent. Şi care sunt realizările lui ca politician? Scandal. Tot timpul a făcut scandal. A făcut scandal şi a provocat căderea guvernului ciorbea. Ulterior a picat tot PNTCDul. A văzut că merge şi obţne profit electoral, a aplicat aceeaşi reţetă mereu. După PNTCD a vrut să îngroape şi PNL. Cum adică? Ambele partide istorice să fie desfiinţate de către un fost comunist şi securist? Ar fi fost prea mult. Norocul nostru şi ghinionul lui – PNL nu a murit, iar mie îmi pare foarte bine. Ar fi fost păcat ca partidul care a avut un rol atât de important în emanciparea României moderne să fie omorât de către o emanaţie FSNistă care miroase groaznic.
  • Tot timpul s-a plâns că el vrea să facă treabă, dar nu îl lasă alţii. Mereu a vrut mai mult – să aibă consiliu(municipal), să aibă guvernul, să aibă majoritatea parlamentară… Cât fariseim şi în acelaşi timp câtă impotenţă politică. Nicăieri în lume nu le ai pe toate, dar politicienii adevăraţi ştiu să facă treabă şi în condiţile astea. Cum? Simplu, prin arta dialogului, prin conlucrare, chiar şi prin compromis. Culmea e că încet, încet a obţinut toată puterea pe care şi-a dorit-o şi tot n-a făcut nimic. Sau a făcut mai mult rău decât bine.
  • Ne-a făcut de ruşine ţara pe oriunde a fost. Stilul lui hăhăit, ţopârlănismul, grobianismul şi lipsa de diplomaţie a făcut ca nici un lider politic mai important să nu mai vrea să se afişeze în preajma lui. Asta e treaba preşedintelui – să reprezinte ţara, să creeze alianţe politice profitabile pentru ţară, să atragă investitori străini de calibru. Nimic din toate astea nu le-a făcut. Nici măcar nu s-a străduit.
  • Am lăsat la urmă ceea ce mi se pare cel mai grav. Preşedintele ţării (ţara asta are un preşedinte nu un „şef al statului” cum îi place lui să se autointituleze) ar trebui să fie un exemplu de moralitate. Ei bine, ce exemplu ne-a fost băsescu? Unul care se bate pe burtă cu interlopii, unul care e şmenar (asta e definiţia pentru toate înşelăciunile pe care le-a făcut), unul care bea prin cârciumi, şi se urcă băut la volan, unul care dansează pe ritmuri de manele, unul care a încercat să arunce cu rahat în toţi cei pe care i-a simţit ca o potenţială ameninţare, culminând cu Majestatea Sa Regele. Uite că la un moment dat s-a umplut paharul. A vrut să facă acelaşi lucru şi cu Raed Arafat, dar de data asta a făcut ceva împotriva vântului. A devenit atât de penibil, de lipsit de simţul măsurii şi simţul realităţii încât nici nu îşi mai dă seama că la el vântul bate împotrivă, indiferent de direcţia în care s-ar îndrepta.

Varianta mai scurtă:

Cine o fi? GHICI GHICITOAREA MEA

  • A fost comunist şi securist. Acum tocmai el strigă „jos comuniştii, jos securiştii”. Hai să fim alături de el. Acum îi spunem şi noi JOS COMUNISTULE. LASĂ-NE!
  • A fost atât de jalnic încât a vrut să obţină profit chiar şi de pe urma maidanezilor. Acum îi spunem şi noi IEŞI AFARĂ JAVRĂ ORDINARĂ!
  • A promis că va face dreptate. N-a făcut. Dar şi-a dat sieşi o casă. Acum îi spunem şi noi HOŢULE. LA PUŞCĂRIE!
  • A fost la putere.. N-a făcut decât scandal şi jaf. Acum îi spunem şi noi VĂ RUGĂM SĂ NE SCUZAŢI, NU PRODUCEM CÂT FURAŢI! AJUNGE!
  • Ne-a zis că el ar fi vrut să facă multe, dar nu l-au lăsat alţii. Alţii au putut să facă, chiar dacă el nu i-a lăsat. Acum îi spunem şi noi IMPOTENTULE! EŞTI PENIBIL!
  • În loc să ne reprezinte ţara cu cinste, ne-a făcut de râs pe unde a fost. Acum îi spunem şi noi AVEM PE CINE SĂ PUNEM ÎN LOC. ŞI O MAIMUŢĂ AR FI MAI BUNĂ CA TINE
  • Şi-a bătut joc de toată lumea, s-a crezut „şeful statului”. Nimeni nu-l mai suportă. Acum îi spunem şi noi BAIE DE MULŢIME, DACĂ TE MAI ŢINE!
  • A jucat manele, s-a îmbătat, a înjurat, s-a purtat ca un mitocan, a încercat să arunce cu rahat în toţi oamenii de valoare. El e singurul care s-a umplut de rahat, aşa că acum îi spunem şi noi MARINARE CE MAI STAI, VINE REGELE MIHAI!

Mizeria umana

De ce mi-ar fi mie rusine ca tu n-ai stiut sa fii om? De ce mi-as pleca eu privirile (senine), care n-au nimic de ascuns, pentru ca tu ai incercat sa terfelesti tot ce e frumos? De ce m-as simti eu vinovata ca povestea pe care ti-am incredintat-o, cu prietenie, deschis, atunci cand te credeam om si nu jivina, a ajuns prilej de batjocura? De ce m-as simti eu aiurea ca tu esti monstru si nu ai invatat nimic din viata pana la 55 de ani?

De ce sa-mi fie mie rusine de mizeria profunda ascunsa in sufletul tau, bine disimulata dupa zambete, pupici, epitete admirative, inimioare si alte dulcegarii? De ce sa ma simt ca in sindromul violului? Detaliez: femeile violate au (din nefericire) tendinta de a se simti vinovate. Se simt murdarite de crima a carei victima au fost, si, incontrolabil, le este rusine, desi nu au de ce. Eliberarea se face doar depasind acest moment, aceste trairi. Vindecarea se face intelegand ca monstrul este violatorul, si ca singura vina si rusine ii apartine acestuia. Nu victimei, care oricum este teribil de lovita de soarta. Etapele vindecarii victimei: uluiala, soc, durere, rusine, dezgust, obsesie-nesomn, tristete. Indiferenta = victorie!
Ei bine, comparatia nu este deloc disproportionata, caci in relatia cu tine, m-am simtit cel putin violata. Mi-ai intrat in suflet, ca un sarpe, prefacut in ingeras, prieten, admirativ. Ai ascultat confesiunile mele (pe care le-am facut cu sufletul deschis, si in care n-am niciun motiv de a ma rusina, ci numai motive de mandrie, caci dragostea inalta). Le-ai solicitat, chiar, cu intrebari aditionale.  Apoi, m-ai violat, ca un criminal. Ai incercat sa calci in picioare tot trecutul meu, frumos, luminos, senin. Din fericire, n-ai cum. Pentru ca javrele n-au cum sa calce pe nori.
Ei bine, n-am de ce sa simt niciun sentiment de jena. Toata mizeria e a ta. Toate pacatele sunt ale tale, si le vei ispasi. Sa nu-ti spun despre Dumnezeu, nu-i asa? 🙂 Ba da, iti spun, si iti mai spun, si-ti mai spun…. asta pana-ti va da el de stire. Crede-ma ca vei prefera sa-ti fi spus eu.

Ah, da, singurul lucru pentru care as putea sa ma simt prost, sau sa-mi fie rusine, este ca n-am fost suficient de vigilenta. Eu care, acum cateva luni, intr-un moment dificil din viata unei fete bune, o sfatuiam prieteneste sa nu mai povesteasca nimanui povestea ei, si ii spuneam asta chiar un pic cam violent si crud, (dar pentru binele ei, si cred ca poate depune marturie pentru discutia asta), eu care cunosc oamenii si care m-am tinut departe de mizerabili de ani buni, ei bine, asta e singura mea “vina”, aceea de a-ti fi picat in gheare, fara sa ghicesc jivina care isi itea botul si labele murdare de sub maldarul de ceasuri, diamante si parfum.

Nu mi-o mai luasem pe plan uman deja de ceva timp… sa fie niste ani buni. Poate chiar 8-10. E drept, statistic vorbind, poate ca o data la 10 ani, nici nu-i prea mult. O fi normal 🙂 Si nu mi-am luat-o de atata timp pentru ca stiam/simteam cum sunt oamenii, ii evaluam teribil de corect. Am o privire analitica, care scaneaza omul. Ochii care citesc in alti ochi. Si nu, nu am fost deloc singuratica, sunt un om foarte popular. In ultimii ani m-am apropiat de multi oameni, si ei de mine. Insa oameni, nu javre, deci judecata mea functiona corect, se valida.

Asta e singurul lucru pe care mi-l pot reprosa, faptul ca n-am simtit ce zace inauntrul tau. Si ca nu mi s-a aprins beculetul de alarma nici in fata complimentelor extreme, deșănțate. “Sa te temi intotdeauna de complimentele prea multe sau prea apasate de la o femeie“, lectia asta o uitasem, pentru moment. Si am fost ca si corbul din fabula lui La Fontaine. Dar nu mi s-a declansat alarma, pentru ca merit aceste complimente. Da, chiar scriu bine, da, chiar sunt un om frumos la suflet, da, chiar sunt un prieten de nadejde, da, chiar sunt un om valoros profesional si pretuit personal. Si da, sunt constienta de toate astea.
Mai putin constienta eram, insa, de invidia care roade, caci eu plecam de la premisa de nevinovatie. Mai putin constienta eram, insa, de faptul ca sunt scriitoarea care nu esti, ca am viata pe care ti-o doresti, ca provoc efervescenta din jurul meu, ca oamenii vin natural spre mine si interactioneaza mult cu mine pentru ca am o personalitate pregnanta, care atrage si coaguleaza mase fara sa faca nimic special, ca am o personalitate care “provoaca adictie” celor din jur. Eu n-am avut niciodata nevoie sa cersesc atentie, si oricum, din respect fata de mine insami, din decenta, din eleganta si din mandrie, n-as fi cersit NICIODATA atentie. Mai bine as fi murit. Mai ales in felul acela penibil “du-te si tu la mine pe perete si da-ti cu parerea la… sau la…“, litanii zilnice ale unui om frustrat ca nu-i bagat “suficient” in seama (acel suficient fiind o notiune absolut relativa intr-o minte bolnava). Toate astea ar fi trebuit sa-mi atraga atentia, sa-mi rasune clopotelul de alarma, sa mi se aprinda, ca la bordul masinii, luminile de avarie. Atentie, Mirandolina, atentie, javra la orizont!
Eu nu, inocenta si de buna credinta, n-am auzit sirena de alarma, am ignorat semnele, eu am fost naiva si buna. “Altfel, ai fi un inger, asa cum si pari“, mi se spusese de catre un om destept. Vazuse bine, sunt un om fundamental bun, n-as indrazni sa spun chiar inger, insa bun, pozitiv, da, poate inger. Te-am ascultat plangand la telefon, pentru probleme personale (pe care, sincer, nu stiu daca sa le mai cred). M-am induiosat pana la extrem de boala povestita de tine, si asta pentru ca e un subiect sensibil pentru mine….  Ti-am ingaduit lucruri. Eu sunt deschisa cu necunoscutii, insa impun, de obicei, clar, niste bariere politicoase, foarte ferme, nu ma amestec cu oricine. Cu tine, am deschis barierele. Wrong!

Eh, cand ziceam ca nu-mi plac femeile… Cu barbatii, orice infruntare e mult altfel. Mai… barbateasca, da, barbateasca 🙂

Oricum, ca sa revenim,  nu are de ce sa-mi fie mie rusine pentru crimele savarsite de tine.
Si da, Dumnezeu ne vede pe fiecare, si mai ales in sufletul si mintea fiecaruia.  Ma poti minti, ii poti minti pe cei din jur, te poti minti poate si pe tine insati. El insa, le vede pe toate, inclusiv pe cele bine disimulate sub machiaje asa zis elaborate. Sa nu-ti mai zic de Dumnezeu? Ba am sa-ti zic, zilnic chiar.

Flori si hazna, ca sa parafrazez o imagine mai mult decat inspirata…. Deasupra flori, superficial strat, si-n interior o hazna puturoasa.

p.s. nu, nu voi inceta sa am incredere in oameni, sa fiu pozitiva si sa zambesc. Nu trebuie ca viitorii sositi in viata mea sa ispaseasca pacatele tale sau ale altora.  Nu trebuie sa patimeasca din cauza unor lucruri pe care nu le-au savarsit. Voi acorda in continuare incredere, zambete si bucurie. Tu, tu esti o exceptie, in rau. Un regretabil accident.  Nu, lumea mea nu e ca tine. Lumea mea e luminoasa, inflorita, senina, cu iubire si oameni frumosi.
Sunt o supravietuitoare, oricum. Am supravietuit unui viol 🙂 Si zambesc, da, cu toata gura, nu din automatism.