Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: “Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord!” [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui]
El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte!
Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂
Acum, lasand gluma la o parte, sa luam pe rand toate lucrurile “incriminate”.
Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine “impostura” pe termen lung. Pur si simplu.
Vorba romaneasca “minciuna are picioare scurte” e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata “splendoarea sufletului tau”. Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor.
Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe “tron” si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa.
Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc “urmaritorii tacuti“, si care sunt favorabili si fideli….
Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu?
Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui. Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂
Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in virtual. Ti le trantesc verde in fata, crude, chiar. In virtual, ca si in real, se “citeste” imediat starea mea de spirit. Ca sunt nervoasa, suparata, obosita, sau dimpotriva, bucuroasa, fericita, extaziata. Toti cei din lista mea pot depune marturie pentru asta 🙂 Nu sunt ca cei descrisi in frazele citate la inceput, si n-am sa fiu niciodata asa. Si nu cultiv in jurul meu oameni care sunt ipocriti, falsi, ascunsi. Mi-e sila de ei. In momentul in care realizez ca cineva e asa, il evit, il elimin, il sterg din viata mea, il ignor, il UIT.
Si cred cu toata forta in valorile: loialitate, sinceritate, adevar, onoare. In virtual ca si in real.
Despre chat si mesajele private, hehehe, ca sa aiba cineva acces la discutii private cu mine, trebuie mult, chiar mult. Si nici nu ajunge toata lumea acolo. Putini sunt alesii. Asa ca la mine, FB-ul se petrece frumos, pe fata 🙂 Si stiti toti asta…. Putini sunt cei care pot ridica mana sus ca vorbim in vreo mesagerie privata, de orice fel ar fi ea. Si-n general, guess what, aceia sunt prieteni mei din real.
Oh, si mi-am amintit, sa completez. Nu odata, ci de foarte multe ori am fost recunoscuta pe strada de oameni din lista mea de FB. Au venit catre mine si nu numai ca m-au salutat, dar am vorbit, iar cu unii am prelungit la o cafea… Asta inseamna ca pozele-mi seamana, si ca lumea din lista mea ma saluta 🙂 Mai inseamna si ca oamenii considera ca sunt un om bun, interesant si demn de a fi salutat.
Asa ca daca nu te saluta lumea, nu te plange, gandeste-te “ia, oare de ce?” 😀 N-o fi niciun motiv? Nu vezi, nu? Ia mai uita-te o data. Si inca o data… Tot nu vezi? Atunci ia intreaba-te, cati prieteni ai in real? Si de cati ani iti sunt alaturi? Aaaa, nu multi? si se schimba cam des? Ei, vezi, ai gasit si singur/a…. 😀 De aia ai nevoie de net? Sa-ti faci “prieteni”, cu care sa iesi si sa faci fotografii pozand intr-o fiinta sociabila si fericita, care are o viata activa? Aha… 🙂 Pana le dai la gioale si lor, sau viceversa, ei tie. [nici nu mai conteaza sensul miscarii…. oricum asa se va sfarsi: vei da sau vei lua.]
Ei, vezi? Aici e diferenta… Una dintre. Eu sunt prietenul ala de ani si zeci de ani, pe care oricine il doreste. Care sta alaturi si merge in foc pentru prietenii lui, si, ia sa vezi ce mirare, ha? … si prietenii mei ar face asta pentru mine. Logic.
Pentru mine, FB nu-i o lume a ipocriziei. Cine e ipocrit, dispare mai devreme sau mai tarziu din preajma mea 🙂 In haul indiferentei, la gunoi, unde e locul celor care n-au valori si onoare.
La mine zambetele sunt adevarate, incruntarile sunt adevarate, loialitatea e elementul de baza. Esti asa, sau n-ai ce cauta. Cat nu te ghicesc, norocul tau. Cand te ghicesc, OUT.
Ca sa revin la frazele care circula… ei bine, te anunt ca daca te plangi ca FB e lumea falsitatii, e vina ta. Selectia iti apartine. Tu te inconjori de oamenii aceia. Nu zic, nu exista padure fara uscaturi (si eu am avut – ba chiar de curand- niste experiente), insa nu PE TOTAL. Nu aceea este impresia generala, nu aceea este media, nu de falsitate. Ca daca e, te anunt ca e vina ta, a celui care te plangi. Mai lucreaza la criteriile de selectie… Probabil nici in real nu le ai prea clare…
Lumea pe care o cultivam e si o lume care ne seamana. Ea spune cate ceva despre noi, ba chiar spune multe.
“Tu esti prea draguta ca sa vrei sa superi pe cineva, pe oricine“, am auzit de curand, “si n-ai refuza“. Suprinzatoare lucruri aude omul despre el insusi. Sigur, nu neg, sunt draguta, si nu vreau cu dinadinsul sa supar pe cineva. Dar, atentie! Nu supar pe nimeni atata timp cat nu mi se cere sa fac lucruri care-mi contravin, care-mi displac complet, care nu ma reprezinta. Cand balanta dintre ce simt eu ca vreau si ce asteapta altii de la mine este debalansata, si inclinata, se termina si dragalasenia mea. Si nu de altceva, dar stiu ca daca as face, doar din amabilitate, lucruri care nu au legatura cu mine, ar suna fals, ar fi o ipocrizie pentru cel de alaturi, si in plus, mai devreme sau mai tarziu, cand ti-e lumea mai draga, odata ma apuca si rastorn tot 🙂 Glumesc, nu rastorn, dar asa, metaforic…. Deci ba da, as refuza. Mi se pare un lucru important sa stii sa spui nu, cand sa spui nu, dar si CUM sa spui nu.
