Sensibila era o sensibila, adica acel tip de fiinta care traieste cu inima, nu cu creierul. Creierul ei functiona bine, chiar prea bine pentru genul feminin, dar nu avea putere de decizie in viitoare actiuni. Acolo dicta inima.
Albert s-a dus iar sa se plimbe cu ea, mai mult pentru formele ei. Narcisimul il impinge sa iasa in oras cu femei frumoase. Ok, Sensibila mai dispunea si de alte calitati, dar el atunci s-a dus cu ea in parc ca sa se cocoseasca, sa se dea mare cu splendoarea. Nu ar fi vrut neaparat sa il vada alti masculi in acea companie, egoismul lui in forma rara il satisfacea pe deplin. Pasea pe alei el cu splendoarea si gata, se admira el pe el.
Albert si Sensibila faceau parte din acea categorie de “om care isi ajunge siesi”, dupa cum ii definise, pe amandoi, o prietena comuna. Cele doua egoisme marasaluiau lent, impreuna, ca doua universuri separate, distincte, sinchisindu-se unul de celalalt in masura in care orice univers accepta unul vecin ca sa-si mai cizeleze universalitatea. Completi erau deja, sau cel putin asa se vedea fiecare pe sine.
Sensibila tocmai avea sa ii arunce lui Albert unul din complimentele ei involuntare, instinctuale, acele complimente de natura sa ii mai schimbe odata pozitiv parerea despre preaplinul lui, sa ii accentueze paranoia placuta in care convietuia el cu el de cand se stia.
A venit vorba despre Daniel si niciunul din cei doi nu banuia ce efect mental va produce acest subiect.
Cu ani in urma, Daniel fusese coleg cu Albert si ii propusese, intr-o zi, niste modificari la o lucrare. Acea propunere putea sa il coste scump, pentru ca Albert s-a abtinut cu greu sa nu il pocneasca.
Oamenii zgarciti cu banii au momente sau pasiuni care ii fac sa cheltuiasca inexplicabil. Cei zgarciti cu sentimentele, asa ca egoistul Albert, izbucnesc uneori, la fel de inexplicabil in trairi adresate altora, pe care ii baga in seama in mod misterios.
Albert aproape ca nu stia ce-i invidia. Ca sa invidiezi, trebuie sa iei act de prezenta celuilalt. Prea ocupat cu propriul interior, el nu prea avea timp de asemenea complicatii. In niciun caz nu ar fi putut sa invidieze un om pentru ca e bogat, sau pentru ca are putere, o functie publica sau o pozitie de top intr-o anume comunitate.
Daca Albert ar fi putut vreodata sa invidieze pe cineva, aceia erau barbatii frumosi, sau barbatii pe care ii considera el frumosi. E, cand il lovea damblaua asta, nu se zgarcea deloc cu sentimentul de invidie. Noroc ca i se intampla rar, foarte rar. Si pentru ca nu avea chef sa interactioneze prea profund cu cei din jur, dar si pentru ca standardele lui de frumusete masculina erau ridicate. Sau poate ciudate, dupa cum avea sa constate ulterior, din confruntarea cu Sensibila. Care orisicat, femeie fiind, avea mai multa autoritate in domeniu.
Sau poate ar trebui sa aiba. Neincrezator in inteligenta si setul de valori ale femeilor, Albert nu punea mare pret pe viziunile lor in materie de estetica. De cate ori o privea mai atent pe una, i se parea ca toaleta ei se cere completata (sau descompletata), pentru ca ea nu a avut destula minte ca sa se apropie de perfectiunea ce ii fusese predestinata.
In sfarsit, Albert il invidia pe Daniel pentru frumusetea lui si atunci cand s-au ciondanit pentru acea lucrare, in timp ce vorbea, vizualiza cum i-ar trage un pumn in moaca. Asta si ca sa i-o deterioreze, sa nu mai fie asa frumoasa. Dar tocmai acest fair-play, aceasta capacitate de a recunoaste frumusetea altuia l-a oprit. Il certase incontinuu pe Daniel si totodata se gandea ca ar fi pacat sa strice o mutra asa frumos construita.
Mai tarziu, Albert a constatat ca Daniel avusese dreptate, piata cerea produsul in forma conceputa de el. “Al dracului, dupa ce ca e frumos mai e si destept”, se gandea Albert.
De la acea disputa si pana la plimbarea cu Sensibila trecusera 15 ani si in mintea lui Albert ramasese intiparita, dar de acum cicatrizata, invidia fata de Daniel.
– M-a innebunit aia, vrea cu tot dinadinsul sa il bage in afacere si pe Daniel, a spus Sensibila, povestind un plan de business, o initiative ce urma sa fie pusa in aplicare.
– E, vrea sa si-o puna cu el, la cat e de frumos…
– Daniel, frumos? Hai mai, termina.
Sensibila nu glumea, chiar s-a strambat un pic, imperceptibil si Albert a observat. Dar nu a dat atentie. Il interesau prea putin, atunci, gusturile Sensibilei. Si nici nu banuia ce avea sa urmeze.
Furtuna s-a dezlantuit a doua zi. Sensibila i-a trimis pe mess o poza cu Daniel si cu un comentariu gen “uite ce urat”. Apoi un nou clinci, ca Albert o tinea pe-a lui (doar nu invidiase degeaba timp ce 15 ani), iar Sensibila, ca sa dea cu asul, i-a trimis poza unui tip pe care il considera ea frumos. “Ce oribil”, a comentat Albert si parca a simtit-o imbufnata prin computer, dar nu si-a batut capul cu asta. Era ocupat sa isi savureze o victorie ciudata, o razbunare la o infrangere veche, permanentizata.
– Auzi, daca am fi numai 3 oameni pe planeta, eu, tu si Daniel, pe care din noi l-ai alege?
– In niciun caz pe el, dupa criteriul fizic.
Asa a raspuns Sensibila si Albert a izbucnit pe dinauntru intr-un triumf total interior, ca era la job si nu putea sa urle sa il auda toti colegii. Sensibila tocmai ii spulberase un complex de inferioritate ce mocnise 15 ani inauntrul lui.
Dar nici nu banuia ce rau ii facuse Sensibilei, platind exact pe dos binele facut de ea. Contrazisese o femeie in tot ce avea ea mai feminin, mai definitoriu, perceptia asupra frumusetii masculine. Pe astea poti sa le consideri proaste si sa nu ai incredere in constructiile lor interioare. Poti sa etichetezi, in gand, drumul de la ochii lor la creierul lor drept o directie total gresita.
Dar nu ai voie sa le ranesti inima. Nici atunci cand iti provoaca si cel mai rau dintre rele. Cu atat mai putin cand ti-au adus un bine nesperat. In special cand au facut-o nu rational, ci din inconstient. Pentru ca putere asupra ratiunii lor, barbatii nu vor avea niciodata. Ei pot ravni doar la privilegiul de a le mangaia subconstientul. Nu exista comunicare mai atenta. Iata o lectie pe care putini reusesc sa o invete.
