Ioana

Reglari

4 janvier 2012

(partea 1 a povestii, aici) Nu era prea comod inceputul acesta de an. Ema trebuia sa o sune pe Ioana inainte de sfarsitul vacantei, si sa-i spuna, cat de delicat putea ea, dar ferm in acelasi timp, ca mai mult decat o prietenie, nu-i putea oferi. Tinea mult la Ioana, aprecia felul ei de a fi, sensibilitatile ei abia aratate, veselia ei, forta ei. Tocmai de aceea dorea sa o previna, sa nu o lase sa persevereze intr-un sentiment ce ar depasi cadrul posibilului. Si asta, inainte de sfarsitul vacantei. Cand vor reveni la birou, vor sta una langa alta din nou, iar totul va trebui sa fi reintrat in ordine deja. Pentru ca invitatiile la cafea, sau rasetele, sau impartasirile de fete sa nu aiba conotatii nedorite. Nedorite pentru Ema, cel putin. In plus, si-ar dori sa-l sune pe Tudor, sa-i explice ca nu, nu era nimic din toate astea, ca… Asta parea un pic mai dificil. In definitiv, Tudor era un strain. Vedeta grupului, e drept, animalul de prada cel mai ravnit in cercul acela, care o alesese pe ea, facand-o regina si invidiata de toate femeile serii, insa, totusi, un strain. Revenind la viata cotidiana, la dimineti, la lumina soarelui, acesta era adevarul. Ema incepu deci cu telefonul dat Ioanei. Cu o voce prietenoasa (de ce ar fi fost altfel?) o invita la un ceai, intr-o cafenea primitoare din centrul orasului. Ioana intra in cafenea, se aseza langa Ema, isi scoase paltonul plin de zapada, se scutura si, zambitoare, isi ciufuli parul tuns baieteste, care se turtise sub caciula. « Hei, buna, Ema, frig e afara, si nu mai inceteaza ninsoarea asta!« . Ema o privea, se gandea la cat de naturala este, insa isi reamintea comportamentul de acum cateva seri si… Nu, e clar, trebuia sa-i spuna. Incepu cu o voce cat de duioasa putea, dar ferma. Ii spuse direct, pentru ca altfel nu stia, nu avea cum… « Ioana, tin la tine, prieteneste. Te apreciez mult, dar nu cred ca pot sa-ti ofer altceva decat prietenia mea. M-ar durea sa iti doresti altceva de la mine. E imposibil. Nu pot. Vreau sa-ti fiu prietena, altceva… nu, altceva, NU. » Teribil de ferm si apasat suna « nu »-ul Emei. Ochii Ioanei se umplura de lacrimi. Rotunde, multe, ele invadara obrajii fetei brusc. Ioana plangea, lacrimile ii alunecau in cana cu ceai… Ema se simti destabilizata rau. Ea, atat de calma in exterior, de obicei, simti ca-si pierde cumpatul, ca aluneca in nesiguranta vizibila. Nu stia cum sa faca. Nu dorise asta. Dorise sa inlature dubiul, sa lamureasca situatia. I se parea normal sa discute deschis. Nu se asteptase la lacrimile Ioanei. Nu stia cum sa o consoleze. Sa o ia de mana? sa o stranga in brate? Si daca toate gesturile astea ar fi interpretate altfel? Nu indrazni sa o atinga. I se rupea sufletul privind-o cum plange. I se parea una din cele mai dificile situatii cu care se confruntase vreodata. Ema mai respinsese avansuri. Era o femeie atragatoare, barbatii…

📌
0💬 read more

Revelion pasional

29 décembre 2011

Cand vrei sa petreci revelionul, singur, acasa, ca pe oricare alta seara, lumea parca innebuneste. Te considera nebun, te compatimesc, te descos, incearca sa te impiedice. Ce mai, a petrece Revelionul singur este aproape o crima. O anarhie. O sfidare la adresa societatii. Sau in orice caz, o lezmajestate, cel putin, pe care toata lumea se simte dator sa te impiedice sa o faci. Cand spui ca vrei sa petreci Revelionul singur, se trezeste imboldul in toti cei din jur, sa te faca sa renunti la aceasta idee. Asa ca Ema, ca de obicei, n-a reusit sa petreaca nici in acel an Revelionul singura. Pe ultima suta de metri, in dupa-amiaza de 31 decembrie, a fost implorata de colega ei de servici, Ioana, sa o insoteasca la o petrecere de revelion. Totul ca sa nu o lase singura. Ema, desi isi dorea cu adevarat sa stea singura (nu din depresie, nici din sfidare, nici din alte revolte, ci din dorinta de putina liniste), a acceptat, caci nu stia intotdeauna sa isi refuze prietenii, si ceda pentru a le face placere. Iat-o, deci, in acea seara, batand cu Ioana, la usa unui apartament dintr-un bloc al unui oarecare cartier bucurestean. Inauntru, vreo 20 de tineri, veseli, toti necunoscuti, pentru Ema. Ioana ii cunostea pe cativa. Ema nu-si gasea neaparat locul, dar asta e, cedase la insistentele Ioanei. Va trece si noaptea asta, nu-i grav. In penumbra camerei, Ioana o prezinta celorlalti. Are un soi de mandrie cand o tine de mana si o impinge spre unul si pe altul. Ba chiar spune, provocatoare, « eu sunt singura fata care a venit cu o fata la petrecere. » Ema nu pricepe foarte bine despre ce e vorba, dar surade si asteapta sa treaca minutele. La un moment dat, Ioana se indreapta spre ea si o invita la dans. Ema, mirata, nu prea intelege, din nou. O priveste angelic si naiv. Ioana, colega si prietena ei, pare a dori mai mult, a o privi in alt fel decat de obicei, cu pofte pe care Ema le identifica cu groaza. Ema se intreaba ce ar trebui sa faca. Isi face in minte repede calculul: daca ar chema un taxi sa plece acasa, nu ar fi sigur ca ar putea, pentru ca e 23.45, deja se apropie miezul noptii, probabil nu va gasi taxiuri. Resemnata, zambeste timid si incearca sa traga de timp. Deodata, in camera patrunde un barbat tanar. Dupa cum e intampinat de toata asistenta, e vedeta grupului. Dupa ora la care isi permite sa vina, chiar se si poarta ca o vedeta si stie asta. Barbatul o priveste pe Ema cu dorinta, dar cu siguranta pradatorului confirmat, vine direct spre ea si o invita la dans. Ema accepta, gandindu-se sa castige cateva minute, pret de o melodie doua ca sa isi dea seama cum sa scape de acolo. Barbatul o tine in brate, ferm. Bratele lui sunt calde, hotarate. Imbratisarea e tandra dar puternica. O conduce cu dibacie. Ema se potriveste perfect in bratele…

📌
1💬 read more