Cuplul: traditionalism si modernitate

Spune un om inteligent, pe FB, aseara: “Unele femei de azi vor ca bărbat să: “te trezești în fiecare dimineață să mergi la serviciu, să iei/duci copilul de la grădiniță, să faci curat, să speli, să gătești şi să mai ai timp şi pentru tine…” dacă se poate ar mai vrea şi ca acesta să închidă ochii când ea mai zăboveşte cu vreun şefuleț, instructor de fitness sau de yoga
Păi ăla nu e bărbat! E o mamă eroină!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

e partial adevarat 🙂 Partial, insa, exagerat 🙂
Sotul meu, francez fiind, impartea cu mine sarcinile de toate felurile (noi n-am avut copii, dar cu fosta sotie, cu care a avut copii, a impartit si schimbatul de pampers, dus la scoala, etc), si asta nu-l facea mai putin masculin, mai putin puternic, mai putin barbat.
Iar faptul ca impartea cu mine sarcinile din casa, nici nu inseamna ca eu nu faceam nimic. Faceam lucrurile in doi. Si, important, cu iubire si cu bucurie. Comuna. Cel care venea acasa mai devreme, care avea mai mult timp, ala se apuca de {aspirat, spalat vase, calcat, gatit, pus masinile de spalat, etc} Asta ne lasa mai mult timp liber impreuna (de lenevit, plimbat, uitat la filme, facut orice iti trece prin cap, noi si jucam mult, eram jucatori amandoi- eu inca mai sunt, el nu mai este pe lume, jucator sigur a rămas si in lumea de dincolo, abia astept sa mai facem cateva partide– de ale noastre)
Și mai aveam “obiceiuri” comune, le trec sub tacerea intimitatii 😉
De la un român nu cer/nu astept acelasi lucru, inteleg perfect particularitatile regionale, ca sa zic asa (totusi, e tara mea natala 😀 ), dar nici n-as aprecia ca eu sa fiu coplesita de munca si el sa stea cu mancarea gatita (de mine) in frigider, asteptand sa vin eu acasa la ora 22 de la munca ca sa i-o incalzesc, ca el nu si-o poate incalzi… ca nu-i permite postura de mascul, e sub demnitatea lui sa se ridice sa si-o incalzeasca (nu e un exemplu exagerat, cunosc cazuri concrete fix asa). Sincer, as admite asta de câteva ori (sunt înțelegătoare, nu rup capul din prima), dar nu ca regula generala… 

Cred ca e ok sa impartim si placerile si neplacerile. Si obligatiile, si distractiile.
Si finantele. Nu-s nici de acord cu principiul: unul ia banii altuia si “tine casa”. Nu, frate. Platim cheltuielile comune impreuna, apoi fiecare cu banii lui, ca de aia muncim. Poate vreau sa iti fac o surpriza, e cam stupid sa iti cer bani ca sa ti-o fac. Poate vreau sa te invit la restaurant/sa te duc in vacanta/sa-ti cumpar o carte, un obiect de arta, ceva de imbracat. Vreau sa o fac pe banii mei, nu pe banii din pusculita comuna. Si nici sa mint ca sa iau banii din banii pusi la comun.
Si nu, nu vreau banii tai, asa ca nici tu sa nu ii vrei pe ai mei. Ajut, la nevoie, oricand trebuie. Dar ca regula generala, fiecare cu ale lui. Cheltuielile comune sunt comune, restul, fiecare cu ale lui. Poate vrea sa-i joace, sa-i bea, sa-i dea pe femei 🙂 Cum ar fi sa ii iau barbatului banii cu pretextul ca eu “tin casa”? Invechite concepte 🙂

Ah, si timpul… pai timpul… cea mai importanta resursa. E ok sa petrecem timp impreuna, comun consimtit, bucurie impartasita. Dar nu sa nu ne permitem libertatea de a trai fara celalalt. Eu cu ale mele (plimbari singura, citit, scris, dormit, iesit cu prietenele, etc), la randul lui, el cu libertatea lui, la fel de importanta ca a mea, si preocuparile lui.
Cred ca asta e reteta rezistentei unui cuplu, sa intelegi ca fiecare om e un om liber, si are nevoie sa respire in voia lui.
Nu ma sufoca, ca ma pierzi urgent. Si nu, nici eu nu sufoc. Daca nu-mi dai motive de neliniste, sunt cel mai cool si liberal om din lume 😉

Un an cu zambet

reasonAm avut un an foarte bun. Spre diferența de 2014 care a fost al doilea cel mai rau an din viața mea (după 2000, pe care sper sa nu îl egaleze nimic în oroare, sinistru an), 2015 a fost bun și personal și profesional. Și sentimental si financiar.
A și început bine, cu voiajul în Franța, care a rezolvat multe, si m-a facut sa inteleg o gramada de lucruri din fosta si actuala mea viata. A fost un pic o calatorie initiatica.
M-am mutat intr-o casa de vis, mare. Am avut proiecte profesionale frumoase. Îmi doresc sa am un 2016 măcar la fel. Si sa merg mai mult la mare. In 2015 am ajuns, din pacate, paradoxal, o singura data, si foarte tarziu, acolo, la mama zmeilor, unde e sufletul meu, la smochine si capre.

Mulțumesc din suflet omului care mi-a adus zâmbetul anul acesta, prietenilor fără de care nu as rezista, partenerilor profesionali, cu bune si rele.
Mulțumesc mult ca ați fost parte din anul meu, bun, si va doresc sa aveti un an minunat. Sanatate si iubire, restul le construim… stiti cum spun eu….

2016

sursa foto: https://web.facebook.com/leo.vanbroeck/posts/10206941566929411

 

Din prima

Am o discuție recurenta cu o prietena (sub 30 de ani), despre sexul din prima seara. Ea are un blocaj pe asta și spune ca nu ar face niciodată, ca nu se cade, ca barbatul te judeca, ca nu așa începe o relație serioasa. Eu nu cred așa (merci, la France!) și mă străduiesc sa o conving și pe ea. Suntem în secolul 21, lumea a ieșit demult din peșteră. Nu e un act reprobabil.
Dar desigur, ca în orice acțiune, exista multe nuanțe, evident. Dacă te întinzi oricând, oricât, cu oricine, nici nu mai conteaza ca ai așteptat a doua sau a n-a întâlnire sau ca a fost din prima, nu e bine. Nu de alta, dar te depreciezi. Însă fiecare e liber sa facă ce vrea și cum simte ca îi e bine cât timp asta nu afectează legea. În rest….
Si mai e ceva. Ce caută (sau ce ar căuta) în jurul tău, lângă tine, oameni (barbati) care te judeca pentru asta? Cred ca si ei trebuie sa fi iesit din pestera. Alo, e secolul 21!

Ca e prima sau a șaptea întâlnire, poate ieși o trainica poveste de iubire sau un fâs, nu sexul din prima seara strica in devenirea a ceea ce ea numeste “relatie serioasa.”
Daca e sa fie, va fi, daca nu, nu. Nu asta e problema.

Eu nu vreau sa spun ca e obligatoriu din prima, doar ca in anumite circumstante, daca totul e in regula, e chiar pacat sa nu. Unele lucruri trebuie traite cand viata ti le ofera. E vorba de magia momentului, de interactiune, de vraja.
Sigur, la mine e complicat, cu Philippe a durat 6 luni pana…Sigur, aveam 18 ani. Nu ca acum as fi altfel…
Niste ani mai tarziu, lui Jean-Paul nu-i venea sa creada ca trei saptamani nu m-a putut lua de mana din cauza ca ma inroseam, ma tot intreba daca sunt extraterestru, cum sa exist asa in anul 2000? “Nu-mi vine sa cred ca ai 25 de ani, si inca te inrosesti!” (unde mai pui ca fusesem si casatorita). Poate ca sunt extraterestru, uite ca n-am luat asta in calcul 😉

Am spus, cazuri si cazuri. Nu recomand nici saritul in asternuturi, pentru ca (uneori) se duce naibii poezia. Eu inca mai scriu scrisori.
Dar e mai mult o chestiune de principiu. “Nu-ti refuza nimic, evident in anumite conditii”
Imi spunea o fata extraordinara, dupa ce a citit ce am scris mai sus (ca a fost intai status– evident fara partea despre mine, ci doar cea generala): “Iar am ras, te iubesc! De ar invata multe femei de la tine!”
OK, sa incepem, deci, bonjour mes eleves!
Lecția intai: roșești. Important! rosesti natural, altfel nu merge
Lecția doi: scrii scrisori… pe care le simti din suflet. Altfel nu merge
Lectia trei… esti timida si tampa uneori. Ai vrea sa fii altfel, dar…
În fine, eu sunt toanta ca o domnisoara, dar la minte sunt deschisa. Complicat.
Insa eu nu-s relevanta, generalul e relevant.
Bineinteles ca glumeam cu lectiile, asa ceva e natural, vine din rarunchi, sau nu vine. Sunt reactii viscerale, fara farduri si tertipuri. Greu.